Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au reţinut un profesor din Botoşani, timp de 24 de ore, sub acuzaţia de viol, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Maria Carp.

 

Bărbatul, de 49 de ani, din municipiul Botoşani, este acuzat că pe 3 septembrie ar fi întreţinut un raport sexual normal cu o minoră de 15 ani, prin constrângerea fizică şi morală a acesteia, potrivit sursei citate.

″În cauză se continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, sub aspectul comiterii infracţiunii de viol, iar în cursul zilei de astăzi (n.r.- joi) bărbatul va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, a afirmat Maria Carp.

Eleva de 15 ani susţine că bărbatul a violat-o la marginea unei păduri.

Victima nu a spus nimic părinţilor, dar s-a confesat unui psiholog. Abia după două zile au aflat şi părinţii şi l-au reclamat pe dascăl. Fata a fost internată la psihiatrie, pentru că nu mai putea vorbi.
Directorul liceului unde predă profesorul este şocat de cele auzite.

“Are o vechime în liceul nostru de aproape 15 ani şi chiar nu a avut absolut nicio problemă. Din august şi-a luat concediu fără plată un an de zile. Cu toate că ea era o fată foarte bună, sportivă, cu medalii”, spune directorul liceului, Ioan Hunca.

După incident fata a refuzat să mai vorbească, astfel că poliţiştii au cerut ajutorul specialiştilor de la Protecţia Copilului. Tânăra a fost internată la secţia de Neuropsihiatrie Infantilă, conform stirileprotv.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.