Vrăbiuțele Gazetei de Bistrița au auzit una și bună: protestele din județ sunt instrumentate de marii dezvoltatori economici din județ.

Mai exact se înfloresc zvonuri cum că la Beclean ar fi participat 2000 de oameni la protest(în loc de maximul de 25 câți au fost în realitate), că la Bistrița alții șapte mii, etc.

Una din fabricile emblemă din Bistrița, aparent și-ar fi încurajat muncitorii ca după orele de program să protesteze. Conform surselor și unele magazine de talie națională ar fi procedat la fel. Dacă priviți cu atenție la fotografiile apărute în presa locală, cu puțină surprindere veți observa câteva chipuri de lideri angajați la astfel de operatori comerciali.

Cert este că astfel de manifestații fac parte din drepturile democratice ale populației, însă se pare că actualul conflict are loc între PSD și servicii, iar cele din urmă au la degetul mic sectorul privat și colaborează cu acesta pentru a manipula și instiga populația.

 

Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare…

1 COMENTARIU

  1. Cred ca majoritatea patronilor, sunt impotriva PSD-ALDE si impotriva ideilor de social-democratie in general si niciodata ideile de capitalism salbatic, nu vor fi altfel !
    Intelegeti ca toate patronatele isi desfasoara activitatea pe exploatarea muncitorilor pe care-i are, pe care i-ar tine cu niste salarii la minimul minimis … si niciodata nu accepta de bunavoie marirea lor . Ei, daca ar putea, ne-ar tine pe toti la serviciu 24 din 24 … si sambata si duminica si daca am putea, la salar, sa le ducem tot noi bani lor si nu invers !
    Toti patronii impuscati ori „belitzi” … pe ici pe colo… nu patzesc acest lucru intamplator … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.