Noul Regulament General de Protecția Datelor a intrat în vigoare pe data de 25 mai 2016 și va fi aplicat începând cu data de 25 mai 2018 .

După introducerea regulamentului, copiii sub 16 ani nu îşi vor mai putea crea conturi pe reţele sociale, magazine online şi alte site-uri care cer date personale decât dacă au acordul părinţilor.

Regulamentul prevede că „în ceea ce priveşte oferirea de servicii ale societăţii informaţionale în mod direct unui copil, prelucrarea datelor cu caracter personal ale unui copil este legală dacă copilul are cel puţin vârsta de 16 ani. Dacă copilul are sub vârsta de 16 ani, respectiva prelucrare este legală numai dacă şi în măsura în care consimţământul respectiv este acordat sau autorizat de titularul răspunderii părinteşti asupra copilului.

Statele membre pot prevedea prin lege o vârstă inferioară în aceste scopuri, cu condiţia ca acea vârstă inferioară să nu fie mai mică de 13 ani.”

Regulamentul obligă companiile să verifice dacă acest acord chiar a fost dat de părinte. „Operatorul depune toate eforturile rezonabile pentru a verifica în astfel de cazuri că titularul răspunderii părinteşti a acordat sau a autorizat consimţământul, ţinând seama de tehnologiile disponibile”, se arată în act.

În acest sens, companiile care operează date pe scară largă şi institutţiile de stat care lucrează cu date personale vor avea de un responsabil pentru protecția datelor. În cazul prelucrărilor de date care presupun un risc ridicat pentru viaţa privată a cetăţenilor, firmele sau instituţiile publice sunt obligate să efectueze un Studiu de Impact asupra vieţii private.

Regulamentul prevede sancţiuni extrem de dure – până la 10-20 milioane de euro sau între 2% şi 4% din cifra de afaceri la nivel internaţional, pentru companile private., potrivit știrileprotv.ro

1 COMENTARIU

  1. Daca „declara” ( recunoaste ca-i minor ) cel care-l foloseste , daca NU… cine stie cine-i in spatele ” tastaturii”…? Hai sa fim seriosi !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.