Raţ Claudiu Echinocţiu, bărbatul care a ucis un bătrân din Dorolea, comuna Livezile, în luna februarie,cu un topor, şi pentru a-şi şterge urmele i-a incendiat locuinţa, a fost trimis în judecată de procurorii bistriţeni.

 

Acuzaţiile aduse de procurori sunt omor, distrugere şi violare de domiciliuconstând în faptul că la data de 05/06.02.2017 a pătruns fără drept, în curtea şi la locuinţa victimei R.T., cu scopul de a sustrage bunuri, şi fiind surprins de victimă, a ucis-o prin aplicarea de lovituri în cap cu o secure, după care, pentru ştergerea urmelor infracţiunii, a incendiat locuinţa cu ajutorul unei brichete şi a unor materiale textile din locuinţă„.

Criminalul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv.

 

În luna februarie, o crimă îngrozea satul Dorolea din comuna Livezile. Un bărbat de 70 de ani a fost găsit mort, în casa sa care tocmai fusese cuprinsă de flăcări. Prin incendierea locuinţei bătrânului, criminalul a încercat să şteargă toate urmele faptei sale. A avut ghinion fiindcă flăcările au fost depistate la timp, întâmplător, de câţiva tineri aflaţi într-o locuinţă din vecinătate. Claudiu Raţ, presupusul criminal, cunoscut recidivist din sat, a fost arestat chiar în timp ce pompierii încercau să stingă focul, după ce a venit „să vadă ce se întâmplă”.

 

Un caz aproape similar s-a petrecut în acelaşi sat cu doar circa două luni şi jumătate înainte, spre finele lunii noiembrie 2016, când un alt bătrân şi-a pierdut viaţa tot într-un incendiu. Numai că victima respectivă era cunoscută drept un beţiv notoriu, astfel încât nimeni nu şi-a bătut capul dacă este sau nu altceva necurat la mijloc. Toată lumea a presupus că bărbatul respectiv, în vârstă de 61 de ani, băuse din nou, aşa cum făcea zi de zi, şi nu a mai putu reacţiona după ce nişte materiale combustibile, cel mai probabil lemne, aflate mult prea aproape de soba care încălzea bucătăria de vară în care locuia acesta, au luat foc.

Peste acest caz s-a aşternut tăcerea, oamenii şi-au văzut în continuare de-ale lor probleme zilnice. Până a două zi din luna februarie anul acesta, când locuinţa unui alt bătrân, de 71 de ani, a luat foc. Incendiul a fost descoperit întâmplător de nişte tineri care erau la un chef într-o casă din vecinătate, fiind zi de duminică. Unul dintre ei ieşise afară şi la un moment dat a simţit miros pătrunzător de fum. Şi-a dat seama că ceva, undeva ardea. Iniţial a crezut că era vorba chiar de casa în care el şi prietenii lui chefuiau. Şi-a chemat imediat amicii afară, dar şi-au dat seama rapid că e vorba de casa bătrânului, de unde începea să iasă fum tot mai gros. Au fugit repede într-acolo să dea alarma, însă când au intrat în bucătăria de vară unde izbucnise focul, aveau să vadă grozăvia. Bătrânul era întins pe jos şi acoperit cu mai multe haine, iar în jurul capului lui baltă de sânge. Fumul fusese simţit şi de alţi vecini şi toată lumea începuse să sune la 112 să dea alarma.

Fiindcă în toată această poveste era vorba şi de o persoană cl cărui deces la prima vedere survenise violent, evident la faţa locului au venit şi criminaliştii.

 

Pe când pompierii se luptau din răsputeri să stingă incendiul pentru ca acesta să nu se propage şi la casele lipite de casa bătrânului, la faţa locului s-a prezentat şi Claudiu Raţ, un flutură vânt din sat, care mai făcuse puşcărie pentru furturi. Potrivit localnicilor, Raţ nu se lăsase de vechile metehne şi ba mai mult de atât când avea o problemă cu vreun sătean încerca să îi incendieze acestuia câte ceva.

Fiind primul suspect în cauză, poliţiştii nu au stat pe gânduri şi l-au încătuşat rapid pe Claudiu Raţ.

În noaptea respectivă a fost dus la audieri şi a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. A doua zi a fost prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă, care de altfel a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la tribunalul bistriţean.

 

Mai departe citeşte AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.