La dezbaterea moţiunii pe Educaţie, într-o declaraţie politică, deputatul de USR Bistriţa-Năsăud, Cristina Iurişniţi, a făcut o diagnoză a problemelor din învăţământul românesc. O guvernare haotică, spune aleasa de Bistriţa-Năsăud, cu trei miniştri care s-au perindat la conducerea Ministerului Educaţiei, care nu au reuşit să pună în aplicare programul de guvernare și să prezinte un plan de acțiune coerent, eficient și predictibil.

„Educația nu trebuie sa aibă culoare politică. Nu totul trebuie să fie unic și controlat!”, a mai declarat Iurişniţi de la tribuna Parlamentului.

 

 

 

„După mai bine de un an de când coaliția de guvernare PSD-ALDE a preluat puterea, sistemul educațional din România este in continuare Cenușăreasa de serviciu a societății, subfinanțarea sistemului fiind cronică  prin continua nerespectare a  legii!

După mai bine de un an de guvernare haotică, cu schimbări intempestive, decizii nefondate, strategii lipsite de orice predictibilitate pe termen mediu si lung pentru a consolida un sistem care se află la baza tuturor societăților prospere si avansate, învățământul românesc se află într-o continuă ,,stare de asediu”, date fiind politicile iresponsabile, ilegale și extrem de periculoase pentru dimensiunea europeană a școlii românești În același timp, niciunul dintre cei 3 miniștri care s-au succedat în cele 14 luni la conducerea Ministerului Educației nu a reușit să pună în aplicare programul de guvernare și să prezinte un plan de acțiune coerent, eficient și predictibil pentru mandatul pe care și l-au asumat.

 

Domnule ministru,

Dacă privim retrospectiv, actul de guvernare întreprins în domeniul educației, vom observa o profundă lipsă de viziune, acțiuni întreprinse doar de dragul acțiunii și, cel mai grav, o încălcare constantă a principiilor legalității, transparenței și al interesului superior al copilului si mai ales o îndepărtare de la valorile democratice europene, fundamentale consolidării statului de drept din România.

Va reamintesc ca ati început mandatul, domnule ministru, prin susținerea plagiatului  “… se discută prea mult despre plagiate fiind umbrite astfel valorile învăţământului românesc, în condiţiile în care nici legea nu prevede exact unde se pun ghilimelele”;

 

Aţi continuat cu manipulare opiniei publice şi cu minciuni politice: listă falsă de susținători pentru investirea dvs. ca ministru, unii rectori negând faptul că și-au exprimat susținerea. În acest sens, reamintesc un singur exemplu, al dl. Ioan Aurel Pop, rectorul UBB care declara:  „Nu l-am susținut şi nu-l voi susține pe domnul Popa. Dacă vor continua așa, va fi dezastru. În direcția aia ne îndreptăm cu tot ce face PSD. N-am semnat şi nici nu se punea problema să o fac, eu nu-l susțin pe domnul Popa. ”

 

În continuare, voi face o scurtă diagnoză, enumerând doar câteva dintre ultimele  măsuri care au agravat criza din învățământ care suferă de peste 20 de ani  de mult prea multe schimbări dictate de interese politice.

  1. Legea manualului și Editura unică

În ultimul an, domnule Ministru, atât dumneavoastră, cât și colegii dumneavoastră ați atacat constant principiul concurenței și al pieței libere a editurilor din România prin impunerea abuzivă a unei Legi a Manualului, care nu face altceva decât să releve incompetența și lipsa capacității Ministerului Educației de a avea un calendar finalizat cu cel puţin un an înainte de a  organiza licitații eficiente, transparente și corecte.

Ați încercat să induceți opinia publică în eroare prin utilizarea sintagmei ,,mafia manualelor, blamând editurile si atacând piața concurențială. Dar de ce nu le spuneți cetățenilor de bună-credință că aproape 90% dintre contestațiile făcute de edituri (cauzele întârzierilor manualelor pe băncile școlilor) au fost soluționate de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor în favoarea editurilor? Mizați pe înființarea Societății pe Acțiuni a Editurii Didactice și Pedagogice, însă, Legea  Manualului care va intra in circuit in curând si la Camera Deputaţilor nu are alt scop decât  să monopolizeze informația, alterând  calitatea actul educațional prin uniformizare și imposibilitatea oferirii unei palete largi de manuale raportate la specificul și nivelul de dezvoltare cognitiv şi psiho-emoţional  al elevilor .

Cum se va reuși să se editeze 255 de titluri si să se tipărească 4,3  milioane de manuale   necesare în sistem, de o singură editură, care deține doar 5 % din piața manualelor? Este evident că în septembrie copiii de clasa a VI-a nu vor avea manuale pe bănci, și va urma Compendiul numărul 2. Uniunea Editorilor Europeni a tras un semnal de alarmă încă de anul trecut printr-un mesaj de delimitare si condamnare a acestei initiative abuzive!  In Comisia de învăţământ, USR a votat împotriva înființării  Editurii Unice!

