Cazul poliţiştilor de la Rutieră, un eşec ruşinos al „Republicii Procurorilor”din Bistriţa

830

Cazul poliţiştilor de la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud, acuzaţi de luare de mită, este al doilea caz major de corupţie din interiorul poliţiei bistriţene, după cel al foştilor şefi Mureşan, Hasnaş şi Cloşcă. Dacă în primul caz, lucrurile au fost clare, dosarul a fost trimis în instanţă şi se judecă pe fond la Tribunalul Maramureş, în cel de-al doilea, cel al agenţilor de la circulaţie, la primul examen mai serios, judecarea contestaţiei împotriva arestării preventive la Curtea de Apel Cluj, a căzut în mod lamentabil, poliţiştii arestaţi fiind puşi în libertate. Având în vedere decizia judecătorului clujean, motivarea acestui act, aşa-zisul dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud se dovedeşte o însăilare fără cap şi coadă, o construcţie artificială a unui act de incompetenţă şi lipsă de profesionalism înspăimântătoare, iar punerea în libertate a celor trei poliţişti este un act perfect logic şi justificat.

 

Se acreditează tot mai mult în rândul opiniei publice ideea că România a devenit o ”Republică a Procurorilor”, inclusiv la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud. Anumite decizii luate de procurorii bistriţenisfidează orice noţiune de drept şi în primul rând prezumţia de nevinovăţie, iar aşa-zisa independenţă a acestora i-a săltat undeva deasupra legii şi a controlului oricărei puteri a statului. Sunt tot mai dese cazurile când anumite dosare instrumentate de procurori sunt desfiinţate de instanţele de judecată, ele dovedindu-se nişte făcături ordinare care nu au nici legătură cu justiţia şi statul de drept. Cazul poliţiştilor de la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud este unul dintre acestea, dosarul nefiind altceva decât o însăilare jenantă în care se fac tot felul de acuzaţii aproape fără nici o dovadă reală şi concretă. Se întâmplă acest lucru în condiţiile în care opinia publică este convinsă că Serviciul Rutier a devenit o adevărată cloacă de corupţie. În aceste condiţii, orice om de bună credinţă îşi pune pe drept întrebarea:De ce organele de anchetă, Direcţia Generală Anticorupţie, respectiv Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud, sub patronajul unui procuror, produc asemenea făcături, care la primul examen serios, filtrul exercitat de Curtea de Apel Cluj, care a judecat recursul poliţiştilor la decizia de arestare preventivă, a desfiinţat nu numai decizia judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, dar şi însăilarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud? Ancheta procurorului, deliberat, premeditat, a fost făcută pentru a nu trece de examenul unui judecător cu ştiinţa dreptului penal?

Șmenul de 226 de file prin care Olariu jr. a luat pământul de sub IPJ BN

Cine este mai vinovat: mituitul sau mituitorul?

Ideea că la circulaţie este cea mai mare corupţie din poliţie nu este un lucru departe de adevăr. Ea este generată de o adevărată complicitate tacită între participanţii la trafic, respectiv conducătorii auto, şi poliţiştii de la Rutieră aflaţi zilnic în teren. Fără îndoială, sunt extrem de puţini conducători auto, şi degetele de la o singură mână cred că ajung pentru a-i număra, care au încălcat legea în trafic şi nu au încercat să rezolve situaţia apelând la bunăvoinţa poliţistuluisau să invoce tot felul de pile şi cunoştinţe, de regulă şefii din poliţie, sau, în ultimă fază să se apeleze la ultimul argument, suprem, darea de mită, banul. Ei, aici e aici. Câţi din cei cărora li se arată banul, euro sau leul, în cazul de faţă poliţiştilor de la circulaţie, rezistă?

Rezistenţa la corupţie se pare că este determinată de valoarea tentaţiei. Cu cât este tentaţia mai mare, rezistenţa la corupţie scade sau este anulată cu totul. La comiterea unei infracţiuni de corupţie de către un agent de circulaţie, după cum este logic, mai participă un protagonist, conducătorul auto prins în offside. Poliţistul,pe cale de logică,are un complice, fiindcă nu se poate corupe singur. După o logică elementară, ambii actori sunt vinovaţi, atât mituitorul, cât şi cel mituit. Desigur, gradul de vinovăţie a poliţistului este mai mare, el reprezentând autoritatea publică pusă să aplice legea. Cel care oferă şi dă banul, conducătorul auto prins în trafic că a încălcate legea,este sau nu este vinovat? Ei, aceasta este întrebarea! De regulă pedepsit este numai poliţistul.

