Clujul adaposteste cea mai veche scriere din lume

Clujul adaposteste cea mai veche scriere din lume

Muzeul National de Istorie a Transilvaniei adaposteste o serie de artefacte care ar putea contine cea mai veche scriere din lume. Este vorba de cele trei Tablite de la Tartaria, descoperite de Nicolae Vlassa in 1961 in judetul Salaj. Acestea nu pot fi datate datorita continutului scazut de carbon, din cauza unui tratament aplicat imediat dupa descoperire, iar scrisul nu poate fi inca descifrat, cuprinzând elemente din mai multe scrieri antice. Daca estimarile oamenilor de stiinta ar fi insa confirmate, aceste placute ar fi cu 2.500 de ani mai vechi decât scrierile egiptene si sumeriene.

In Transilvania, in localitatea Tartaria din judetul Alba, intre Alba Iulia si Orastie, cercetatorul clujean Nicolae Vlassa a descoperit in 1961 trei tablite de lut, dintre care doua sunt acoperite cu reprezentari de animale, copaci si diferite obiecte. Cea de-a treia, de forma discoidala, cuprinde patru grupuri de semne, despartite prin linii. Aceasta foloseste o modalitate de scris pictografica, fiind considerata ca cea mai apropiata de o scriere adevarata. O buna parte din semnele continute pe ea se regasesc in literele continute in inscriptiile arhaice grecesti (dar si la scrierile feniciana, etrusca, veche italica, iberica).

Cea mai veche scriere din lume?

Daca vârsta estimata, cea de 5.200-5.400 i.e.n. s-ar dovedi in final a fi reala , iar semnele se dovedesc a fi scris, atunci ele sunt cele mai vechi artefacte purtatoare de scris din lume. Celelalte candidate la cea mai veche scriere din lume, scrierile egipteana, Harappa si cea sumeriana, se invârt toate in jurul datei de cca. 2500 i.e.n. Descoperirea tablitelor a stârnit curiozitatea cercetatorilor pe plan mondial si s-a pus problema datarii cu radiocarbon a pieselor descoperite. In anii trecuti a fost imposibila datarea cu carbon radioactiv in primul rând datorita continutului mic de carbon, dat fiind ca lutul sau argila era nisipos, cu continut mare de siliciu. Piesele au fost apoi introduse dupa descoperire intr-un cuptor al laboratorului de restaurare din Cluj si arse, astfel ca acest mod de datare nu mai poate fi efectuata. Motivul este degradarea carbonului, metoda si tehnica de datarea excluzând obiectele supuse unui tratament termic.
Cele 3 tablite de la Tartaria au fost datate indirect, datorita continutului prea mic de carbon si cel mai important din cauza unui tratament termic de coacere in cuptor, pentru o mai buna conservare, nu mai pot fi datate niciodata cu radiocarbon. S-au facut analize pe alte obiecte  gasite impreuna cu ele in groapa rituala, aceasta reprezentând metoda indirecta de datare.
Acuzatii de fals

Cu toate acestea, exista voci sceptice care sustin ca tablitele sunt falsuri, „puse” in groapa de descoperitor, fapt ce nu poate fi clar infirmat, de vreme ce nu se pot lua probe din piese. Nicolae Vlassa nu a fost prezent pe santierul arheologic de la Tartaria Gura Luncii in momentul descoperirii tablitelor, descoperirea fiind facuta cu putin inainte de incheierea programului de lucru. De asemenea tratamentul la care au fost supuse piesele nu este mentionat in raportul preliminar de sapatura si nu exista fotografii ale pieselor din care sa reiasa pozitia lor exacta in momentul descoperirii. Schitele relativ la pozitionarea gropii ritualice mai mult decât lasa de dorit, de fapt nu ne putem baza pe ele. De asemenea este cunoscut faptul ca N. Vlassa nu a putut fi gasit ore in sir imediat dupa momentul descoperirii, fiind de fapt de gasit abia a doua zi.

