Mai mult de jumătate dintre medicii de familie din judeţul Bihor îşi desfăşoară activitatea în mediul rural. Foarte mulţi dintre aceştia trăiesc o adevărată dramă: de vârstă mijlocie, prea vârstnici pentru a începe altceva, prea tineri pentru a renunţa la meserie, ei trebuie să ştie mai multe din punct de vedere profesional decât un medic de la oraş. Fiindcă la ţară nu poţi chema cardiologul, nici orelistul. Trebuie să le ştii pe toate.
De opt ani, se hurducă săptămânal pe aceeaşi şosea care duce spre capătul lumii… spre un sat situat în nordul judeţului. Soţul i-a rămas în Oradea. Măcar unul din familie trebuie să câştige, cu adevărat, ceva bani. Salariul său de medic este incredibil de mic, iar de primit, primeşte câte un kilogram de brânză, două borcane cu smântână şi nişte ouă. În rest, nimic. La ţară oamenii sunt săraci. Au ce le trebuie ca să-şi asigure hrana, dar bani nu prea au. Or, la oraş, cei doi copii trebuie îmbrăcaţi, au nevoie de meditaţii şi de ore de muzică şi de înot, iar cu brânza sau cu smântâna nu se poate asigura o viaţă “de lux”. Aceasta este pe scurt povestea unei familii care, după opt ani de navetă a doamnei, medic de profesie, s-a şi destrămat. Părinţii au divorţat, iar copiii stau acum când la unul, când la celălalt.
La ţară, fără opţiune
Situaţia este similară multor familii. Dacă nu au ajuns chiar la divorţ, sunt prea puţini dintre ei care au izbutit să menţină familia “la un loc”, măcar pentru a păstra aparenţele. În Bihor sunt înregistraţi aproximativ 370 de medici de familie. 130 activează în Oradea, 50 în celelalte oraşe din judeţ, în timp ce restul, mai mult de jumătate, asigură acoperirea medicală pentru cele 87 de comune. Majoritatea celor ce funcţionează în mediul rural s-au grupat în vecinătatea oraşelor Beiuş şi Salonta. Dar jumătate dintre medicii de familie de la ţară fac încă naveta. Unii s-au stabilit în comunele în care au fost repartizaţi, mai ales dacă şi soţul/soţia şi-a găsit un loc de muncă în apropiere.
Naveta care… divorţează
Majoritatea medicilor de ţară au vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani. Pentru ei, Ministerul Sănătăţii nu a organizat nici un concurs de intrare în specialitate (ulterior, cei aflaţi în această situaţie au dat un examen de atestat pe post). Mulţi dintre cei aflaţi atunci la ţară au rămas acolo. Unii făcuseră deja “cheag”, ba chiar, cu un pic de noroc, au primit chiar locuinţe de la Sfatul Popular al comunei. Alţii s-au temut să înceapă din nou să dea examene, să înveţe din nou teorie, după ce ani de zile au învăţat fiecare pacient din sat, au făcut pe moaşa, pe infirmiera, uneori pe medicul de urgenţă, alteori pe medicul pediatru. Practic, ei trebuie să asigure asistenţa medicală primară, secundară şi de specialitate, precum şi o serie de servciii cerute de comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea.
Ce se întâmplă cu aceşti oameni, cu copiii lor cărora ar vrea să le ofere o educaţie cât mai bună? În primul rând, ar trebui ca ministerul de resort să se preocupe mai mult de angajaţii săi, chiar dacă aceştia trăiesc departe de capitală. Pe de altă parte, ar trebui ca administraţiile locale să facă eforturi pentru a le oferi medicilor condiţii corespunzătoare: o locuinţă acceptabilă, un cabinet dotat, în limita posibilităţilor, cu cele necesare, posibilitatea de perfecţionare profesională (bibliotecă, internet sau altele).
Există şi cazuri fericite
În unele localităţi, medicul de la ţară este tratat cu tot respectul. Spre exemplu, de circa trei ani, la Borod s-a ridicat, cu bani proveniţi de la bugetul de stat, un dispensar ultramodern, cu dotările aferente. Dispensarul are, pe lângă cabinetele medicilor de familie, un cabinet stomatologic, o farmacie, iar la etajul modernului complex există şi o locuinţă pentru medici, care deja este ocupată de familia doctorului Ilyes Carol. Şi la Tulca, din bani de la minister, dar şi de la administraţia locală, s-a ridicat un dispensar nou, cu dotări corespunzătoare, aparatură modernă şi inclusiv un computer de ultimă generaţie, locuinţa destinată medicului fiind ocupată de familia de medici Gabriela şi Ioan Criciotoiu. Dispensarul din Sântandrei, pus la punct din fonduri provenind exclusiv de la bugetul local, este, de asemenea, modern, având toate utilităţile necesare şi dotare corespunzătoare, inclusiv un microlaborator. Merită menţionat şi dispensarul din Vadu Crişului, unde medicii îşi dau toată silinţa să asigure servicii de calitate, cu sprijinul autorităţilor locale.
Din păcate, asemenea situaţii pot fi numărate pe degete.
