În cadrul ședinței ordinare de consiliu județean din luna noiembrie, aleşii au aprobat premierea halterofilului Gabriel Sîncrăian, suspendat după ce Federația Internațională de Haltere a anunțat că s-a dopat, și i-a acordat titlul de cetățean de onoare lui Emil Iugan, abonat la bani publici de ani de zile.

 

Luna noiembrie a venit cu o ședință a legislativului judeţean cu surprize. Unul dintre proiectele de hotărâre a presupus premierea olimpicilor, elevilor și sportivilor cu performanțe deosebite.

 

Dopat şi suspendat, deocamdată temporar, premiat de aleşii judeţeni

Deși sumele nu sunt tocmai mari, cea mai însemnată ajungând la 5.000 de lei, Consiliul Județean pare să fi dat aceste premii din pix, fără să evalueze puțin situația. Asta deoarece pe lista de premianți se regăsea și Gabriel Sîncrăian, halterofilul care a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Rio.

Sportivul s-a întors de la Rio cu medalia de bronz, însă la scurt timp, Federația Internațională de Haltere a anunțat că Sîncrăian s-a dopat cu substanțe interzise. Deși au trecut câteva luni bune, Federația Internațională încă nu a stabilit o pedeapsă pentru sportiv.

În data de 30 septembrie, acesta a fost însă suspendat pe o perioadă nedeterminată, până când federația va face publice pedepsele. În astfel de cazuri, pedeapsa este compusă de cele mai multe ori din suspendare pe o perioadă de câțiva ani, retragerea medaliei și amendarea Federației Române de Haltere.

Pentru a-și „spăla” păcatele și a justifica premierea, președintele de Consiliu Județean Radu Moldovan a precizat că de fapt sportivul este premiat pentru alte reușite, nu cea de la Jocurile Olimpice. Radu Moldovan vorbea despre locurile I și II obținute la Campionatele Europene de Seniori, care l-au ajutat pe Sîncrăian să se califice la Jocurile Olimpice.

 

Consilierii locali au retras pe ultima sută de metri proiectul cu premierea

Consiliul Județean nu este singurul care a luat în calcul premierea lui Sîncrăian. La finalul lunii septembrie, cu doar câteva zile înainte să fie suspendat pe perioadă nedeterminată, pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local s-a regăsit și un proiect de hotărâre care presupunea premierea lui Sîncrăian.

Sportivul urma să primească 100.000 de lei pentru reușita de la Rio. Pe ultima sută de metri, proiectul a fost retras pe ordinea de zi, cu mențiunea că se așteaptă clarificarea situației.

Și Guvernul României a stat pe gânduri când a venit vorba despre recompensarea halterofilului. Acesta ar fi primit 42.000 de euro și un autoturism.

Gabriel Sîncrăian și-ar putea încheia cariera sportivă, asta pentru că este prins dopat a doua oară. În 2013, acesta a fost prins dopat la Campionatele Europene tot cu stanozolol, un steroid anabolizant.

Atunci, sportivul a fost suspendat pentru doi ani, iar federația a fost amendată cu 100.000 de euro din pricina lui Sîncrăian.

Dacă Gabriel Sîncrăian a fost premiat fără nicio obiecție, Alina Pop, multiplă campioană și medaliată la concursurile naționale și internaționale de canotaj pentru juniori încă nici măcar nu a fost luată în seamă de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. În luna august a acestui an, Alina Pop a reușit să obțină medalia de argint la Campionatele Mondiale pentru Tineret și Juniori de la Rotterdam, Olanda. Şi aceasta nu este singura performanţă a Alinei. Pentru reușitele sale, sportiva a fost recompensată de autoritățile din Mehedinți, însă cele din județul natal se fac că plouă.

emil-iugan

Emil Iugan  – cetățean de onoare al județului

O altă surpriză oferită de ședința ordinară de Consiliu Județean din luna noiembrie a fost proiectul care presupune acrodarea titlului de cetățean de onoare omului de afaceri Emil Iugan.

Proiectul a fost votat în doar câteva secunde, consilierii județeni sprijinind această propunere indiferent de coloratura politică. Asta pentru că afaceristul de pe Valea Ilvelor a fost aproape de toți politicienii indiferent de partid, astfel că niciunul nu și-a permis să-l „supere” și să voteze împotriva.

Se pare că propunerea a venit de la Camera de Comerț și Industrie, organizația patronală UGIR 1903 și Asociația Forestierilor din România, organizații care se alimentează anual cu fondurile M.I.S. Grup. De ce spun totuși consilierii județeni că omul de afaceri merită să fie cetățean de onoare al județului?

