În articolul publicat săptămâna trecută de publicaţia noastră, arătam faptul că jurnalista Florica Dura a pierdut procesul în care cerea anularea unui proces verbal de contravenţie, în baza căruia a fost amendată cu 500 lei, în toamna anului trecut, pentru că a avut „tupeul” să sesizeze de două ori Poliţia, prin numărul de urgenţă 112 cu privire la două transporturi ilegale de lemn pe raza localităţii Bîrla, comuna Mărişelu. Instanţa nu a ţinut cont de aspecte esenţiale, precum faptul că avizele de însoţire pentru respectivele transporturi de lemne au fost eliberate de pădurarul Ioan Cirafără respectarea normelor legale în vigoare, aspect confirmat de Garda Forestieră, sau că poliţiştii au trecut cu vederea că transportul a fost efectuat pe un drum public – drum judeţean – cu un autovehicul neînmatriculat. Dar, vorba agentului şef principal de poliţie Ioan Sabo: „Când n-ai număr, n-ai de ce te lega”! Oare? Noi am spune altfel: Când n-ai număr, poliţia închide ochii!


Jaful din pădurile României a fost şi este un subiect mult discutat printre oamenii de rând, revoltaţi că rând pe rând numărul copacilor se împuţinează în timp ce unora li se îngraşă conturile. De cele mai multe ori, cei care profită de pe urma exploatării lemnului nu au nici durere cu privire la legile şi le încalcă cu bună ştiinţă „legal”, uneori ajutaţi chiar de cei care ar trebui să vegheze la respectarea lor.

De când a fost lansat Radarul Pădurilor, autorităţile se laudă că tăierile ilegale de lemne au scăzut. Aşa o fi! Realitatea însă demonstrează că nimic nu-i împiedică pe unii să nu respecte legea în litera şi spiritul ei. Ba mai mult, atunci când cetăţenii oneşti ai acestei ţări sesizează fapte ilegale sunt taxaţi tot ei.

Jurnalista Florica Dura a pierdut procesul în care cerea anularea unui proces verbal de contravenţie, în baza căruia a fost amendată cu 500 lei, în toamna anului trecut, pentru că a avut „tupeul” să sesizeze de două ori Poliţia, prin numărul de urgenţă 112 cu privire la două transporturi ilegale de lemn pe raza localităţii Bîrla, comuna Mărişelu. Tăierea arborilor nu a fost efectuată ilegal, însă pădurarul care răspundea de districtul de unde s-au transportat lemnele a eliberat documente de însoţire fără să respecte legea, acest aspect fiind confirmat de Garda Forestieră. Toate aceste aspecte nu au contat în faţa instanţei Judecătoriei Bistriţa.

politisti dura 1

Instanţa a luat în calcul doar părţi din probe

În dosarul în care Florica Dura a contestat amenda, instanţa nu a ţinut cont de nimic, deşi jurnalista a depus ca probe atât adresa Gărzii Forestiere, cât şi o înregistrare care arăta cum s-a desfăşurat verificarea transportului efectuat de Gavril Pop, de către cei doi poliţişti de la Postul de Poliţie al comunei Mărişelu – Ioan Sabo şi Maria Mureşan. În plus, Dura a solicitat instanţei să oblige Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud să comunice transcrierea conversaţiilor la 112.

Dar să vedem ce a reţinut instanţa de la Judecătoria Bistriţa şi cum motivează decizia pronunţată pe data de 12 mai 2017.

