Cristina Iurișniți (USR): Ne propunem educarea tinerei generații

47

Deputatul USR B-N, Cristina Iurişniţi a depus, joi, la Parlamentul României o inițiativă legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice. 

 

Propunerea legislativă urmăreşte introducerea obligativităţii dotării de către autorităţile locale, a tuturor unităţilor şcolare aflate sub coordonarea acestora cu pubele colorate şi inscripţionate corespunzător, pentru selectarea la sursă a deşeurilor.

„Astfel, în fiecare sală de clasă, în laboratoare, cancelarii, cabinete, biblioteci şi săli de sport ar urma să existe coşuri de gunoi colorate şi inscripţionate corespunzător pentru selectarea pe categorii a deşeurilor rezultate în urma activităţilor elevilor şi/sau profesorilor  în vederea colectării selective”, explică parlamentarul bistriţean.

Potrivit deputatului USR B-N, Cristina Iurișniți, la nivelul județului Bistrița-Năsăud, autoritățile locale au avut în vedere, în luna aprilie a anului curent, defrişarea a 10 hectare de pădure din localitatea Dumitra pentru extindea gropii de gunoi.

”Având în vedere contextul actual, dar şi faptul că în cei opt ani de la adoptarea Legii 132/2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice, o mare parte dintre unităţile de învăţământ nu au fost dotate cu infrastructura aferentă colectării selective din cauza alocărilor bugetare scăzute, am iniţiat împreună cu peste 50 de parlamentari prezentul proiect de lege”, menționează Iurișniți.

Deputatului USR B-N, Cristina Iurişniţi spune că, România are nevoie să-și intensifice eforturile în privința colectării și reciclării selective, deoarece în momentul actual avem cea mai slabă rată de reciclare din Uniunea Europeană.

”România are nevoie să-şi intensifice eforturile în privinţa colectării şi reciclării selective, întrucât în momentul actual avem cea mai slabă rată de reciclare din Uniunea Europeană. Producem anual peste 5,8 milioane de tone de deşeuri, 83% dintre acestea ajung la gunoi, iar procentul de reciclare este de doar 3% dintre deşeurile colectate. Problema este cu atât mai gravă cu cât ţara noastră riscă sancţiuni enorme din partea Comisiei Europene, din cauza gestionării deficitare a celor 68 de depozite de gunoi neconforme din municipiile României”, potrivit deputatului bistrițean, Cristina Iurișniți.

Iurișniți precizează că această propunere legislativă urmărește creșterea gradului de colectare selectivă direct la sursă, dar mai ales educarea tinerelor generații cu privire la  riscurile pe care poluarea le poate avea asupra mediului și inerent asupra sănătății cetățenilor.

”Un apreciat proverb chinezesc spune: dacă te gândeşti la anul care va urma – plantează un copac. Dacă te gândeşti la secolul care va urma – educă-ţi copiii. Astfel, propunerea legislativă, urmăreşte creşterea gradului de colectare selectivă direct la sursă, dar mai ales educarea tinerelor generaţii cu privire la riscurile pe care poluarea le poate avea asupra mediului şi inerent asupra sănătăţii cetăţenilor”, a subliniar deputatul USR, Cristina Iurișniți.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