„Domnul Emil Iugan este unul dintre pionierii economiei de piață din județul Bistrița-Năsăud, cel care a reușit să aibă o contribuție determinantă pentru promovarea și dezvoltarea zonei de nord-est a județului Bistrița-Năsăud. Firmele pe care le conduce domnul Emil Iugan au circa 800 de angajați, locuitori ai județului. Aceste firme au fost an de an pe locuri fruntașe în Topul județean al Firmelor și chiar la nivel național.

Totodată, dânsul susține o serie de acțiuni sociale în sprijinul tinerilor și al locuitorilor din localitățile în care se află sediul firmelor pe care le conduce. Domnul Emil Iugan este implicat, de asemenea, în Organizația Patronală UGIR 1903 Filiala Bistrița-Năsăud, în Asociația Forestierilor din România, în calitate de vicepreședinte, promovând cu prioritate, în special problema de protecția mediului și probleme de dezvoltare a zonei rurale și de munte. Având în vedere meritele deosebite ale domnului Emil Iugan, pentru promovarea și dezvoltarea economică și socială a județului Bistrița-Năsăud, considerăm că deține calități care îl recomandă pentru acest titlu”, se arată în expunerea de motive.

Culmea este faptul că în timp ce consilierii județeni îi oferă titlul de cetățean de onoare lui Emil Iugan, afaceristul a chemat instituția în instanță. La Tribunalul Bistrița-Năsăud a fost înregistrat în data de 4 octombrie un dosar pe contencios administrativ.

Se pare că MIS Grup dă în judecată Consiliul Județean pentru licitația organizată pentru modernizarea DJ 172 Mureșenii Bârgăului – Lac Colibița – Bistrița-Bârgăului- Josenii Bârgăului – Strâmba- Ilva Mică – Poiana Ilvei –Măgura Ilvei – Ilva Mare – Lunca Ilvei – limita cu județul Suceava, licitație pe care, se pare, afaceristul n-a reușit să pună mâna.

Până în acest moment, judecătorii au obligat Consiliul Județean să permită accesul reclamantei la dosarul achiziției publice, dar și să plătească cheltuielile de judecată, deocamdată modeste (500 de lei).

Grupul MIS, controlat de Iugan este compus din trei firme. Prima firmă înființată în 1990 cu domeniul de activitate expoatarea lemnului este Montana. A urmat în 1993 Silvana Internațional, când a fost cumpărată și o fabrică de cherestea. Ultima înființată și cea mai productivă este M.I.S. Grup, pusă pe picioare în 1999. Tot atunci, toate cele trei firme au fost reunite sub M.I.S Grup.

Acesta a reușit să meargă în paralel cu exploatarea lemnoasă, care i-a adus sume importante, dar și cu construcțiile, activitate care zbârnâia chiar și în perioada de criză.

 

M.I.S. Grup a încasat 60 de milioane de euro de la stat într-un deceniu

Ce mai omit consilierii județeni să precizeze este faptul că Emil Iugan și-a construit succesul cu banilor veniți de la stat. După cum arăta Gazeta de Bistrița în urmă cu doar o lună, în ultimii 10 ani, M.I.S. Grup a încasat din 2007 până în prezent aproape 60 de milioane de euro din bani publici.

Nu mai puțin de 57 de contracte cu statul a semnat firma condusă de Emil Iugan. Cifrele de afaceri din 2007 și până în 2015, trec de 434 de milioane de lei, aproximativ 98 de milioane de euro. Mai bine de jumătate, adică peste 57 de milioane de euro, provin din contracte pe bani publici.

Contractele cele mai bănoase au venit de la Aquabis, furnizorul de apă și canal, companie subordonată Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Iugan a încheiat în perioada 2012- 2014 trei astfel de contracte cu M.I.S. Group, în valoare de peste 15 milioane de euro.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ilva-Someș a băgat în buzunarele lui Iugan în 2010 nu mai puțin de 5,1 milioane de euro, pentru modernizarea unui drum local, a sistemului de alimentare cu apă, a muzeului din comuna Șanț și construirea unei creșe.

În perioada 2012-2015 și Primăria Măgura Ilvei a alimentat firma lui Emil Iugan cu aproape 5 milioane de euro, împărțite în 6 contracte. M.I.S. Grup s-a ocupat de modernizarea drumurilor comunale, dar a efectuat și lucrări de regularizare a cursurilor de apă.

Primăria Târlișua a încheiat și ea trei contracte cu M.I.S. Grup, în valoare totală de aproape 4,7 milioane de euro, pentru construcții de drumuri forestiere și comunale și lucrări de regularizare a cursurilor de apă.

Culmea este că atunci când Iugan nu-și primește banii sau nu câștigă licitații cere „ajutorul” judecătorilor. Tot anul acesta, în luna august, Iugan a dat în judecată Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ilva-Someș, care i-a băgat în buzunare peste 5 milioane de euro în ultimii ani. MIS Grup a acționat în judecată ADI Ilva-Someș pentru o datorie de aproape 400.000 de lei.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.