„Instanţa constată din probele administrate faptul că petenta a apelat în aceeaşi zi de două ori pentru sesizarea aceloraşi fapte săvârşite de numitul Pop Gavrilă (contravenţionale sau infracţionale) care însă nu au fost confirmate urmare a deplasării agenţilor de poliţie la faţa locului şi a verificărilor efectuate. Inclusiv în răspunsul Gărzii Forestiere la petiţia depusă de petentăeste menţionat faptul că nu s-au constatat arbori tăiaţi ilegal sau alte pagube aduse fondului forestier din locul numit «Vârful Măgurii» al comunei Mărişelu, u.p.II Mărişelu, u-a. 122A în perioada 19.08.2016 – 14.11.2016. Pentru modul de completare şi eliberare a avizelor de însoţire şi modul de utilizare a sistemului SUMAL a fost sancţionat OS Valea Şieului RA prin procesul verbal de contravenţie (…) (fiind aplicate două amenzi în valoare totală de 8.000 lei)şi nu persoanele fizice surprinse în înregistrarea video din data de 03.09.2016.

Prin urmare, deşi faptele înregistrate de petentă au o gravitate însemnată, apelul SNUAU 112 nu este justificat, nefiind necesară intervenţia urgentă a organelor de intervenţie specializate. În condiţiile în care petenta a avut informaţii şi suspiciuni cu privire săvârşirea de infracţiuni, sesizarea organelor competente a face verificări şi a lua măsuri ar fi fost suficientă”, se arată în documentul instanţei.

Onorata instanţă însă se află într-o oarecare eroare, spunem noi, fiindcă onor poliţia are competenţă să oprească şi să verifice transporturile de material lemnos, apropo de „organele competente”, şi fără cei de la Garda Forestieră. Deci, poliţia avea obligaţia să verifice dacă avizul de însoţire este completat corect şi dacă respectiva cantitate de lemn transportat este înregistrată în SUMAL, asta chiar dacă poliţistul Ioan Sabo spunea că: „Când n-ai număr, n-ai de ce te lega!”.

Tocmai acest aspect trebuia să le sară în ochi poliţiştilor şi astfel şi-ar fi dat seama că respectiva persoană care transporta lemnele nu este în deplină legalitate. Asta în condiţiile în care avizul de însoţire a lemnelor trebuia obligatoriu consemnat numărul de înmatriculare al autovehiculului cu care se efectuează transportul materialului lemnos. Culmea este că pe cele două avize, chiar şi în lipsa unor elemente lipsă, apar coduri unice generate de SUMAL.Deci, aceste aspecte trebuiau verificate de cei doi poliţişti: dacă cele două coduri unice generate de SUMAL sunt expres pentru mijlocul de transport respectiv şi pentru persoanele consemnate în avize. Spunem persoanele, fiindcă pe documentele amintite sunt înscrise două nume diferite: Pop Gavrilă şi Pop Florian (cei doi fiind rude, verişori potrivit informaţiilor noastre). Mai mult decât atât, de pe avizele în cauză lipseşte ștampila rotundă a Ocolului Silvic Valea Şieului, care automat ar fi indicat că pădurarul are OK-ul pentru eliberarea documentelor.

 

Cine sesizează posibile ilegalităţi sau infracţiuni, pericol social?

„Cu toate că nici primul apel la serviciul 112 nu a fost justificat, petenta fiind atenţionată cu privire la utilitatea şi scopul Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, aceasta a continuat să solicite intervenţia organelor specializate chiar în aceeaşi zi, într-o situaţie absolut similară, motiv pentru care a fost sancţionată contravenţional, fiindu-i aplicată amenda în cuantumul minim prevăzut de lege. (…)

În baza art. 5 alin 5 din OG 2/2001, instanţa de judecată trebuie să se raporteze, în aprecierea legalităţii sancţiunii contravenţionale aplicate, la gradul de pericol social al faptei săvârşite”, scrie instanţa.

În traducere liberă, un cetăţean onest care sesizează fapte susceptibile de a fi infracţiuni sau posibile contravenţii constituie un PERICOL SOCIAL.

