De-a lungul ultimilor ani, au existat mai multe programe ori promisiuni făcute către cei care ar intenționa să se repatrieze, începând de la bani nerambursabili pentru deschiderea de noi firme, ori pur și simplu necondiționat. Întrebarea este dacă piața muncii din România are capacitatea să absoarbă această mână de lucru.
De fiecare dată când se vorbește despre exodul românilor, se prezintă pierderile de productivitate, la fondul de pensii sau la cel de sănătate, provocate de plecarea în străinătate a celor aproximativ 3,4 milioane de persoane. Aceasta este cifra dată de Organizația Națiunilor Unite referitoare la numărul emigranților români, folosind datele din toate statele.
Cine poate contrazice INS?
În lipsa unor evidențe clare ale celor care pleacă din țară la muncă în străinătate, este greu de aflat o cifră exactă a celor care mai pot fi considerați locuitori stabili ai unei localități sau județ.
Este binecunoscut faptul că nu toți cei care muncesc în alte țări, părăsindu-și temporar domiciliul din România, se înregistrează ca cetățeni români cu domiciliul în străinătate. Ori în această situație, INS utilizează cifre care pot fi realmente contrazise de realitate, însă cine poate să le contrazică? Nici măcar primăriile UAT-urilor nu au o astfel de evidență.
Un text de lege privind înființarea unui post de consilier pentru diaspora, care ar putea avea atribuții inclusiv pe linia evidenței celor care domiciliază temporar în alte țări, a fost abia în această toamnă introdus în dezbatere parlamentară.
Migraţie externă masivă
La nivelul județului, conform studiilor făcute de INS, printre factorii care au condus la o diminuare accentuată precum și la o îmbătrânire a populației se află tocmai migrația externă. Aceasta este cauza, pe lângă cea naturală (decese), care se face responsabilă de scăderea dramatică a forței de muncă din ultimii ani. Interesant de văzut că migrația internă, interjudețeană, determinată de schimbarea domiciliului, indică totuși o creștere, mai ales în privința fluxului „urban-urban” dinspre alte județe înspre Bistrița-Năsăud. În procente, conform datelor INS, evoluția pe nouă ani, din 2002 în 2011 (ultimul recensământ) este de la 7,1% la 9,2%. Cu toate acestea, numărul celor care vin în județ este sensibil mai mic decât al celor care aleg să-l părăsească, având ca destinații alte țări.
Peste 30.000 de bistrițeni apți de muncă lucrează în străinătate
În privința migrației externe, la nivelul județului, în urma recensământului din 2011, INS înregistra mai mult de 22.000 de persoane plecate din țară pentru mai mult de 12 luni, reprezentând 7,7% din populația totală.
INS explică utilizarea conceptului de populație reziduală (stabilă) ca un echivalent al „usual resident population”, recomandat statelor membre de către Comisia Europeană. Mai concret, nu fac parte din populația stabilă a unei țări persoanele plecate din țară pentru mai mult de 12 luni. Ele sunt recenzate ca populație stabilă în statele unde au reședința obișnuită. Având însă domiciliul în România, fac parte din populația legală a României.
Ultimul recensământ a înregistrat în rândul populației stabile și persoanele temporar absente din județ, în număr de puțin peste 11.000 de persoane. Cea mai mare parte a acestora, circa 7.600 de persoane, adică aproape 70%, erau la rândul lor plecate în străinătate. Dintre cei temporar absenți, 55% sunt bărbați.
Concluzia este că, având o populație de aproximativ 285.000 de locuitori în 2012, din care încă 10.000 de persoane apte de muncă au părăsit la rândul lor județul în ultimii patru ani, Bistrița-Năsăud se situează într-un nefericit top al primelor 10 județe din țară, raportat la exodul forței de muncă. La un număr mediu de sub 58.000 de salariați câți au mai rămas în prezent, totalul celor care au plecat din Bistrița-Năsăud, adică aproape 32.000 de persoane, reprezintă peste 55 de procente, oameni care muncesc în alte țări, conform datelor furnizate de Institutul Național Statistică (INS).
Trebuie ţinut cont însă de faptul că numărul ar putea fi mult sub realitate, fiindcă la nivelul întregii ţări INS nu a reușit recenzarea a aproximativ un milion de persoane.
România nu este capabilă să ofere de muncă
La momentul evaluării recensământului, INS consemna că evoluţia în viitor a migraţiei externe este greu de prevăzut, fiind direct dependentă de evoluţia economică şi socială a României şi de politicile de imigrare a ţărilor dezvoltate. Studiile de la acea vreme arătau că Europa de Vest avea încă nevoie de imigraţie pentru menţinerea dimensiunii necesare forţei de muncă şi pentru deceniile următoare. Evoluţia recentă arată că studiile s-ar putea să nu mai fie în totalitate valabile astăzi (vezi cazul Marii Britanii), ceea ce naşte o mare întrebare cu privire la soarta românilor care muncesc încă în străinătate. Va fi ţara de unde au plecat capabilă să le ofere un loc de muncă la care să se întoarcă?
