Casa Ema indatorata, „favorita” Urbana de Cretu umflata

Societatea Geodensis Transcom, detinuta de Oprea Mariana Marinela si Elisabeta Moldovan,are un teren concesionat de la Primaria Bistrita de 2.270 metri patrati pe o perioada de 49 de ani. Avand in vedere ca societatea are datorii de sase ori mai mari decat cifra de afaceri, exista sanse mari ca acest teren sa se “piarda” in cadrul altei societati, mult mai “abila” in achizitiile publice ale primariei conduse de Ovidiu Cretu. Astfel, societatea a avut o cifra de afaceri de aproximativ jumatate de milion si datorii de aproximativ 3 milioane in decursul anului 2010. O alta societate de-a casei, Urbana, detinuta de aceeasi Oprea Mariana Marinela primeste „pe banda rulanta” bani de la Primaria Bistrita, desi teoretic contractul pentru colectarea deseurilor a expirat in iulie 2011.

Mariana Marinela Oprea este o apropriata a primariei Bistrita in ceea ce priveste contractele pe care le primeste. Prima data primeste un teren in concesiune pe 49 de ani, unde construieste Casa Ema, apoi incaseaza pe de alta parte de la Primaria Bistrita o suma mare de bani, cu asteptari si mai mari in 2012S 3,6 milioane de lei, conform unui raport intern al companiei. Daca pentru Casa Ema nu se pot gasi in activele declarate unde sunt cei 600.000 de euro, iar aici se ridica suspiciunea unor intarzieri, pe activitatea cu deseurile cei de la Urbana se gandesc ca pe langa cei 3,6 milioane pe care ii incaseaza de la primarie sa mai primeasca inca 5 milioane pentru servicii „de transport.” O alta ciudatenie este cum au obtinut cei de la Geodensis Transcom terenul pe care acuma este situata „Casa Ema” avand in vedere ca proprietarul complexului era societatea Urbana.

“Privatizarea baii populare s-a facut odata cand s-a privatizat Urbana. Cladirea respectiva apartinea de Urbana. Asta e in istorie. Cladirea de acolo apartinea si era proprietate a Urbana, care apoi s-a facut alta societate. Terenul de sub toata cladirea era terenul primariei si e terenul primariei si acuma. Acum vreo doi ani a venit cu propunere de concesionare directa a acelui teren. Sigur, in baza legii exista aceasta posibilitate pentru ca atunci nu era intabulat terenul pe societatea care s-a privatizat si a fost a municipalitatii. Casa Ema a solicitat concesionarea terenului. Toata discutia a fost la vremea respectiva ca s-a tergiversat vreo doua trei sedinte din cauza pretului cu care s-a venit pentru concesiune. Grupul PDL a solicitat o reevaluare a pretului. S-a refuzat acest lucru la momentul respectiv si la o alta sedinta, a doua, un coleg de-al nostru a propus cresterea pretului de concesiune si atunci am votat proiectul. Dansul(n.r. Ovidiu Cretu) de fiecare data cand ajunge la aceasta problema spunem ca l-am intarziat. La vremea aia imi amintesc vag era cam 4 euro pe metru patrat, insa nu as vrea sa gresesc. Dansii au facut un proiect pe fonduri europene. Numai aceasta a fost disputa de doua-trei luni. Fiindca nu era licitatie, ci incredintare directa. Era incredintare directa. Pretul pe care l-a stabilit Primaria era foarte mic in raport cu preturile de piata. Dupa aceea in sedinta urmatoare ei au venit cu pretul nemodificat si a propus crestea pretului de concesiune. Proiectul s-a votat in unanimitate. Noi aveam interes sa se realizeze investitia, insa la preturile corecte. E teren in zona ultra 0, in parcul municipiului. Nu poti veni sa dai terenul la orice pret, chiar daca investitorul are bune intentii”, ,a declarat Gheorghe Tuta, consilier local din partea PDL.

