Cine pune mâna pe potul cel mare din Poarta Transilvaniei? O singură firmă din judeţ s-ar fi încadrat de una singură

1302

În plină desfăşurare este una dintre cele mai importante licitaţii care are în centru reabilitarea unei porţiuni de drum din deja celebrul proiect Poarta Transilvaniei. Deşi pare o banală reabilitare de drum, miza este destul de mar, ajungând la nu mai puţin de 10 milioane de euro. Dacă ar fi să participe fără asocieri sau terţi susţinători, atunci o singură firmă s-ar încadra să participe la licitaţie.

 

Seria de licitaţii care a făcut cel mai mult cu ochiul constructorilor a fost cea pentru modernizarea tronsoanelor mult-promovatului proiect „Poarta Transilvaniei”.

Drumul în cauză trece de 50 de kilometri şi include mai multe tronsoane, trei dintre ele fiind situate în zona Colibiţa. Lotul 1 este reprezentat de Drumul Blajului, care leagă Mureşenii Bârgăului de Colibiţa.

Acesta are doar 5 kilometri şi a fost reabilitat de Dimex 2000 Company SRL, pentru 14 milioane de lei, adică pentru mai bine de trei milioane de euro. Drumul Blajului a fost şi primul tronson din drumul Poarta Transilvaniei scos la licitaţie şi finalizat.

Deşi a avut la dispoziţie 18 luni să termine drumul, Dimex s-a mişcat cu talent şi a finalizat lucrările la doar 7 luni de la debutul acestora.

Lotul 2 se întinde pe 17 kilometri şi leagă Colibiţa de Bistriţa-Bârgăului şi Prundu Bârgăului. Licitaţia a fost deja adjudecată de asocierea Dimex 2000 Company SRL – Explan SRL + Viakon Drum SRL. Pentru aceste lucrări, cele trei firme vor primi 8,2 milioane de euro, având termen mai bine de doi ani pentru finalizarea lucrărilor.

Se pare că drumul în cauză este prevăzut inclusiv cu piste pentru biciclete, pe ambele sensuri.

Lotul 3 leagă Josenii Bârgăului de Strâmba şi Ilva Mică şi se întinde pe 14,2 kilometri. Licitaţia a fost câştigată de asocierea Dimex 2000 Company SRL – Star Comexim SRL Cluj. Valoarea contractului ajunge la 7,5 milioane de euro, iar termenul de finalizare este de un an şi 9 luni.

Lotul 4, care are 18,8 kilometri şi leagă Ilva Mică de Poiana Ilvei şi Măgura Ilvei, a fost câştigat de asocierea Autotehnorom – Opr Asfalt SRL. Pentru cei aproape 19 kilometri, cele două firme for primi 8,5 milioane de euro. Termenul de execuţie în cazul acestui tronson de drum este de doi ani.

 

Potul cel mare – 14 milioane de euro

Pentru lotul 5, una dintre cele mai vânate porţiuni, care leagă Măgura Ilvei de Ilva Mare şi Lunca Ilvei şi merge până în limita cu judeţul Suceava s-au alocat deja bani prin PNDL, iar licitaţia este în desfăşurare.

Acesta este cel mai vânat tronson, pentru că are şi valoarea cea mai mare: 62 de milioane de lei, adică aproape 14 milioane de euro. Ofertele vor fi evaluate începând cu data de 22 ianuarie 2018, urmând ca învingătorul să fie anunţat la mijlocul lunii februarie.

Problema care va duce la multe frustrări în rândul constructorilor este faptul că o singură firmă din judeţ pare să respecte condiţiile impuse în caietul de sarcini al licitaţiei. Astfel, firmele care vor să intre în luptă trebuie să fi avut cifră de afaceri medie anuală de minim 70 de milioane de lei în anii 2014, 2015 şi 2016.