Cătălin Ghinăraru, doctor în economie și secretar general al Institutului Național pentru Cercetare Științifică a Muncii și Protecției Sociale (INCSMPS), declara recent că “potențial, fiecare român este o pierdere pentru productivitate, dar, pe de altă parte, trebuie să luăm în considerare condițiile reale: nu sunt generate suficiente locuri de muncă. Există o supraofertă de forță de muncă. Economia românească nu poate genera atât de multe locuri de muncă încât să absoarbă măcar întreaga populație calificată și cu disponibilitate pentru muncă din categoria de vârstă 20 – 64 de ani. Supraoferta se manifestă nu numai la calificările joase și medii, ci și la cele ridicate”.
În ceea ce privește explicațiile angajatorilor că nu reușesc să găsească forța de muncă necesară, cercetătorul mai spune că „firmele vor căuta întotdeauna cu disperare forță de muncă pentru că oferă salarii mici, care reprezintă tot o problemă de productiviate, până la urmă. Oamenii fug de aceste salarii mici, de condițiile dificile de muncă, mai ales că ei găsesc de lucru ușor pe altă piață. Locurile de muncă imposibil de găsit aici se găsesc în altă parte, la distanță mică, fiind într-o zonă geografică adiacentă”. Concluzia este că România nu are atâtea locuri de muncă încât să îi aducă și pe cei de afară.
Nici măcar șomerilor de acasă nu le putem da de lucru
Dacă aşa cum s-a văzut deja, peste 32.000 de bistriţeni apţi de muncă (încadraţi în grupe de vârstă între 24 şi 54 de ani) au ales să muncească în străinătate, ar trebui ca măcar un număr de locuri de muncă comparabil să existe pentru ai determina să fie tentaţi a se mai întoarce înapoi. Ori din datele furnizate de către Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud se vede lesne că economia locală este incapabilă să genereze o astfel de ofertă, nemaivorbind deloc de condiţii de salarizare cât de cât comparabile.
Pe primele şase luni ale anului în curs, totalul înregistrat la nivelul judeţului abia dacă depăşea cu puţin cifra de 4.600 de locuri de muncă vacante. Adică, în medie, sub 800 de locuri de muncă lunar!
Dintr-un raport al AJOFM Bistriţa-Năsăud, din data de 1 august 2016, aflăm că nici măcar pentru şomerii înregistraţi în evidenţe, adică 4.100 de persoane, reprezentând o rată a şomajului „de invidiat”, de doar 3,1%, piaţa muncii locală nu reuşeşte să absoarbă un procent considerabil. Peste două treimi, adică circa 2.500 de persoane, ies din perioada de plată, fiind înregistraţi ca şomeri neîndemnizaţi!
Întoarcerea acasă nu vine cu povești politicianiste
“Și românii vor veni înapoi atunci când se vor genera masiv locuri de muncă. Cu ce generăm noi acum și cu ce ocupare avem noi, de circa opt milioane și ceva, din care două milioane sunt din agricultură, iar un alt milion educație, sănătate, armată etc., nu se va putea foarte curând”, spune secretarul general al INCSMPS.
Concluzia ar fi că, oricât ne-am dori, şi cei rămaşi, şi cei plecaţi din Bistriţa-Năsăud, o reîntoarcere acasă nu se întrevede prea repede posibilă, în condiţiile în care nu există cu adevărat măcar un plan de dezvoltare economică locală, şi nu poveşti politicianiste. Bistriţenilor, dar şi românilor în general, ar trebui să le fie mult mai ușor să se întoarcă acasă, ştiut fiind faptul că cei mai mulţi sunt plecați în Europa, în special în Italia și Spania, spre deosebire de alte naţiuni, care după perioada marilor migraţii s-au întors de pe continente şi din ţări mult mai îndepărtate, precum America, Australia sau Noua Zeelandă.
Locurile de munca nu sunt un obiectiv. Niciodata n-au fost un obiectiv, ele fiind un rezultat al dezvoltarii economice.
In prezent administratiile, de la nivel central sau local, nu sunt dispuse sa creeze conditiile dezvoltarii economice, ca si consecinta a aceastei dezvoltari sa creasca apoi si locurile de munca. Cu o politica de protectie sociala in care afacerile sunt impovarate de taxe si birocratie, economia nu se poate dezvolta, deci nu vor fi noi locuri de munca.
Cred ca se discuta prea mult despre numarul locurilor de munca si prea putin despre valoarea indemnizatiilor la aceste locuri de munca si mai putin despre conditiile de munca si aproape deloc despre conditiile de trai.
O persoana activa (angajat sau somer) are o serie de criterii atunci cand alege locul in care vrea sa lucreze. Aceste criterii le putem spune azi pretentii. Daca in trecut (cand granitele erau inchise) cand rata somajului in judetul BN era peste 10%, acceptarea unui loc de munca se facea in orice conditii, azi aceste conditii s-au schimbat. Angajatul s-a adaptat mult mai repede la conditiile actuale, pe cand angajatorul a ramas blocat in mentalitatile trecutului privind oferta de munca.