La data de 23 decembrie, la sediul Batalionului 812 Infanterie „Bistriţa”, a avut loc un ceremonial militar – religios prilejuit de repatrierea Companiei KAF/GDA din cadrul acestui batalion.

La acest eveniment au participat şeful S.M.F.T. general maior dr. Dumitru Scarlat, comandantul Diviziei 4 Infanterie „GEMINA”, general de brigadă Adrian Tonea, comandantul Brigăzii 81 Mecanizate “General GRIGORE BĂLAN”, general de brigadă Ovidiu – Liviu Uifăleanu, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai sistemului naţional de apărare, ordine publică şi pază, militarii Batalionului 812 Infanterie “Bistriţa”, rude şi prieteni ai militarilor, locuitori ai municipiului Bistriţa.

„După darea raportului şi primirea onorului de către şeful S.M.F.T., a fost oficiat serviciul religios, urmat de executarea apelului solemn, toţi cei 124 militari ai Companiei KAF/GDA răspunzând prezent.
Într-o alocuţiune emoţionantă, comandantul companiei a mulţumit subordonaţilor pentru eforturile depuse şi i-a felicitat pentru modul ireproşabil în care aceştia şi-au îndeplinit misiunile încredinţate în Teatrul de Operaţii din Afganistan”, se arată într-un comunicat remis redacției.

De asemenea, generalul maior Dumitru Scarlat a felicitat militarii care s-au întors din misiune, punând accent pe faptul că nici o misiune nu seamănă cu alta, dar cu toate greutăţile întâmpinate şi-au îndeplinit misiunea cu succes şi s-au reîntors sănătoşi acasă. Nu în ultimul rând, domnia sa a mulţumit autorităţilor locale pentru sprijinul acordat acestei instituţii din garnizoana Bistriţa, în încheiere urându-le tuturor sărbători fericite alături de cei dragi şi un sincer “La Mulţi Ani!”.
Ceremonialul a continuat cu conferirea unor ofiţeri, subofiţeri şi s.g.p a “Emblemei de Onoare a S.M.F.T. pentru merit în slujba păcii Clasa a III – a”, pentru rezultatele deosebite obţinute pe timpul executării misiunii în Afganistan.

„Au fost prezenţi şi un grup de elevi de la Colegiul Tehnic INFOEL din Bistriţa, cărora li s-au acordat diplome de prietenie din partea militarilor Batalionului 812 I., drept apreciere a frumoaselor scrisori pe care aceştia le-au trimis militarilor în Afganistan.
Totodată a fost dezvelit şi monumentul eroilor Batalionului 812 Infanterie “Bistriţa”, în memoria cpt. Cătălin Ţifrea, slt. (post – mortem) Sfecheş Marius Florin şi slt. (post – mortem) Filip Petru Cristian. Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea militarilor batalionului, în acordurile Formaţiunii Muzicii Militare a garnizoanei Bistriţa”, se mai arată în comunicat.

În perioada 21 mai – 15 decembrie 2014, cei 124 militari bistriţeni din cadrul Batalionului 812 Infanterie “Şoimii Carpaţilor”, conduşi de maiorul Alin MARIAN, au reprezentat cu cinste Armata Română şi România, în una din cele mai fierbinţi zone de conflict de pe glob,Afganistan.
Compania bistriţeană a asigurat securitatea bazei militare Kandahar, în zona de apărare apropiată, libertatea de mişcare pe căile de comunicaţii din zona de responsabilitate, a răspuns de asigurarea securităţii aterizărilor şi decolărilor în condiţii de siguranţă a aeronavelor şi a limitat libertatea de mişcare a forţelor insurgente.

„Militarii români, în cooperare cu partenerii din coaliţia internaţională, precum şi cu forţele locale de securitate, au executat o gamă largă de misiuni cu un grad ridicat de dificultate, ce au acoperit întregul spectru de operaţii de contrainsurgenţă, pentru asigurarea securităţii bazei aeriene şi nu în ultimul rând, asigurarea unui climat mai sigur pentru populaţia locală.
Astfel, în cele aproximativ 7 luni, au fost efectuate 528 misiuni de patrulare pentru descoperirea dispozitivelor explozive improvizate şi pentru prevenirea atacurilor cu rachete, 272 misiuni de asigurare a aterizării/decolării aeronavelor de pe aeroportul Kandahar, interzicerea executării de către insurgenţi a focului antiaerian asupra zborurilor de importanţă strategică, 111 misiuni de intervenţie rapidă, 46 de misiuni de escortă a echipelor E.O.D., precum şi multe misiuni de colaborare civil – militară, în localităţile din zona de responsabilitate, forţele româneşti fiind apreciate pentru modul în care au contribuit la aducerea unui plus de siguranţă în viaţa acestor oameni care privesc cu speranţă către un viitor mai sigur şi mai prosper, contribuind în acelaşi timp şi la îmbunătăţirea imaginii forţelor de securitate afgane în rândul populaţiei locale.
Profesionalismul de care au dat dovadă militarii Batalionului 812 Infanterie “Şoimii Carpaţilor” în numeroasele misiuni din diferite teatre de operaţii, a fost şi de această dată apreciat de partenerii internaţionali. Un număr important de militari români au fost recompensaţi cu aprecieri, diplome, distincţii, medalii şi certificate de apreciere a valorii şi efortului depus pentru asigurarea unui climat de siguranţă, în care activitatea tuturor forţelor staţionate în această bază militară să se desfăşoare la parametrii ridicaţi.
De asemenea, în repetate rânduri, ofiţeri, subofiţeri şi gradaţi profesionişti au fost declaraţi “EROII SĂPTĂMÂNII”, activitate desfăşurată la nivelul întregului contingent de forţe multinaţionale din baza Kandahar, prin care a fost apreciată activitate personalului care s-a remarcat în mod deosebit prin rezultatele obţinute”, potrivit aceluiași comunicat.

IMG_2632 IMG_2633 IMG_2635 IMG_2636

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.