Primul procuror care şi-a depus candidatura pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al DNA este procurorul anticorupţie Florentina Mirică. Aceasta conduce Serviciului combatere a corupţiei în justiţie şi a instrumentat dosarul decontărilor fictive de la CNAS şi dosarul „Limuzina”, în care fostul vicepremier Gabriel Oprea a fost trimis în judecată.

Luni, 23 iulie, este ultima zi pentru depunerea candidaturilor, la Ministerul Justiţiei, pentru a intra în concursul pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al DNA. Florentina Mirică, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a prezentat luni, în jurul orei 10:30 la sediul Ministerului Justiţiei unde şi-a depus dosarul pentru candidatură.   Florentina Mirica este procurorul ce instrumentează dosarul decontărilor fictive din CNAS, şi este unul dintre cei 500 de magistraţi care au semnat o scrisoare publică prin care au criticat decizia Curţii Constituţionale cu privire la revocarea fostei şefe a DNA.    „Respectăm competenţele Ministrului Justiţiei privind politica penală a statului precum şi atribuţiile concrete în anumite domenii dar aceste competenţe nu validează în niciun fel implicarea factorului politic în modul de instrumentare şi soluţionare a cauzelor penale. Ministrul Justiţiei nu are şi nu va avea nicio implicare şi niciun rol în activitatea noastră profesională ori în vreo cauză penală sau civilă”, se arăta în scrisoarea de răspuns a magistraţilor al decizia CCR.    Florentina Mirică a fost numită de Laura Codruţa Kovesi la conducerea Serviciului combatere a corupţiei în justiţie în anul 2014.

Printre cele mai mediatizate dosare instrumentate de aceasta se numără şi dosarul „Limuzina”, în care a fost trimis în judecată fostul ministru de interne Gabriel Oprea. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni dimineaţă, că nu au existat până acum candidaturi pentru conducerea DNA pentru că unii dintre procurori consideră că numirea se va face tot în baza unor înţelegeri politice şi, de asemenea, ei cunosc foarte bine realitatea de la DNA, unde e nevoie de multă muncă pentru a pune Direcţia în parametrii constituţionali, pentru a o face să funcţioneze normal şi să le redea încrederea românilor în instituţie.   Care este procedura de numire   Ministerul Justiţiei anunţa, chiar în ziua în care preşedintele Iohannis a semnat decretul de revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, începerea selecţiei pentru propunerea în funcţia vacantă de procuror-şef al DNA. Aceasta se va desfăşura până pe 30 iulie.

Astfel, procurorii au avut la dispoziţie 14 zile pentru a-şi depune candidatura la şefia DNA. Luni, 23 iulie este ultima zi în care aceştia îşi mai pot depune candidaturile.   „Ministerul Justiţiei organizează, în perioada 9 – 30 iulie 2018, la sediul său din Bucureşti, (…) selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Selecţia se desfăşoară în condiţiile prevăzute de art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, se arata în anunţul postat pe site-ul Ministerului Justiţiei.   Cererile de participare la selecţie vor fi însoţite de dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime, un proiect privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie, un curriculum vitae, minim 10 lucrări întocmite de procuror în compartimentele în care şi-a desfăşurat activitatea în ultimii 5 ani, ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale a procurorului participant la selecţie şi orice alte înscrisuri relevante.

Lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi pe site-ul instituţiei la data de 24 iulie, urmând ca în perioada 25 – 27 iulie candidaţii selectaţi să susţină interviurile cu comisia condusă chiar de către ministrul Justiţiei.   Rezultatele selecţiei vor fi anunţate public după trei zile, pe data de 30 iulie.   „Propunerea/ propunerile ministrului Justiţiei va fi/ vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui României în vederea numirii în funcţia de conducere. Calendarul aprobat va putea suferi modificări în funcţie de numărul procurorilor înscrişi”, se menţionează în anunţ.

1 COMENTARIU

  1. Egal cine fa prelua aceasta sefie, daca ea se va face ” prin atrbuire directa ” tot pe cai… politice ! Cat de curand, va fi acelasi scandal, doar ca va fi sub o alta „basca ” sau ” palarie ” !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.