În semn de înaltă preţuire şi recunoştinţă pentru sacrificiul militarilor care, de-a lungul timpului, au participat la misiuni în afara teritoriului naţional, punându-şi viaţa în slujba patriei – sâmbătă, 11 noiembrie, la Bistrița și în cimitirul sătesc din Șintereag vor fi oficiate servicii religioase şi ceremonii militare:

Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea numărul 150 din 22 octombrie 2014, în semn de înaltă preţuire şi recunoştinţă pentru sacrificiul militarilor care, de-a lungul timpului, au participat la misiuni în afara teritoriului naţional, punându-şi viaţa în slujba patriei.

România se alătura, astfel, Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, precum şi altor state din Europa care, la 11 noiembrie, recunosc meritele personalului armatei participant la misiuni în diferite zone ale globului şi îşi comemorează eroii căzuţi la datorie.

Denumită iniţial Ziua Armistiţiului, ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei: intrarea în vigoare, la ora 11:00, în ce-a de-a 11-a zi, a celei de-a 11-a luni, a anului 1918, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial, creându-se astfel premisele împlinirii visului de secole al românilor, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Cu ocazia acestei zile, cei trei eroi ai Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din Angola şi Afganistan, vor fi comemoraţi sâmbătă, 11 noiembrie, prin oficierea de servicii religioase şi organizarea de ceremonii militare, în trei locaţii, după următorul program:

– Monumentul Eroilor, la sediul Batalionului 812 Infanterie, Bistriţa – 11 noiembrie 2017, ora 08:45 – Oficiere serviciu religios, ceremonie militară şi depunere de coroane;

– Cimitirul Eroilor, Bistriţa – 11 noiembrie 2017, ora 10:30 – Oficiere serviciu religios, ceremonie militară şi depunere de coroane la mormântul sublocotenentului p.m. Cristian Petru Filip;

– Cimitirul Sătesc, Şintereag – 11 noiembrie 2017, ora 13:00 – Oficiere serviciu religios, ceremonie militară şi depunere de coroane, la mormântul sublocotenentului p.m. Marius Florin Sfecheş.

La activităţile organizate în cinstea veteranilor din teatrele de operaţii vor lua parte familiile eroilor, rudele şi prietenii, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, cadre militare active şi în rezervă, veterani de război şi elevi.

Cu aleasă preţuire, vă invităm să vă alăturaţi nouă, pentru a aduce un pios omagiu eroilor noştri, al căror devotament şi sacrificiu va rămâne veşnic în inimile noastre. Nu vom uita niciodată curajul, spiritul de luptători, coeziunea şi solidaritatea de care militarii au dat dovadă în timpul executării misiunilor încredinţate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.