Mai este aproximativ o lună şi jumătate până la finalul acestui an şcolar, iar jumătate dintre elevii care beneficiază, sau mai bine spus care ar fi trebuit să beneficieze de programul guvernamental „Mere în şcoli”, au rămas pe dinafară. Motivul oficial este unul simplu: nici măcar o firmă nu s-a înscris la licitaţie, asta cu toate că preţul per elev, adică 0,33 lei/elev, fără TVA, aşa cum a fost stabilit de guvernanţi de ceva vreme bună încoace. Motivul neoficial însă ar putea fi chiar acest preţ, unul cam mititel, astfel că nici producătorii, dar nici alţi eventual distribuitori nu au fost atraşi de, până la urmă, un contract sigur. Acest lucru rezultă şi din faptul că nici în anii trecuţi firmele nu s-au îngrămădit să depună oferte pentru o astfel de licitaţie.

 

În mod clar contractul pentru furnizare de mere aferent programului guvernamental „Mere în şcoli” nu pare unul atractiv, în condiţiile în care şi în anii trecuţi numărul ofertaţilor a fost unul foarte mic, maxim trei.

 

Bani puţini, ofertanţi la fel

Astfel, în 2012, în cursa pentru furnizarea de mere în anul şcolar 2012 – 2013, elevilor din Bistriţa-Năsăud, a intrat doar o singură firmă, conform datelor existente pe SEAP. Este vorba de Pombis SA din Bistriţa, care de altfel a şi câştigat contractele pentru toate cele cinci loturi, exact cu suma estimată de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud – 437.461 lei, fără TVA.

În 2013 a fost aceeaşi situaţie, din nou firma bistriţeană fiind singurul ofertant, astfel că i s-au atribuit contractele pentru toate loturile. Valoarea totală a contractelor a fost, din nou, cea estimată de administraţia judeţeană a fi necesară, 572.136 lei, fără TVA.

Anul 2014 face excepţie în ceea ce priveşte numărul firmelor care au depus oferte pentru a obţine contractele de furnizare de mere în şcoli. La acea vreme au intrat în cursă trei: SC Primdale Trade SRL din Călăraşi, SC Media Pop Art SRL din Turda şi, evident, SC Pombis SA din Bistriţa. Toate cele cinci loturi au fost câştigate de firma bistriţeană Pombis SA la o valoare de 534.052 lei, fără TVA. Suma estimată de CJ BN a fost de 566.784 lei, fără TVA.

În anul următor, deci în 2015, numărul ofertanţilor a fost mai mic, doar doi – SC Logistic Media Pop Art SRL din Turda şi SC Pombis SA Bistriţa. Firma din Turda şi-a adjudecat un lot – zona Bistriţa, valoarea contractului fiind de 165.158 lei, fără TVA. Celelalte patru contracte au fost câştigate de Pombis SA, cu un total de 228.185 lei, fără TVA. La acea vreme, CJ BN alocase 566.654 lei, fără TVA.

Aceleaşi două firme au intrat şi în cursa din 2016 pentru furnizarea de mere în şcoli în anul şcolare 2016 – 2017. Licitaţiaa fost lansată pe 11 octombrie, iar pe 14 noiembrie era fixată data de începere a evaluării ofertelor. Teoretic, evaluarea ar fi trebuit finalizată până pe 12 decembrie, însă perioada a fost prelungită cu încă 90 de zile, potrivit documentului postat pe SEAP de autoritatea contractantă, motivul fiind acela că din cauza multitudinii de documente care trebuie verificate procedura s-a desfăşurat foarte greoi.

Conform documentelor, durata contractului era maxim 88 de zile de şcolarizare, beneficiari fiind 27.835 de elevi. Suma totală estimată a fost în acest caz de 795.260,4 lei, fără TVA.

De câştigat a câştigat firma din Turda, Logic Media Art Pop SRL, însă doar un singur lot cel care vizează şcolarii din Bistriţa, care însumează cam jumătate din numărul total al elevilor din clasele I-VIII din întregul judeţ. Preţul final al contractului a fost de 181.939 lei, fără TVA, deşi suma estimată pentru acest lot a fost de 340.871,52 lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit pe data de 28 februarie 2017.