În ceea ce priveşte susţinerea că jurnalista a solicitat de două ori intervenţia poliţiştilor „într-o situaţie absolut similară”, potrivit Floricăi Dura, situaţia nu stă aşa, fiindcă prima dată a anunţat prin 112 un posibil furt de lemne din pădurea comunei Mărişelu, iar a doua oară un transport ilegal de lemne, anunţată fiind de o persoană din respectiva localitate care îl văzuse pe Pop Gavrilă pentru a doua oară la volanul tractorului transportând „marfa”.Deşi Florica Dura susţine că a solicitat instanţei să ceară IPJ BN să pună la dispoziţie înregistrările SNUAU 112 cu cele apeluri efectuate de ea, acest lucru nu s-a întâmplat se pare în condiţiile în care în motivare nici măcar nu se face vorbire de aşa ceva.

În plus, poliţista Mureşan exprimă şi opinii personale în raportul transmis superiorilor din IPJ BN, document întocmit în luna noiembrie 2016, după ce procesul era demarat. Aceasta afirmă nici mai mult nici mai puţin că: „Din verificările efectuate, am constatat că Dura Florica a apelat de 2 ori în aceeaşi zi intervenţia poliţiei cu REA INTENŢIE, deoarece ARE CEVA PERSONAL cu numitul Pop Gavrilă”.

aviz gavrila pop

Florica Dura: Radarul pădurii, făcătură de ochii lumii. Făcătură pentru imagine

Radarul pădurii nu există. Totul este o făcătură pentru imagine. Cetăţenii care sună la 112 pentru a sesiza un potenţial furt de lemne primesc amenzi şi sînt trataţi ca nişte infractori cu potenţial de pericol social. Practic, angajaţii statului protejează hoţii de lemne şi nu pădurile României! Sentinţa 1496/2017 confirmă faptul că cetăţenii care mai cred în măsuri de protecţie trîmbiţate la televizor, trebuie să scoată bani din buzunar pentru a-şi plăti civismul şi dorinţa de a proteja resursele ţării. În judeţul BN şi în ţară sînt monitorizate mai multe cazuri de acest fel, în care, persoanele care au sesizat un potenţial furt de lemne au fost amendate pentru că au apelat 112!

 Întrebări retorice: Cine mai îndrăzneşte să sune la 112, care cetăţean de bună credinţă, mai are curajul să o facă, cînd contravenientul este protejat şi cetăţeanul este amendat? Cu atît mai mult, cu cît şi instanţele de judecată par captive sau poate loiale sistemului represiv de pedepsire a atitudinii civice?

La ce bun se mai cheltuie banii pe instituţii precum Garda Forestieră şi aplicaţii care nu funcţionează ca radarul pădurii, dacă nu se doreşte stoparea jafului din PĂDURILE ROMÂNIEI?

Am ajuns mai rău ca ucraineni, care microcipează arborii tăiaţi şi au înfiinţat miliţii care apără cu armele pădurile?

Sîmbătă 3 septembrie 2016, avînd informaţii că se pregătea criza lemnului de foc,

am îndrăznit să cred că aplicaţia Radarul pădurii, funcţionează, şi ca urmare a acestei „naivităţi” am sunat la 112, pentru că aveam suspiciunea unui furt de lemne din pădurea publică a Comunei Mărişelu, administrată de Ocolul Silvic Valea Şieului. Avînd în vedere că mijloacele de transport care operau în pădure nu dispuneau de numere de inmatriculare, Radarul pădurii prin 112 rămînea singura variantă legală prin care, ca simplu cetăţean şi jurnalist, puteam verifica ce se întîmplă acolo şi cine erau actorii care dispuneau preferenţial de lemnele care ar fi trebuit să ajungă la contribuabili. În acel moment nici un consilier local, nu avea cunoştinţă despre exploatarea unei partizi de lemn de foc, pentru populaţie, din pădurea comunală. Toate acestea se întîmplau în timp ce iarna bătea la uşă şi criza lemnului de foc se configura din mers.