 

  1. Comasarea unităților de învățământ

În programul de guvernare vorbiți de construirea a noi unități școlare , însă, informaţiile din spațiul public si din sistem susțin că urmează să comasați un număr de școli din România, pe motivul «nesustenabilității financiare». Ceea ce este cu adevărat grav este că nu ați reușit nici până astăzi să veniți cu un răspuns la întrebarea «ce vom face cu elevii care nu vor mai avea pe raza localității lor o unitate școlară», «cum vom asigura legalitatea acestei măsuri în contextul în care Constituția la art. 32  vorbește despre accesul neîngrădit la educație al copiilor?»

Educația este un drept al fiecărui copil, nu o afacere pe care dumneavoastră să o puteți evalua ca fiind profitabilă sau nu!

 

  1. Bacalaureatul ilegal , o premieră  națională în Romania

În perioada 12-22 februarie, s-au derulat probele de competente lingvistice și digitale din cadrul examenului de bacalaureat translatat fără o bază legală, în premieră națională, fără  respectarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011 articolele 77 și 78. Elevii claselor a XII-a au fost evaluați deși ei nu au  încă situația școlară încheiată!

Doar cei care au promovat se pot prezenta legal la probele anticipate ale examenului de bacalaureat a cărui  metodologie de organizare și calendar, în orice țară europeană  care își respecta cetățenii, este stabilit cu cel puțin câțiva ani înainte, la începutul ciclului liceal de studii.

Însă, în România totul e răsturnat și încurcat, de la legile justiției, la legea bugetului care a acordat Educației cel mai mic procent din PIB din Europa (2,9%), până la la Codul fiscal si Legea salarizării care a plasat din nou profesorii la baza grilei, ca pe niște paria ai societății! Nu mai vorbim de lipsa modificărilor legislative necesare pentru organizarea responsabilă a  unui  examen de bacalaureat sau a unui concurs pentru directori!

Tot la puncte slabe nu putem să nu amintim , chiar şi după o lună de mandat,  lipsa  intenționată a precizărilor privind plata cadrelor didactice din comisiile de organizare și evaluare a Examenului de Bacalaureat la recentele  pseudo-probe de competențe, dat fiind că simpla prezență a elevilor  presupune promovarea, cât si pentru examenul pentru Evaluarea Națională, cls. VIII-a, pentru simulările care încep azi sau cele prevăzute pentru clasele a II-a , a IV-a si a VI-a.

Profesorii corectori merită respectul societății si ar trebui sa fie remunerați pentru activitățile suplimentare la fișa postului în cadrul  acestor verificări naționale! Fără profesori respectați și bine pregătiți pe tot parcursul vieții, nu vom obține nici scăderea abandonului școlar si nici o rata a promovabilității satisfăcătoare la Evaluarea Națională care ar trebui, domnule ministru să aibă un prag de reușită, pentru a nu mai avea elevi sub nota 5 care intră in ciclul  liceal.

Stimați colegi,

Dacă vom privi cu toții obiectiv, primul an de guvernare PSD-ALDE a înrăutățit situația din educație, lipsa unei viziuni strategice, nerespectarea promisiunilor din programul de guvernare, măsurile populiste și lipsite de eficiență și de responsabilitate, continua subjugare a instituțiilor școlare sub sfera politicului  debusolând  constant sistemul, pentru că, nu-i așa? totul trebuie să fie unic si controlat!

În concluzie, «educația, încotro?» rămâne o întrebare retorică cu un gust din ce în ce mai amar pentru toți beneficiarii sistemului educaţional: elevi, profesori și părinți.

  

Soluția pe care USR o propune este aceasta: Clientelismul politic nu are ce căuta in sistemul de învățământ. Educația nu trebuie sa aibă culoare politică. Nu totul trebuie să fie unic și controlat!

USR vă cere  sa asigurați de urgență următoarele:  infrastructura școlară care să respecte normele sanitare și de siguranță pentru copiii noștri, profesori competenți si responsabili prin formare inițială și continuă de calitate,  educație pentru sănătate si reproducere în școli (suntem primii in Europa cu peste 9.200 de mame minore), digitalizarea actului educațional și susținerea învățării a cel puțin 2 limbi străine în planurile-cadru pentru liceu, şi nu in ultimul rând, corelarea imperios necesară a  sistemului cu  realitățile socio-economice impuse de globalizarea si informatizarea pieței muncii secolului XXI.

Vrem să avem o țară educată și europeană, din care să nu ne mai dorim să emigrăm!

 

Deputat de Bistrița-Năsăud

Prof. Cristina – Ionela IURIȘNIȚI”

1 COMENTARIU

  1. Nu pricep la ce mai este bun un „bacalaureat „… ptr ca nici chiar cu tzadula de masterat… ( la , sau fara pune x-ul ) tinerii nostri nu au nici o „valoare ” alta decat de „asistati social ” !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.