Cu o întârziere de două luni, pe 17 noiembrie 2016, a fost lansată şi licitaţia pentru furnizarea de mere pentru preşcolari, atât cei care frecventează grădiniţele de stat, cât şi cele private, suma totală estimată a contractului fiind de 190.212 lei, fără TVA. Pe listele acestui program erau cuprinşi 6.550 de copii din grădiniţe de stat sau private, data limită pentru depunerea ofertelor fiind 29 decembrie, după care a început perioada de evaluare a acestora. Potrivit documentului postat pe SEAP de autoritatea contractantă, perioada de evaluare a fost prelungită până pe data de 24 aprilie 2017, însă rezultatul a apărut ceva mai repede undeva la începutul lunii martie. Ca şi la cealaltă licitaţie, în cursa pentru obţinerea contractului, şi acesta împărţit în cinci loturi, s-au înscris doar SC Pombis SA şi SC Logic Media Art Pop SRL. Şi tot ca în cazul precedent, doar contractul pentru lotul Bistriţa a fost atribuit pentru 38.558,52 lei, fără TVA, deşi suma estimată a fi necesară s-a ridicat la 65.252,88 lei, fără TVA, pentru cei 2.247 de copii.

 

Circa 20.000 de copii nu au beneficiat de mere! Economie de peste 400.000 lei

În total au rămas pe dinafară 15.674 de elevi şi 4.303 de preşcolari din restul judeţului. Astfel pe zona Sângeorz Băi discutăm în total de 5.812 copii (4485 elevi şi 1.327 preşcolari) – lot 2 -, în zona Beclean 5.112 de copii (4.062 elevi şi 1.50 preşcolari), zona Năsăud cu un totale de 5.753 de copii (4.585 elevi şi 1.168 preşcolari) şi zona Lechinţa cu 3.273 de copii (2.515 elevi şi 758 preşcolari).

Interesant este însă un aspect şi anume sumele estimate de administraţia judeţeană pentru atribuirea acestor contracte, care sunt mult sub cele estimate iniţial. Iar acum sunt calculate împreună, atât pentru elevi cât şi pentru preşcolari. Motivul este însă faptul că merele ar fi trebuit asigurate doar pentru o perioadă de 40 de zile, faţă de precedentele licitaţii când fructele trebuiau asigurate pe parcursul a aproape 90 de zile.

Dar ca să vă convingeţi iată şi care au fost sumele estimate de CJ BN în toamna anului trecut.

  • LOT 2 – zona II Sângeorz-Bai –elevi – 130.244,40 lei
  • Lot 2 – Sângeorz-Bai – 1327 preşcolari = 38.536,08 lei

TOTAL SUME ALOCATE: 168.760,48 lei

  • Lot 3 – zona III Beclean – 4.062 elevi – 117.960,48 lei
  • Lot 3 – Beclean – 1.050 preşcolari = 30.492,00 lei

TOTAL SUME ALOCATE: 148.452,48 lei

  • Lot 4 – zona IV Năsăud – 4.585 elevi – 133.148,40 lei
  • Lot 4 – Năsăud – 1.168 preşcolari = 33.918,72 lei

TOTAL SUME ALOCATE: 167.067,12 lei

  • Lot 5 – zona V Teaca-Lechinţa – 2.515 elevi – 73.035,60 lei
  • Lot 5 – Teaca-Lechinţa – 758 preşcolari – 22.012,32 lei

TOTAL SUME ALOCATE: 95.047,92 lei

Rezultă astfel un TOTAL GENERAL în sumă de 412.437,94 lei, bani care au rămas necheltuiţi, dar prevăzuţi în bugetul CJ BN pe 2016.

Consiliul Județean vrea să afle părerea cetățenilor cu privire la calitatea serviciilor pe care le oferă

Licitaţie anulată din lipsă de ofertanţi

La ultima licitaţie, aşa cum am precizat mai sus, sumele alocate de CJ BN au fost cu mult mai mici, deşi de data aceasta sunt toţi incluşi în aceeaşi „oală”, şi elevi şi preşcolari, numărul copiilor fiind acelaşi. La un calcul scurt, se poate observa că sumele estimate sunt cu circa 50% mai mici decât totalul din 2016. Astfel, acum totalul general este în sumă de 263.340 lei. Practic, administraţia judeţeană a economisit jumătate din cât a prevăzut că va fi cheltuit pentru acest program pentru anul şcolar 2016 – 2017.

Astfel, pentru zona Sângeorz-Băi s-a alocat suma de74.718,40 lei, pentru zona Beclean – 67.478,40 lei, zona Năsăud – 75.939,60 lei, iar pentru zona Teaca-Lechinţa – 43.203,60 lei.

Licitaţia a fost lansată abia la finele lunii martie, însă cum până pe data de 2 mai, data limită de depunere a ofertelor nu s-a înscris nimeni în cursa pentru obţinerea contractelor, administraţia judeţeană a anulat-o.

Cea mai „frumoasă” parte însă,a fost data până la care urma să fie finalizată evaluarea ofertelor, care, conform datelor înscrise pe SEAP, era 29 mai 2017. Adică cu aproximativ trei săptămâni până la finalul anului şcolar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.