Vineri ora 15.30, a avut loc la Consiliul Local o conferință de presă susținută de secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu, însoțit de vicepreședintele formațiunii, Ionel Petre, totodată reprezentant al Agenției pentru Arii Naționale Protejate din România, amfitrion fiind președintele filialei ALDE Bistrița-Năsăud, Ioan Țintean, alături de care s-au aflat şi deputatul Ioan Simionca și viceprimarul Bistriței, Gelu Muthi.

Daniel Chițoiu a spus că vizita sa are un dublu rol: de a vedea organizarea politică și de a cunoaște proiectele economice pe care urmează să le desfășoare colegii din Bistriţa-Năsăud.
„O să fac o reluare, în sinteză, plecând de la măsurile de natură fiscală liberală din programul de guvernare, ca reducerea cotei de impozitare de la 16 la 10 la sută, reducerea nivelului contribuțiilor sociale atât al fondului de pensii, cât și al asigurărilor sociale de sănătate de la 39,25 la 37,25 la sută. După cum știți, a avut loc o dezbatere publică privind transferul contribuțiilor de la angajator în sarcina angajatului (…) de asemenea, creșterea nivelului deductibilităților fiscale la nivelul salariului minim și pentru salariile până la 3.600 lei, creșterea acestor deductibilități cu 60 la sută, astfel încât veniturile persoanelor cu salariul minim pe economie și cu salariu până la 3.600 să aibă un câștig în anul următor. De asemenea, creșterea punctului de pensie cu 10 la sută, de la 1.000 la 1.100 lei, începând cu 1 iulie 2018. Au fost propuse și, sper, adoptate o serie de măsuri de natură fiscală pentru simplificarea procedurilor fiscale, dar și reducerea poverii fiscale pentru IMM-urile cu cifre de afaceri sub 1 milion de euro, în sensul impozitării cu 1 la sută a cifrei de afaceri, de asemenea, se propun o serie de măsuri privind impozitarea externalizării profiturilor de către multinaționale și aplicarea directivei europene în acest sens – impozitarea profiturilor să se facă în țara de origine a acestora. Mai sunt o serie de măsuri de natură fiscală de simplificare a procedurilor fiscale”, a spus Daniel Chițoiu.
Referitor la proiectele economice pentru anul viitor, Daniel Chițoiu a precizat:

„Legat de bugetul pe anul 2018, noi, ca partid liberal, avem ca prioritate creșterea nivelului de investiții în bugetul pe 2018. La construcția acestui buget am căzut de acord cu partenerii noștri, Partidul Social Democrat, ca bugetul să fie construit pe două componente: cheltuielile curente ale instituțiilor publice și autorităților locale și a doua componentă, proiectele de investiții. Noi așteptăm acum, în faza de elaborare a proiectului de buget pe 2018, ca toate instituțiile statului, toți ordonatorii de credite, să vină cu proiectele de investiții și să putem face o ierarhizare a importanței acestor proiecte de investiții. Așa cum vă spuneam, este unul din motivele pentru care am venit la Bistrița, să putem să vedem ce priorități de investiție există în partea de nord-vest a țării”.
ALDE se interesează ca în viitor ponderea cheltuielilor cu cercetarea să crească, așa cum și-a asumat în programul de guvernare, cu 30 la sută, de asemenea, se interesează ca tot bugetul pe 2018 să prevadă dacă nu o limitare, atunci o reducere a cheltuielilor de funcționare a instituțiilor statului, plecând de la nivelul angajărilor și până la cheltuielile instituțiilor. Doar 60 la sută dintre angajații instituțiilor lucrează, a afirmat Chițoiu, care a exprimat apoi interesul ca fondurile europene să aibă o absorbție cât mai bună și în a doua parte a acestui an să poată fi promovate proiecte cu finanțare europeană.
,,În ultimele întâlniri ale coaliției am luat în discuție ca proiectele mari, care nu au finanțări din bugetul de stat și din fondurile europene, să le putem face cu băncile mari de investiții, plecând de la Banca Mondială, Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. Sunt proiecte mari, cum ar fi autostrăzile sau liniile CFR, care nu pot fi finanțate și nu putem să ne încadrăm în bugetul de stat și nu au alocări pe master plan și transport și atunci, în parteneriat cu aceste bănci mari de investiții și de dezvoltare, să putem să ducem la bun sfârșit aceste proiecte, pe care ni le-am asumat prin programul de guvernare”, a detaliat secretarul general al ALDE.
La rândul său, Ioan Petre a arătat că filiala condusă de Ioan Țintean este un exemplu de organizare, și dorește să fure din strategia ,,Țintean”, acolo unde se poate.
,,Prezența mea aici”, a spus vicepreședintele Petre, „ca reprezentant al Agenției pentru Zonele Protejate, arată interesul pe care-l avem pentru județul dumneavoastră. Aveți mai bine de două treimi din suprafața județului declarate ca arii protejate. Pentru cea din Munții Rodnei ne luptăm să o menținem ca biosferă. La o vreme a fost raportată la UNESCO ca arie de interes național (…) și a venit momentul să ne hotărâm dacă o menținem sau nu. Sper să reușim să o menținem”, potrivit mesagerul.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.