Au depus oferte până acum ARL Cluj, alegând ca subcontractanţi pe Starcom Exim SRL, Frasinul şi Strabag; Autotehnorom SRL (care a mai câştigat o licitaţie din acest proiect), care s-a asociat cu OPR Asfalt, Obras Publicas Y Regadios S.A. şi Ria Design Consulting SLR; Diferit, care s-a asociat cu DP Cons SRL; Dimex 2000 Company, care s-a asociat cu Explan SRL şi Eky – Sam SRLM; Implenia Baugesellshaft m.b.H, o firmă austriacă ce s-a asociat pentru această licitaţie cu două firme din Cluj-Napoca: Doralex Com SRL şi DP Consult SRL; MIS Group, care s-a asociat cu Technocer SRL, Drumserv SA şi Luca Way SRL.

Ei bine, dintre companiile de construcţii din Bistriţa-Năsăud, singura care pare ar fi putut să îndeplinească acest criteriu de una singură, fără a apela la asocieri sau terţ susţinători, este doar Frasinul SRL, o firmă de casă a Consiliului Judeţean, de ani buni. A intrat însă ca şi subcontractant la ARL Cluj.

Firma din Anieş, care a fost înregistrată în 1999 şi are aproape 300 de angajaţi a raportat în 2016 o cifră de afaceri de 72,2 milioane de lei şi un profit de 551.971 de lei.

Celor de la MIS Group le lipsesc 113.480 de lei, asta pentru că firma lui Iugan a reuşit să facă doar 69,96 milioane de lei, sub baremul de 70 de milioane, astfel că a apelat la asociere. Se pare că nici Dimex 2000, companie care a pus mâna pe cele mai multe licitaţii din acest proiect, nu se încadrează, având o cifră medie de afaceri de doar 65,29 de milioane de lei, cu 5 mai puţine decât impune licitaţia. Asta deşi pentru anul 2016, cifra de afaceri raportată de Dimex trecea de 75 de milioane de lei. Se pare că firma preferată pentru aceste lucrări nu îndeplineşte condiţiile pentru ceilalţi ani şi drept urmare a apelat şi ea la asociere.

Aşadar, firmele locale au apelat la asocieri pentru a pune mâna pe potul cel mare, cum a făcut Dimex în cadrul celorlalte tronsoane de drum pe care a pus mâna. În total, în conturile Dimex vor intra în următorii doi ani, numai din reabilitarea acestor drumuri, peste 18,5 milioane de euro.

Preşedintele de Consiliu Judeţean, Radu Moldovan a anunţat într-o conferinţă de presă că a primit finanţare şi pentru tronsonul Colibiţa-Miţa, care nu era prevăzut în primă fază pentru reabilitare.

Ioan Scurtu (centru) - Copy

După ce a reabilitat drumul spre Colibiţa, Dimex îşi face hotel acolo

Dimex, compania care a pus mâna pe cele mai multe licitaţii din acest proiect pare să bage banii încasaţi la licitaţii tot în proaspăta staţiune. Compania se pregăteşte să ridice acolo un hotel de lux.

Potrivit documentaţiei depuse la Agenţia pentru Protecţia Mediului, hotelul va avea 5 etaje şi se va întinde pe mai bine de 7.000 de metri pătraţi. Acesta va avea şi trei niveluri subterane, unde, cel mai probabil va fi amenajată parcarea unităţii de cazare. Proiectul prevede asigurarea a 28 de locuri de parcare.

SRL-ul a început deja demersurile de obţinere a autorizaţiilor necesare. În luna august a acestui an, Dimex a cerut autorizaţii de la Agenţia pentru Protecţia Mediului.

Hotelul va avea o capacitate de 100 de locuri, împărţite în 50 de camere. Unitatea de cazare va avea şi o sală de conferinţe cu 160 de locuri, un restaurant cu 130 de locuri şi un centru SPA.

Centrul SPA se va întinde pe 520 de metri pătraţi şi va avea o capacitate maximă de 100 de persoane, fiind dotat cu piscină, jacuzzi, saună uscată, saună umedă şi o sală de fitness.

Proiectul are inclusiv avizul de la Ocolul Silvic Bistriţa-Bârgăului, custode al sitului Natura 2000 Cuşma, care a ajuns la concluzia că hotelul nu afectează mediul şi animalele din arealul protejat.

Hotelul va trebui să se descurce cu fântâni şi fose septice. Alimentarea cu energie electrică va fi asigurată de reţeaua din zonă, dar şi de panouri fotovoltaice.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