Câte zile de îngrijire medicală a primit Roberta Opre, cântăreața de muzică populară ce a fost bătută de luptătorii MMA

15983

UPDATE:

Robertei Opre îi sunt necesare 9-10 de zile de îngrijiri medicale, ca să se pună pe picioare, potrivit certificatului medico-legal care contribuie la încadrarea juridică a faptei.

Potrivit Noului Cod Penal, ”lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă”.

__________

Știrea inițială:

Tânăra cântăreață de muzică populară, Roberta Opre, împreună cu soțul ei Ionuț Miclăuș au ajuns la urgențe după ce au fost agresați de cinci luptări MMA, doi dintre ei fiind frații Prian – George Adrian și Tudor Mihai, ultimul fiind și polițist în Cluj. Incidentul s-a petrecut aseară pe Piezișă, în London Pub. 

george prian George Prian

tudor prian Tudor Prian

Roberta Opre împreună cu cu soțul ei Ionuț se aflau în localul London Pub de pe strada Piezișă. Cei doi au ieșit afară, iar când au intrat din nou în local, masa acestora era ocupată de cinci luptători MMA. Roberta susține că le-a explicat frumos acestora că masa a fost rezervată și lucrurile pe care aceștia sunt așezați (geanta, geacă) îi aparțin, moment în care au început amenințările din partea bărbaților: ”Voi știți de cine vă legați, fraierilor?”.

După o altă serie de amenințări și jigniri, Tudor Prian și George Prian i-au tras ușor spre ieșire din local pe cei doi tineri, iar Ionuț s-a ales cu un pumn. Afară, Tudor Prian care este și polițist, a continuat amenințările spunându-i lui Ionuț că-l va taxa și va plăti grav, iar George Prian a început să-l lovească pe acesta, provocându-i răni grave. Roberta Opre a fost amenințată cu moartea și s-a ales cu capul spart, după ce George Prian a lovit-o cu un pahar în cap, iar Tudor Prian i-a dat acesteia un pumn, tânăra rămânând inconștientă.

Cei doi tineri s-au prezentat la urgențe, fiind răniți foarte grav, iar cariera Robertei Opre va fi afectată, din cauza cicatricilor aceasta nu va putea fi prezentă la următoarele concerte.

Contactat telefonic, Tudor Prian a comunicat că nu poate face declarații cu privire la incident, urmând ca IPJ Cluj să trimită un comunicat de presă.

26648194_998550573643805_1782496129_n

roberta opre 2

Loading...

8 COMENTARII

  1. Un comportament urat a luptatorilor de la MMA!
    Sa le fie rusine! Cel mai josnic barbat este acela care da in femei indiferent ce motive ar avea!
    Din pacate multi din tara asta gandesc ca femeile trebuie sa fie batute! Groaznic!

  2. nu se va rezolva nimic.vor rămâne cu bătaia primită și cu un gust amar de ceea ce se întâmplă în România zilelor noastre în care toți borfașii și derbedei își fac de cap.ei sunt unul dintre miile de cazuri care au loc dar nu sunt mediatizate.fiind o mică vedetă a explodat presa

  3. Eu lucrez in Italia de cativa ani,dar aici esti respectat nu esti tratat cu rautate si dispret ca in Romania,tara de kkt.Rusine politistului si lui fra-su ala jegos!!!Sa faca puscarie scarbele dracului!!!

  4. Ministerul justitiei de ce nu ia atitudine in acest caz??!Gunoiului ala de politist sa ii fie desfacut contractul de munca.Dar la noi in Romania e doar nedreptate si bataie de joc.La urma urmei masa aceea era rezervata.Dar marlanii needucati din blestemata asta de tara te dau jos si de pe wc..

  5. Acum avem si cazul cu politistul pedofil….Ce incredere mai poti avea in institutia asta??!In plus mai avem si politisti spagari care lucreaza mana in mana cu infractorii si interlopii.Asta-i Romalia noastra un bordel si o puscarie.

LĂSAȚI UN MESAJ