Efectul acestui prim telefon a fost că, unul dintre actorii care transportau lemne (pentru nevoi proprii, pentru alţii sau pentru a le comercializa) a fost oprit de o echipă de poliţie, trimisă la verificare.  Potrivit filmării efectuate de mine din momentul opririi transportului pînă la casa unui dintre cei implicaţi în transport, postată pe www. ziarul-bn.ro şi you tube-com, poliţiştii din echipa de intervenţie aveau alte preocupări decît atribuţiile legale. Practic cei doi agenţi au făcut o verificare sumară a documentelor de însoţire şi cam atît. Dacă eu nu aş fi sesizat şi întrebat, omul cu tractorul putea să plece fără ca oamenii legii să bage de seamă că nu avea numere de inmatriculare nici pe tractor nici pe semiremorca în care transporta stejar din varietatea gorun, care, din punctul meu de vedere nu respecta normele legale de tăiere. Ca efect al întrebărilor mele, probate cu filmarea video din acele momente, se poate lesne trage concluzia, care a fost rolul poliţistilor din echipa de intervenţie, în raport cu evenimentul sesizat prin Radarul Pădurii.

 

În aceeaşi zi, seara, aproape pe înserat, în  jurul orelor 20.00, am sunat pentru a doua oară la SNUAU 112 pentru a sesiza faptul că acelaşi cetăţean, cu nume şi prenume, adresă şi tractor verde neînmatriculat sau fără a avea numerele montate, a plecat în pădure după lemne, circulînd pe DJ 154, aşa cum mai multe surse documentate mă informaseră deja. Între timp, unul dintre membri echipajului de poliţie, care  a intervenit la prima sesizare, mai precis agentul Maria Mureşan de la Postul de Poliţie Mărişelu, mi-a recomandat telefonic, de mai multe ori, să mă adresez altor foruri, unor şefi din poliţie, dacă am pe cineva sau altor structuri militarizate pentru a sesiza problema furtului de lemne, pentru că, dacă mai sun la 112, ea mă va amenda. Cu toate ameninţările acesteia, care, probabil, aveau rolul de a mă intimida şi descuraja am făcut şi al doilea apel la 112, pentru că, după comportamentul poliţiştilor, atitudinea tractoristului şi faptul că acesta a plecat pentru a doua oară în pădure în aceeşi zi de 3 septembrie, seara , aproape pe înserat, folosind acelaşi tractor cu semiremorcă, ambele neînmatriculate, suspiciunile mele privind furtul de lemn din pădurea comunală s-au înmulţit! Dacă nu aş fi sunat, activitatea mea jurnalistică de peste 2o de ani ar fi fost trimisă la coşul de gunoi!

La telefonul de confirmare, de după sesizarea prin Radarul pădurii, am fost întrebată de agentul Mureşan Maria dacă am sunat la 112 şi nu ce am sesizat, aceasta, deranjată fiind de insistenţele mele, de  a proteja pădurea, a preferat să mă ameninţe cu amenda, ca şi cum aş fi deranjat-o din timpul ei liber şi nu în timpul serviciului, cînd era obligată să urmărească transporturile suspecte de lemn, şi a considerat că am sunat tot pentru a reclama un potenţial furt de lemn. În fapt apelul meu la 112 sesiza circulaţia pe un drum public, judeţean, a unui tractor cu semiremorcă fără numere de înmatriculare, cu un transport de lemne. Atitudinea agentului în relaţia cu mine a fost de-a dreptul scandaloasă, deşi femeia avea doar 3 săptămîni de cînd era încadrată în forţele de poliţie din sursă externă, după ce mai lucrase anterior în MAI, ca secretară a unui şef de Inspectorat. De unde a fost dată afară.

aviz corect blur

În zilele următoare, după ce mi-a transmis de cîteva ori, telefonic,

că s-a sfătuit cu alţi colegi şi că urmează să îmi dea un avertisment, nu amendă, pe data de 27 septembrie mi-a aplicat totuşi o amendă de 500 de lei, fără martori şi în absenţa mea.