sorin gheorghe ivan

Magistraţii bistriţei au luat peste bot la Cluj

Referitor la cazul de faţă, este evident faptul că cei patru poliţişti de la Serviciul Rutier, Greab, Ivan, Huciu şi Mândrean nu sunt fete mari, ceva s-a întâmplat acolo. Problema este că flagrantul a fost pus în operă de nişte diletanţi, lipsiţi de profesionalism în primul rând, dar şi de noroc şi se pare că a fost un fiasco total, cum argumentează judecătorul de la CA Cluj, inclusiv tehnica le-a jucat feste anchetatorilor, un microfon buclucaş s-a blocat şi a funcţionat cu intermitenţe. Este ca în cazul bancului cu omul lipsit de şansă şi fără noroc: de fiecare dată are chef de sex în biserică, sau pâinea unsă îi cade din mână de fiecare dată cu partea unsă în jos. Lipsa sunetului în timpul flagrantului i-a obligat pe poliţiştii DGA şi pe procuror să recurgăîn disperare de cauzăla tot felul de improvizaţii şi interpretări subiective, forţând lucrurile după imaginaţia lor, aspecte care practic au dat peste cap toată construcţia juridico-penală descrisă de procurorul de caz şi validată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul BN, construcţie aspru sancţionată de magistratul clujean de la Curtea de Apel Cluj. Decizia judecătorului clujean este un adevărat cartonaş roşu la adresa procurorului de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud care instrumentează cazul şi a echipei acestuia.

Sintagma ”republica procurorilor”, generată de abuzurile incredibile ale acestei categorii profesionale inclusă pe nedrept în categoria magistraţilor, este subliniată mai mult de acest caz jenant. Se pare că procurorii pot acuza pe orice de comiterea oricărei fapte, inventând orice, comit abuzuri fără teama că ar putea fi traşi la răspundere. Calitatea de magistraţi se pare că este o reminiscenţă de sorginte sovietică, fiindcă în nici o ţară civilizată, democratică, procurorii nu fac parte din categoria magistraţilor, ei de fapt sunt acuzatorii statului. Actul de justiţie nu este înfăptuit de procurori, ci de judecători, iar deasupra acestora mai este doar Dumnezeu. Procurorul trebuie să fie egal în sala de judecată cu avocatul, persoana care asigură apărarea celui inculpat.

Simpla citire a deciziei judecătorului de la Curtea de Apel Cluj,care a judecat contestaţia poliţiştilor bistriţeni, îţi dă frisoane şi dureri de cap şi demonstrează habarnismul unor oameni ai legii şi modul în care aceştia înţeleg să aplice legea.

Judecătorul subliniază faptul că ofiţerii DGA şi procurorul de caz au documentat activitatea infracţionalădesfăşurată de cei patru în perioada octombrie 2015- august 2017, când în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, cei patru, Greab, Ivan, Huciu şi Mândrean ar fi primit diferite sume de bani de la mai mulţi şoferi pentru a nu îndeplini sau pentru a îndeplini necorespunzător a unor acte de serviciu. Flagrantul din noaptea cu pricina a fost declanşat în momentul în care unul dintre poliţişti primea de la un investigator sub acoperire suma de 150 de lei, pentru a nu întocmi procesul verbal de constatare a unei contravenţii rutiere. Din filmul urcat pe YouTube de cei de la DGA se aude următorul dialog:

Ofiţer DGA: ”Aţi declarat când aţi intrat în serviciu sumele de bani? Da sau nu”?

Poliţist: ”Nu-mi amintesc”.

Of. DGA: ”Nu vă amintiţi?De acum 3 ore?”.

dan huciu

Apoi nu se mai aude nimic. În continuare se derulează câteva imagini irelevante şi fără sunet. Microfonul buclucaş se pare că a dat rateuri şi totul se derulează ca într-un film mut.

Judecătoarea clujeană Luminiţa Hanzer concluzionează că întreaga construcţie a acuzării se bazează, cu câteva excepţii, pe SUPOZIŢII decurgând din procesele verbale ale înregistrărilor ambientale.

”Documenteleconţin elemente vagi, unele la nivelul de simple supoziţii, ce nu pot conduce la reţinerea unei situaţii concrete din punct de vedere faptic”, arată judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Cluj.

Mai mult, o situaţie de noaptea minţii,un mijloc de probă invocat de procurorul de caz nu este reglementat de legea penală – procese verbale rezumative. Judecătoarea este de părere că s-a vrut o redare în rezumat a conţinutului înregistrărilor, însă se remarcă că la dosar nu s-au depus suporţii audio-video sau măcar capturi de ecran pentru ca judecătorul să poată verifica cele relatate în respectivele procese verbale (PV), respectiv dacă faptele descrise în scris concordă cu cele înregistrate „şi nici nu s-a prezentat vreun criteriu care ar fi fost avut în vedere la selecţia faptelor şi a modului lor de redare, care să convingă asupra inexistenţei arbitrariului ori a înlăturării deliberate a situaţiilor care pot fi valorificate în favoarea inculpaţilor”.

