Se marchează 47 de ani de la înființarea muzicii militare a garnizoanei Bistrița.

Repertoriul abordat la concertul din data de 5 februarie va fi unul diversificat, începând de la muzica preclasică și ajungând la muzica ușoară și prelucrări din muzică de film.

Muzica militară a garnizoanei Bistrița și-a câștigat un loc bine meritat în viata culturală județeană și națională. Complexitatea repertoriului abordat, disciplina de ansamblu, virtuozitatea și nu în ultimul rând nivelul interpretativ ridicat sunt doar câteva din argumentele care au impus cu succes această muzică în viața concertistică. Acest lucru este dovedit de numeroasele turnee și concerte atât în țară cât și în străinătate (Austria, Danemarca, Germania).

Muzica militară a garnizoanei Bistrița a fost înființată în anul 1969, iar în 2001 lansează CD “Pe aripile muzicii de fanfare”. De asemenea, în anul 2014 Muzica Militara sustine un concert extraordinar la Teatrul National din Cluj, alături de trupa Byron și Corul Excelsior al Liceului de Muzică “Tudor Jarda” din Bistrița, concert care rulează din luna mai pe HBO România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.