Am contestat în termen la Judecătoria Bistriţa acel proces verbal de amendă, care din punctul meu de vedere este netemeinic, avînd în vedere că ambele apeluri făcute de mine pe Radarul Pădurii prin 112 au fost justificate şi confirmate astfel: primul telefon, cu transportul suspect de lemne este confirmat de răspunsul Gărzii Forestiere Cluj la petiţia mea şi confirmă nereguli grave la întocmirea documentelor SUMAL, inclusiv a avizului  de însoţire ( făcut la plezneală), aspect care trebuia să fie observat de patrula de poliţişti, dacă ar fi vrut, şi al doilea telefon este confirmat chiar de către poliţiştii cu pricina, prin întocmirea procesului verbal de sancţionare contravenţională cu avertisment a conducătorului auto aflat la conducerea tractorul cu semiremorcă, fără numere de identificare. De cel puţin două ori în aceeaşi zi de 3 septembrie 2016! Că nu le avea sau că, intenţionat nu le-a montat!  Vedeţi pe video ataşat.

Faptul că, o judecătoare din Bistriţa, printr-o sentinţă publică, comunicată oficial, confirmă presupunerile poliţiei şi amenda aplicată cetăţeanului jurnalist, cetăţean care a îndrăznit să uzeze de o aplicaţie de protecţie a resurselor, supranumită Radarul Pădurii, care, cel puţin teoretic trebuia să folosească infrastructura SNUAU 112, dînd posibilitatea oricui din ţară, în funcţie de coeficientul de civism să apeleze nelimitat 112, pe subiectul furt de lemne, mă obligă să trag concluzia că, practic Radarul Pădurii  nu funcţionează  iar cetăţeanul este indus în eroare! Poliţiştii trimişi la faţa locului să îşi exercite atribuţiile de serviciu, pentru care primesc salarii şi bonusuri din bani publici, se răzbună pe cetăţenii care îndrăznesc să îi deranjeze în timpul programului plătit din bani publici?

Şi nu în ultimul rînd, faptul că, aceeaşi judecătoare din Bistriţa reţine şi menţionează în finalul motivării sentinţei nişte încondeieri fără obiect şi fără probe,  nişte refulări, se pare, ale poliţistului în relaţia cu jurnalistul, este un atac fără precedent la siguranţa cetăţeanului, văzut prin logica ( ?) acestei sentinţe, prin care cetăţeanul  jurnalist ar fi un element antisocial, cu grad de pericol, care trebuie amendat pentru a i se corecta conduita, aşa cum rezultă din finalul sentinţei 1496… „ Mai mult, raportat la conţinutul rapoartelor agenţilor constatatori din care rezultă atitudinea şi comportamentul petentei faţă de valorile sociale ocrotite prin dispoziţiile OUG nr. 34/2008, aceasta apelând serviciul de urgenţă 112 inclusiv după ce organele de poliţie se deplasaseră la faţa locului şi au atenţionat-o cu privire la scopul acestui serviciu, instanţa apreciază că pentru corectarea conduitei petentei este necesară menţinerea sancţiunii aplicate prin actul sancţionator contestat, plângerea formulată urmând a fi respinsă neîntemeiată”. Fragment  citat din motivarea la sentinţa 1496-2017.

Întrebări retorice: Pe cine protejează poliţiştii în acest caz? Contravenientul care îşi vede mai departe de şmenurile lui sau cetăţeanul, care este şicanat, hărţuit, descurajat şi amendat pentru civism? Ne-am întors cumva, în timp, în fostul regim represiv, pe cînd cetăţeanul era «reeducat pentru a-şi corecta conduita?»  Dar instanţa judecătorească? Este independentă sau este captivă?„, scrie jurnalista Florica Dura, într-un comunicat remis redacţiei Gazeta de Bistriţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.