Mai mult, din perspectiva faptelor imputate şi din conţinutul PV nu se poate stabili rezonabil că inculpaţii au pretins sau au primit sume de bani pentru a nu sancţiona sau a fi indulgenţi cu şoferii opriţi în trafic. Se remarcă, în primul rând, că în majoritatea situaţiilor „comiterea eventualelor contravenţii este doar invocată de redactorul respectivelor PV fără a consemna care ar fi fost contravenţia semnalată şi fără a exista vreo probă în acest sens. În alte PV, despre oprirea în trafic pentru depăşirea limitei de viteză, argumentul adus este cel adus este cel al „sunetului” specific aparatului radar, care în lipsa altor probe şi a imposibilităţii de verificare, „se limitează la redarea unor impresii senzoriale ale aceluiaşi redactor”. În multe din actele procedurale invocate, agenţii de poliţie acuzaţi au aplicat sancţiuni pecuniare, achitate pe loc de şoferul în cauză, „situaţii care nu au fost analizate şi care nu exclud posibilitatea ca aceste sume să fi fost manevrate de cei acuzaţi şi nu cele provenind din comiterea de pretinse infracţiuni”. Argumentul că inculpaţii au preluat bani şi care practic ar reprezenta o acceptare, „din documentele prezentate de şoferi sau clip-board cu gesturi cărora li se atribuie caracter clandestin, este insuficient atâta vreme cât nu s-a probat rezonabil scopul luării banilor sau o conduită a inculpaţilor în sensul celor care reprezintă modalităţi alternative de comiterea faptei”. În alte PV, manipularea unor sume de bani este afirmată doar pe baza interpretării unor gesturi ori sunete sau se face vorbire doar de posibilitatea ca inculpaţii să fi primit banii, sens în care se foloseşte cuvântul posibil. Ridicarea a două degete de un poliţist, afirmă procurorul, ar semnifică, posibil, 200 lei şi că unul dintre poliţişti, Greab, scoate din filele topului de PV, posibil, o sumă de bani care nu se vede. Practic întregul referat al procurorului cu propunerea de arestare preventivă a lui Greab, Huciu şi Ivan, este plin de asemenea inepţii penibile, sancţionate drastic de către magistratul clujean.

mihai mindrean

Cei care nu au învăţat „împărţirea” nu rezistă la Rutieră

Promovarea într-un post de execuţie sau de conducere la circulaţie era şi este atracţia supremă pentru mulţi poliţişti, ajungerea la borcanul de miere. Dacă mulţi dintre aceştia îşi desfăşoară activitatea într-un mod onest şi corect, în cadrul acestor colective au luat naştere şi anumite grupuri infracţionale care au un singur scop: să facă rost de bani ilegal sub acoperirea funcţiei în serviciul public. Situaţia aceasta nu este de ieri sau de azi, este cunoscută la toate nivelurile MAI, a Poliţiei Române, inclusiv de opinia publică. Dacă până în 1989, corupţia rutieriştilor a fost ţinută cât de cât sub control, ulterior aceasta a explodat. Conform unor surse avizate, corupţia celor de la Rutieră este atât de extinsă încât aproape nu mai poate fi controlată. Dacă s-ar face o verificare asupra provenienţei averilor celor de la Rutieră, concluziile ar fi devastatoare, atât în rândul agenţilor dar şi a ofiţerilor de poliţie, fiindcă mulţi nu ar putea să justifice averile agonisite.

Un cunoscător al fenomenului corupţiei celor de la Rutieră ne-a devoalat cazul unui poliţist, care a fost îndepărtat ulterior, dintr-un motiv oarecum hilar. Poliţistul în cauză nu cunoştea, au constatat şefii lui, cea mai simplă operaţiune aritmetică care se învaţă începând cu clasa întâi:„împărţirea”.Era încetăţenită ideea că un agent de poliţie de le circulaţie aflat în teren face bani fără număr, dar după ieşirea din serviciu acesta trebuie să-i ”împartă” la şeful de tură, de birou, de serviciu, sau chiar şi mai sus.

Omul în cauză şi-a desfăşurat atribuţiunile de serviciu în mod corect, a sancţionat ce a fost sancţionat, conform legii. La ieşirea din tură, cei aflaţi deasupra lui aşteptau, conform regulii nescrise şi impuse, ca omul să facă „Împărţirea”, adică să dea „dreptul” la şefi. Azi aşa, mâine aşa, omul nu a „împărţit” nimic,pentru că nu avea ce,fiind corect şi cinstit. Nu a făcut mulţi purici pe la circulaţie,deoarece era suspectat că ori este cinstit şi nu are ce căuta la circulaţie sau este ca şi ei, corupt, dar acţionează individual, neîmpărţind cu nimeni sumele de bani primite ca şpagă în urma unor acte de corupţie. Ca urmare, omul a fost îndepărtat de la Serviciul Rutier pe motiv că nu cunoştea„împărţirea”.

Cei patru poliţişti, Greab, Ivan, Huciu şi Mândrean, poate sunt vinovaţi sau nu de comiterea unor acte de corupţie. Nu ştim, vinovăţia sau nevinovăţia acestora va fi stabilită prin actul de justiţie al unui judecător, în baza unui probatoriu corect, nu a unei făcături.

LĂSAȚI UN MESAJ