Amenzi în valoare de 11.000 lei şi aproximativ 33 m.c cubi de material lemnos, în valoare de circa 9.000 lei, a fost confiscat miercuri de poliţişti şi inspectorii Gărzii Forestiere, care au efectuat controale în trafic, dar şi la firme de pe Valea Bîrgăului.

 

Potrivit unui comunicat al IPJ BN, miercuri 18 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru combaterea delictelor silvice împreună cu polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului și cu sprijinul specialiștilor din cadrul Gărzii Forestiere Bistrița-Năsăud au efectuat controale atât în trafic, cât și la societăți comerciale, de pe Valea Bîrgăului, acțiunea având scopul de a combate delictele silvice.

În urma controalelor efectuate, au fost constatate și aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.000 lei.

Totodată, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 17,75 mc de material lemnos, în valoare de 6.138 lei, deținut, respectiv transportat fără documente de proveniență legală„, mai arată sursa citată.

 

La aceeași dată, polițiștii Postului de Poliție Bistrița Bîrgăului împreună cu organele silvice din cadrul Ocolului Silvic Bistrița Bîrgăului au desfășurat o acțiune pentru combaterea delictelor silvice pe raza comunei.

În urma controalelor efectuate, a fost constatată și aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 6.000 lei. De asemenea, a fost ridicată în vederea confiscării, cantitatea de 16,135 mc de material lemnos, în valoare de 2.742,95 lei, deținut în curtea unei locuințe, fără documente de proveniență legală„, se mai arată în comunicatul IPJ BN.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.