Consilierul judeţean Ileana Moldoveanu a câştigat definitiv în instanţă, la Curtea de Apel Cluj, în dosarul în care aceasta i-a acţionat în judecată pe firma angajatoare –SC Sind Tour Trading SRL -, administratorul acesteia – Florin Dumitrescu şi pe directorul aceleaşi companii, Attilla Joos, după ce în 2015 ea a fost concediată ilegal din funcţia de director al Hotelului Someşul din Sîngeorz-Băi. Ileana Moldoveanu va fi repusă în funcţie şi va primi despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data concedierii şi până la reintegrarea efectivă.

 

Consilierul judeţean PSD Ileana Moldoveanu a fost concediată, la finele lunii martie 2015, din funcţia de director al Hotelului Someşul din Sîngeorz-Băi, deţinut de firma SC Sind Tour Trading SRL Bucureşti a sindicaliştilor de la CNSLR Frăţia. Compania avea probleme încă din 2012, când apărea în dosarele instrumentate de DNA, iar Liviu Luca – prim-vicepreşedinte al CNSLR Frăţia –  a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul privind semnarea unui contract de management de către societatea Sind Tour Trading SRL, la care CNSLR-Frăţia era acţionar majoritar, cu o firmă timişoreană referitor la preluarea în administrare a patrimoniului confederaţiei. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Florin Dumitrescu, administratorul SC Sind Tour Trading SRL, dar şi al Grup Mir. În acest dosar instrumentat de DNA, Ileana Moldoveanu a fost audiată ca martor, aspect care i-a atras ulterior concedierea. Ea nu a stat mult pe gânduri şi a acţionat în instanţă compania angajatoare. Pârâţi în acelaşi dosar au fost SC Tour Mirinvest SRL, în calitate de administrator persoană juridică al SC Sind Tour Trading SRL, Joos Atilla – director general, şi Florin Dumitrescu – administratorul de la acea dată a Tour Mirinvest.

Dosarul pe fond a fost judecat la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, care în final a dat dreptate Ilenei Moldoveanu.

 

Concediere nelegală

În motivarea contestaţiei de concediere, Ileana Moldoveanua arătat că a fost angajată a Societăţii Sind Tour Trading S.R.L, în baza unui contract individual de muncă,începând din 2010, în funcţia de director Sucursală Sângeorz-Băi. Decizia de concediere a fost emisă pe 27 martie 2015, document în care erau invocate două hotărâri AGA din 2012, ce stabileau, printre altele, direcţia de eficientizare a activităţii, reducerea costurilor şi optimizarea personalului, optimizarea personalului la nivelul managementului întocmit de directorul general. Însă, respectivele documente în baza cărora era fundamentată decizia de concediere, nu i-au fost comunicate niciodată Ilenei Moldoveanu.

„A apreciat că, decizia de concediere individuală atacată este lovită de nulitate absolută lipsind motivarea în fapt a deciziei de încetare a raporturilor de muncă, astfel că, în mod real, ea nu cunoaşte motivele pentru care angajatorul a optat pentru concedierea ei, nefiind indicate nici într-un mod criteriile care au dus la încetarea raporturilor de muncă, aspecte ce contravin în mod flagrant, dispoziţiilor art. 62, alin.3 din Codul muncii, dispoziţii care prevăd că: „Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă.” De asemenea, art.76, lit.a din Codul Muncii, dispune că, aceasta va conţine în mod obligatoriu, motivele care determină concedierea. Se observă în cuprinsul deciziei atacate faptul că, temeiul juridic al deciziei atacate îl constituie dispoziţiile art.65 alin.l din Legea nr.53/2003. Potrivit textului de lege invocat, această concediere reprezintă încetarea contractului „determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana acestuia”, (alin.l ) iar, alin.2 al aceluiaşi articol prevede că: «Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă». Aşadar, condiţiile impuse de legiuitor sunt ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. Din motivarea în fapt a deciziei de concediere, respectiv din lipsa motivării în fapt a acesteia, nu rezultă că aceste condiţii impuse sunt îndeplinite. În primul rând, desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăseşte în organigrama acesteia ori în statul de funcţii, măsură care se întemeiază pe o situaţie concretă ce trebuie dovedită. Locul de muncă al angajatului trebuie suprimat din schema organizatorică. Or, ei nu i s-a adus la cunoştinţă anterior emiterii deciziei de concediere o nouă organigramă sau stat de funcţii, de asemenea nu i s-a expus ideea unei reorganizări a activităţii angajatorului, ca etapă obligatorie şi premergătoare concedierii ei, care să justifice tocmai desfiinţarea locului de muncă ocupat de ea. În al doilea rând, referitor la cauza serioasă a concedierii motivarea expusă în cuprinsul deciziei, respectiv „eficientizarea activităţii – scăderea costurilor prin reducerea cheltuielilor cu personalul – optimizare personal la nivelul managementului” a apreciat că, pe de o parte nu este suficientă pentru a califica cauza desfiinţării postului ei ca fiind una serioasă şi reală iar, pe de altă parte, după cum a precizat anterior, aceasta nu reprezintă o motivare în fapt a deciziei astfel cum o impun dispoziţiile legale. Se observă faptul că, se precizează că se „au în vedere cele descrise” într-o serie de documente, precum decizia administratorului, referatul din data de 26.03.2015 însă, acestea, pe lângă faptul că nu i-au fost aduse la cunoştinţă , nu îndeplinesc condiţia motivării în fapt, impusă de legiuitor, sancţiunea care se impune fiind nulitatea absolută a acesteia. Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică există cu adevărat o situaţie de o anumită gravitate care să impună această măsură, nu disimulează realitatea şi este independentă de factorii subiectivi care au legătură cu persoana angajatului. Ori, nici aceste aspecte nu rezultă din cuprinsul deciziei de concediere şi nu i-au fost comunicate aspecte de asemenea natură. Mai ales, având în vedere poziţia de conducere pe care o deţinea în structura societăţii şi a apreciat că s-ar fi impus acest lucru în prealabil emiterii deciziei de concediere. A mai arătat că, în fapt, problemele vis-a-vis de postul ei au apărut imediat după declaraţia sa în calitate de martor în dosarul 17085/299/2012 unde avea calitatea de inculpat Dumitrescu Florin”, a reţinut instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud în motivarea hotărârii pronunţată în dosar, în februarie anul acesta, când Ileana Moldoveanu a repurtat prima victorie împotriva SC Sind Tour Trading SRL şi a reprezentanţilor acestei firme.

