Cristian Bușoi a preluat secretariatul PNL

35

Liderii vechiului PNL au avut, luni dimineaţă, o reuniune în care au decis să îl desemneze pe Cristian Buşoi în funcţia de secretar general interimar al partidului, propunerea urmând să fie oficializată în şedinţa Biroului Politic Naţional, scrie News.ro.

Din 27 de lideri prezenţi, 25 au votat în favoarea desemnării lui Cristian Buşoi. Înţelegerea în cadrul partidului este ca funcţia de secretar general să revină vechiului PNL până la congres.

Lideri ai PNL s-au întâlnit şi duminică într-o reuniune informală pentru a discuta cine va ocupa funcţia de secretar general al partidului.

Secretarul general adjunct al PNL, deputatul Florin Roman, declara, duminică, pentru News.ro, că majoritatea organizaţiilor PNL au decis că îl susţin pe liderul PNL Prahova, senatorul Iulian Dumitrescu, pentru a prelua interimar, până la Convenţia partidului din vară, funcţia de secretar general.

„Preşedintii de organizaţii ai vechiului PNL vor desemna propunerea de secretar general al PNL, funcţie interimară până la Convenţia din vară. În urma discuţiilor, majoritatea liderilor de organizaţii au decis un sprijin ferm pentru tânărul nostru coleg senatorul Iulian Dumitrescu, preşedintele organizaţiei Prahova”, spunea Florin Roman. El preciza că în cursa pentru funcţia de secretar general al PNL a intrat şi Cristi Buşoi, însă despre acesta Roman susţinea că este „un coleg care nu a performat cu organizaţia Bucureşti”.

Postul de secretar general al PNL a rămas vacantă după ce, în urmă cu o săptămână, Marian Petrache a anunţat că demisionează din toate funcţiile pe care le are în partid, incluzând-o şi pe cea de secretar general interimar. Decizia lui a venit după ce procurorii DNA l-au pus sub acuzare pentru luare de mită şi şantaj.

LĂSAȚI UN MESAJ