Nu la mult timp după lovitura militară de stat din decembrie 1989 şi pe meleagurile judeţului Bistriţa-Năsăud, ca de altfel în toată ţara, şi-au făcut apariţia aşa-zişi investitori străini, chipurile mari oameni de afaceri şi dornici să investească şi să aducă bunăstarea pe aceste meleaguri. Dezamăgirea a fost totală, majoritatea acestora fiind nişte pârliţi şi în ţările lor de origine. Unii făceau parte chiar din structuri criminale, iar sosirea lor nu a însemnat nimic pentru mersul pozitiv al climatului economic nou instaurat, decât pentru buzunarul propriu.

Majoritatea banilor folosiţi în aşa-zisele afaceri demarate în Bistriţa, şi nu numai, proveneau din activităţi în afara legii în ţările lor de origine, iar prin mecanisme de spălare a acestora au fost investiţi în firmele nou înfiinţate. În atmosfera de disoluţie a instituţiilor şi legilor comuniste şi de construcţie a celor capitaliste, în special de control financiar, teritoriul României, implicit al judeţului Bistriţa-Năsăud, s-a transformat într-un El Dorado, în care nou-veniţii au reuşit să realizeze adevărate averi, încălcând tot ce se putea în materie de legislaţie economică.


Afla mai multe detalii cumparand ediţia tipărită a Gazetei de Bistrita de la orice punct de vanzare a presei.

Doru Costin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.