În conferința de presă susținută luni, după al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, de către președintele PAS, Maia Sandu, și liderul PPDA, Andrei Năstase, aceasta a declarat că echipa sa lucrează pentru a aduna cât mai multe probe cu fraudele produse, transmite unimedia.info.

 

Preşedintele PAS a anunţat că rezultatele alegerilor vor fi contestate la Curtea Constituţională, în condiţiile în care au fost înregistrate o serie de nereguli, iar mii de moldoveni din Diasporă nu au putut vota, transmite de asemenea jurnal.md. Maia Sandu a mai cerut și demisia conducerii CEC şi a ministrului de Externe.

„Aceste alegeri nu au fost nici corecte, nici libere. […] Cerem demisia preşedintei CEC, Alina Russu, şi a ministrului de Externe, Andrei Galbur, pentru că au încălcat dreptul constituţional al cetăţenilor Republicii Moldova din Diasporă. […] Vom folosi toate pârghiile legale pentru a clarifica fiecare incident şi pentru a cere examinarea fiecărei contestaţii, pentru că fiecare vot contează. Vom prezenta Curţii Constituţionale dovezile încălcărilor comise în procesul electoral”, a declarat Maia Sandu.

Preşedintele PPDA, Andrei Năstase, care s-a retras din cursa electorală încă dinaintea primului tur de scrutin, alăturându-se echipei de susținători ai candidatului PAS, a menţionat la rândul său că rezultatele celui de-al doile tur al alegerilor prezidenţiale vor fi contestate după ce vor fi adunate toate informaţiile din teritoriu privind fraudarea scrutinului.

Din păcate, votul nostru a fost furat cu mult înainte de a începe această campanie electorală, atunci când prin linşaj mediatic concurenţii electorali erau desfiinţaţi. Mă refer la candidatul antioligarhic, Maia Sandu, şi menajarea acestui aşa-zis candidat al opoziţiei, în realitate o sculă docilă a lui Plahotniuc. Cunosc cel puţin trei cazuri de atribuire a unor rezultate pozitive ale Maiei Sandu candidatului Dodon. Vom face contestaţiile necesare. Contestarea o vom face după ce vom avea toate datele din teritoriu”, a declarat Andrei Năstase.

Referitor la protestele organizate astăzi în Chișinău, Sandu a declarat că „cetățenii au dreptul să-și exprime punctul de vedere și sper ca instituțiile statului să ia act și să se întâmplă niște demisii”.

La scurt timp după declarațiile celor doi lideri politici din Republica Moldova, Curtea Constituţională a venit cu precizări. Instituția menţionează într-un comunicat că doar după soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor depuse conform procedurilor stabilite de legislaţie, Curtea va putea confirma sau infirma alegerile prezidenţiale de ieri, consemnează de asememea jurnal.md.

Din prevederile legale în vigoare rezultă explicit că toate contestaţiile privind încălcările electorale urmează a fi soluţionate exclusiv de către instanţele de judecată, acestea nefiind de competenţa Curţii Constituţionale. La rândul său, Curtea va putea să se pronunţe asupra confirmării rezultatelor alegerilor doar după epuizarea tuturor litigiilor în instanţele de drept comun”, se arată în comunicat.

Conform sursei, până la această oră, mii de moldoveni de peste hotare, care nu au putut să-şi exercite dreptul de a alege din lipsă de buletine de vot, au depus contestaţii în care se plâng de încălcarea drepturilor de către autorităţil.

„Considerăm că deschiderea unui număr atât de mic de secţii de votare în ţara în care ne exercităm dreptul la vot nu este legitimă. De asemenea, plafonarea numărului buletinelor de vot în Codul Electoral nu este corectă şi rigidă şi nu permite ajustarea acestui număr atunci când există suficiente date în acest sens”, se spune în contestaţii, relatează jurnal.md.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.