Majorarea acceptata de o majoritate “mica”

Consiliul local al municipiului Bistrita este compus din 22 de consilieri locali, iar Urbana a primit o majorare a taxelor incasate de la populatie cu minimul de voturi, respectiv o majoritate format din doar 11 oameni.
Prin cerearea operatorului de salubritate SC URBANA SA Bistrita, inregistrata sub nr. 1427/18.01.2011, se solicita ajustarea tarifelor pentru activitatile specifice serviciului de salubrizare pentru anul 2011, conform site-ului Primariei municipiului Bistrita. In nota de fundamentare a cererii este invocat art.19 din Contractul nr.64/D/2005 de delegare a gestiunii prin concesionarea serviciilor publice de salubrizare in municipiul Bistrita , incheiat cu SC Urbana SA Bistrita, potrivit caruia „actualizarea tarifelor va fi facuta anual, incepand cu anul 2007, in functie de nivelul mediu al indicatorului ratei inflatiei sau deflatiei, prevazuta in Buletinul Statistic de Preturi.” In conformitate cu art. 9, alin. 5 al aceluiasi contract, „actualizarea nivelului anual al redeventei se face pe baza indicelui mediu al indicatorului ratei inflatie prevazuta in Buletinul Statistic de Preturi”. De asemenea, se face trimitere la Ordinul nr.109 /2007 al presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice prin care au fost aprobate Normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitatile specifice serviciului de salubrizare a localitatilor.
Avand in vedere cele de mai sus, dar si faptul ca tarifele trebuie sa asigure atat viabilitatea economica a operatorilor prestatori de servicii de salubrizare, cat si protejarea intereselor utilizatorilor, se propune ajustarea tarifelor pentru activitatile de salubrizare prestate de operatorul S.C. Urbana S.A. in municipiul Bistrita si actualizarea nivelului anual al redeventei datorate de acesta, cu 7,96%, respectiv nivelul indicatorului ratei inflatiei prevazut in Buletinul Statistic de Preturi. Proiectul de hotarare a fost adoptat cu 11 voturi “pentru”.

Alta lucrare, aceeasi firma

Curatarea platformelor punctelor de colectare este o actiune care a fost efectuata de catre S.C. Urbana S.A. si a constat in inlaturarea tuturor deseurilor aparute in perioada de iarna in jurul containerelor pe o raza de 5 m, spalarea si dezinfectarea atat a containerelor, cat si a platformelor punctelor de colectare a deseurilor menajere. Primaria Bistrita a ales societatea „prietena” si pentru aceasta lucrare.

Aceeasi marie, alta palarie

Primaria municipiului Bistrita anunta organizarea, in zilele de 3 si 4 decembrie 2010, a Campaniei trimestriale “Marea Debarasare”, campanie de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice (D.E.E.E.) de la populatie.
Anuntam cetatenii – persoane fizice care detin D.E.E.E. si doresc sa se debaraseze de ele in cadrul acestei campanii trimestriale, sa apeleze telefonul cetateanului 0263-984 in perioada 29 noiembrie – 3 decembrie 2010, urmand ca operatorul local de salubritate S.C. URBANA S.A. sa transporte D.E.E.E. din locatiile comunicate de cetateni catre punctele locale de colectare D.E.E.E.
Atentionam cetatenii – persoane fizice din municipiu care detin DEEE si doresc sa se debaraseze de acestea in cadrul Campaniei trimestriale “Marea Debarasare” din zilele de 3 si 4 decembrie 2010, ca operatorul local de salubritate S.C. URBANA S.A. va ridica D.E.E.E. doar din locatiile anuntate la telefonul cetateanului 0263-984, in saptamana 29 noiembrie – 3 decembrie 2010.
In cursul anului 2012 s-a hotarat ca urmarirea si monitorizarea actiunii de curatare a platformelor gospodaresti sa fie efectuata de catre S.C. „URBANA” S.A. Bistrita prin inlaturarea tuturor deseurilor din jurul containerelor pe o raza de 5 m, spalarea si dezinfectarea atat a containerelor, cat si a platformelor punctelor de colectare.

Cifra: 3,6 milioane de lei se asteapta Urbana sa incaseze de la Primaria Bistrita in acest an

Actionariat Urbana la 31.12.2011
Oprea Mariana Marinela 74,7%
SIF Banat Crisana 16,5 %
Persoane fizice 8,7 %

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.