florin-dumitrescu

Cu toate contraargumentele aduse în faţa instanţei de către pârâţi, judecătorul Reghina Berari a ajuns la concluzia că, SC Sind Tour Trading SRL a dispus reducerea postului de director sucursală, ocupat de Ileana Moldoveanu, „cu depăşirea competenţelor stabilite de Adunarea generală a Asociaţilor şi de contractul de management, contract în care nu apare menţionată şi atribuţia administratorului de aprobare a organigramei societăţii”.

„Astfel, la data de 26 martie 2015 inspectorul de resurse umane a întocmit referatul nr.575/STT/2015, invocat în cuprinsul deciziei de concediere, din care rezultă cheltuielile de personal cu funcţiile de director de sucursală, respectiv 26.780 lei/lună şi 321.360 lei/an(f.80), referat în baza căruia directorul general al administratorului, domnul Joos Attila, a întocmit referatul nr.766/STT din aceeaşi dată, prin care a propus reducerea posturilor de director de sucursală, de la nivelul tuturor sucursalelor(inclusiv postul ocupat de reclamantă la sucursala Sîngeorz Băi), în scopul optimizării personalului la nivelul managementului. Prin decizia nr.577/STT din 26 martie 2015( act care a stat la baza emiterii deciziei de concediere) administratorul pârâtei(Societatea „Tour Mirinvest” SRL, reprezentată de domnul Dumitrescu Florin) a hotărât adoptarea unor măsuri de reorganizare a activităţii societăţii în sensul eficientizării activităţii, respectiv desfiinţarea tuturor posturilor de director sucursală de la nivelul tuturor sucursalelor, aşa cum a propus directorul general, prin referatul nr.767/STT/26.03.2015. Urmare a acestei hotărâri, administratorul a întocmit o nouă organigramă, (…), organigramă care însă nu a fost supusă aprobării Adunării generale a asociaţilor. Este real că potrivit art.40 alin.1 lit.a Codul muncii, angajatorul are dreptul de a stabili organizarea şi funcţionarea societăţii dar aceste măsuri trebuie să fie luate cu respectarea statutului şi dispoziţiilor legale. Or, cât timp, în speţă, reducerea postului reclamantei a avut loc fără respectarea prevederilor statutare şi contractuale anterior expuse, tribunalul concluzionează că nu a avut loc o reducere efectivă a postului reclamantei. Pe de altă parte şi dacă s-ar reţine că reducerea postului reclamantei a avut loc cu respectarea prevederilor legale, este discutabil dacă aceasta a avut la bază o cauză reală şi serioasă, cât timp, la nivelul sucursalei Sîngeorz Băi nu a avut loc o reducere efectivă a cheltuielilor de personal după concedierea reclamantei, simpla susţinere a pârâtei în sensul că începând cu luna aprilie s-a intrat în sezonul turistic, care a presupus angajarea de personal pe durată determinată, susţinere neprobată cu documente justificative, din care să rezulte şi o creştere a venitului net (diferenţa dintre venituri şi cheltuieli) a nu poate fi luată în considerare de tribunal”, se arată în motivarea instanţei bistriţene.

attila-joos

Astfel, instanţa a decis că Ileana Moldoveanu are dreptate, concedierea fiind una nelegală. Prin urmare decizia de concediere a fost anulată, iar Ileana Moldoveanu ar fi urmat să fie repusă în drepturi. Totodată, instanţa a obligat ca SC Sind Tour Tradind SRL să îi plătească salariile restante, începând cu data concedierii şi până la reintegrarea sa în funcţie.