Conditii neconforme la MNIT

Unul dintre cele mai importante muzee ale României, Muzeul National de Istorie a Transilvaniei (MNIT), este lasat in paragina de catre oficialii Ministerului Culturii, autoritatea care administreaza institutia. Desi procesul de reconstructie a inceput deja, si la MNIT se poate intâlni aceeasi situatie cu care se confrunta majoritatea institutiilor de cultura din România: lipsa de fonduri. Necesarul pentru reorganizare completa a institutiei s-ar putea ridica la valoarea de 10 milioane de euro, insa anul trecut s-au acordat doar 800.000 de lei, adica aproape 200.000 euro. Chiar daca, in prima instanta, reprezentantii Ministerului Culturii au oferit pentru aceste actiuni un milion de lei, au micsorat ulterior suma distribuita cu 200.000 de lei, datorita lipsei de fonduri. Sediul actual al MNIT este unul neconform pentru a adaposti cele 400.000 de obiecte de patrimoniu, iar reprezentantii institutiei au cautat alte solutii pentru mutarea exponatelor in alte sedii. In aceste conditii, artefacte de o valoare inestimabila, cum sunt Tablitele de la Tartaria, sunt in pericol de deteriorare.

Diana Gabor

Despre Tablitele de la Tartaria
In acest an s-au implinit 50 de ani de la descoperirea tablitelor de la Tartaria de catre profesorul Nicolae Vlassa. Cu acest prilej a fost organizat un simpozion international de catre Institutul de Arheomythologie din Sebastopol (California, SUA), Euro Innovanet, Italia, Institutul de Arheologie din Iasi si Universitatea „Eftimie Murgu” din Resita. Cu acest prilej a fost editat un volum dedicat lui Nicolae Vlassa si tablitelor de la Tartaria ( Tartaria and the sacred tablets, Cluj-Napoca, Ed. Mega, 414p) având ca autori pe Gh. Lazarovici Magda-Cornelia Lazarovici, Marco Merlini, Diana Bindea si Cosmin Suciu.
In volum si la simpozion specialisti din Europa si Statele Unite au dezbatut aproape problemele principale legate de toate problemele pe care aceste descoperiri le-au ridicat. De altfel problema taiblitelor, a rolului lor in cadrul vechilor scrieri din lume (de noi si de alti specialisti), dar in special a Scrieri Danubiene) a fost dezbatut in numeroase simpozioane internationale incepând din anii 2002 (Kalrovo Bulgaria), 2004/2008 (Novi Sad, Serbia – Sebastopol USA), Sibiu (2007), Cluj (2009) si o teza de doctorat (Marco-Merlinii Sibiu 2009), daca a fi sa le amintim doar pe cele mai recente.  Deoarece au aparut diferite controverse legate de datarea tablitelor, materialul din care a fost facute, locul, rolul si importanta lor, conditiile de descoperire, starea de pastrare si multe altele, autori volumului si participantii la simpotioanele pomenite si  in ca multe altele, au incercat sa raspunda la toate aceste intrebari, firersti data fiind importanta si interesul pentru ele, dar mai ales datorita faptului ca in jurul lor de la descoperire si pâna in prezent si desigur si in viitor sunt numeroase specilatii si diferite ipoteze, mai mult sau mai putin documentate.
Nu dorim pe cititor sa in plictisim cu prea multe detalii  tehnice, dar credem ca este important cunoasterea lucrurilor atât cât ne sta astazi in putinta.
Datarea tablitelor este asigurata de trei probe de radio-carbon: una pe oasele unui schelet de femeie din groapa rituala in care au fost depuse, si alte doua pe oase de animale provenite de la un bordei din apropiere si de la razuirea profilului sapaturii lui Nicolae Vlassa.  Ele ar fi intre 5400 si 5200 CAL BC (date calibrate), deci acum 7 milenii.
Tablitele fac parte din inventarul funerar al unei femei in vârsta numita Lady of Tartaria, bolnava in tinerete de o boala osoasa (din seria osteomelitelor gomoase – determinari dr. Constantin Onet, probabil tuberculoza dar sunt si alte ipoteze) boala pe care a dus-o toata viata, murind la o vârsta de 55-60 de ani (vârsta inaintata pentru acele vremuri: determinari Georgeta Miu – Iasi). Datorita deformarii si scurtarii piciorului drept a fost schioapa ceea ce a dus la deformarea coloanei vertebrale. Dupa deces defuncta a fost depusa, undeva la descarnare o lunga perioada de timp, apoi ingropata cu o parte din inventarul cultic.

Gheorghe Lazarovici