Evident, pârâţii nu au fost de acord cu hotărârea Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi a atacat-o în apel la Curtea de Apel Cluj, însă fără succes. Pe 21 septembrie, instanţa clujeană a pronunţat o decizie definitivă, tot în favoarea Ilenei Moldoveanu.

„Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. S.T.T. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 81F din 24.02.2016 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pronunţată în dosarul nr. 1045/112/2015, pe care o menţine. Obligă pe apelantă să plătească intimatei M.I. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în apel”, este decizia pe scurt a Curţii de Apel Cluj, în aceste dosar.

Aşa cum precizam mai sus, atât SC Tour Trading SRL, cât şi SC Tour Mirinvest SRL, au fost amestecate în scandal de corupţie răsunător. Procurorii arată în rechizitoriul trimis instanţei că, în cursul anului 2011, Liviu Luca, folosindu-şi influenţa de prim-vicepreşedinte al CNSLR Frăţia, a înlesnit încheierea unui contract de management între societăţile Sind Tour Trading SRL, la care CNSLR-Frăţia este acţionar majoritar, şi Tour Mirinvest SRL Timişoara, prin care cea de-a doua societate a obţinut foloase necuvenite de 732.000 de euro.

„Anterior încheierii contractului de management, firmele din componenţa Grup Mir (inclusiv Tour Mirinvest) înregistraseră pierderi considerabile”, notează procurorii în documentul citat.

Sind Tour Trading SRL este o societate comercială în care CNSLR-Frăţia deţine 95% din capitalul social şi are ca obiect de activitate prestarea de servicii turistice, în calitate de administrator al unor hoteluri aflate în patrimoniul sindicatelor, a precizat DNA într-un comunicat de presă.

Contractul de management încheiat cu SC Tour Mirinvest SRL obliga această societate la realizarea de investiţii de minimum şase milioane de euro din fondurile sale, precum şi la efectuarea de servicii de administrare.

„Or, reprezentanţii firmei, inculpaţii Dumitrescu Florin şi Miron Neculai au folosit nu banii S.C Tour Mirinvest S.R.L, cum se stipula în clauzele contractului, ci pe cei ai SC Sind Tour Trading SRL. Astfel, în perioada mai – august 2011, cei doi au încheiat trei contracte (unul de reabilitare a hotelurilor şi două de distribuţie de produse) folosind suma de aproximativ 732.000 de euro ce aparţine SC Sind Tour Trading SRL, contractele fiind acordate unor firme aflate sub controlul direct sau indirect al asociaţilor S.CTour Mirinvest S.R.L.”, au precizat procurorii DNA în comunicat.

hotel-somesul-sangeorz-bai

Potrivit procurorilor, încheierea contractului de management a fost posibila prin aceea că, la data de 18 aprilie 2011, Liviu Luca, în calitate de prim-vicepreşedinte al CNSLR-Frăţia, a emis o decizie, cu încălcarea dispoziţiilor statutare (fără a fi întrunit în Biroul Operativ numărul de voturi necesar luării unei decizii valabile), prin care a dispus înlocuirea administratorilor societăţii Sind Tour Trading cu un nou administrator, şi anume societatea Tour Mirinvest SRL Timişoara, firmă reprezentată de Neculai Miron şi Florin Dumitrescu.

„Pentru a crea aparenţa de legalitate a votului său din Adunarea Generală a Acţionarilor, inculpatul Luca Liviu a inserat în cuprinsul deciziei din 18 aprilie 2011 date nereale referitoare la procesul verbal al şedinţei, deşi cunoştea că acea hotărâre a fost luată cu încălcarea prevederilor statutare”, mai arătau procurorii.

Astfel, la data de 20 aprilie 2011, ca urmare a acestei decizii nestatutare, Liviu Luca, în calitate de reprezentant al CNSLR-Frăţia în Adunarea Generală a Acţionarilor a SC Sind Tour Trading SRL, a votat pentru încheierea contractului de management între această societate şi Tour Mirinvest SRL pe baza ofertei depuse de Neculai Miron.

„Contractul, pe o perioadă de 9 ani, avea să fie semnat în aceeaşi zi. Practic, administratorul Tour Mirinvest SRL avea obligaţia de a efectua investiţii şi de a realiza un profit de minimum 600.000 de euro pe an din exploatarea bazelor turistice şi de tratament aflate în administrarea societăţii Sind Tour Trading SRL”, au mai arătat procurorii în rechizitoriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.