Ioan Nelu Botiş, actualul ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale pare să o fi comis din nou. Nu prea este aşa, Ioan Nelu Botiş  încearcă şi la această oră să facă ordine în anchilozatele sisteme sociale. Cel puţin asta încearcă. Reanalizând cursul evenimentelor, nu putem decât să observăm că înainte ca proiectul legislativ să fie oficializat, o mare parte din liderii PDL spuneau că partidul l-a mandat pe Botiş să înjumătăţească concediul de creştere a copilului. După ce bulgărele s-a rostogolit la vale, unii s-au făcut că plouă, în timp ce femeile democrat-liberale au sărit la beregata ministrului.
Este foarte clar că Ioan Nelu Botiş este unul din miniştrii spre care se vor duce toate nemulţumirile populaţiei, unul din personajele din partid care vor fi sacrificate pentru păstrarea unui scor electoral acceptabil.

Filmul oficial al evenimentelor

Soluţia Botiş de înjumătăţire a concediului de creştere a copilului de la doi ani la un an a stârnit  nemulţumire atât în rândul UDMR cât şi în interiorul PDL. După revolta din coaliţie, ministrul muncii, Ioan Botiş, a venit în faţa deputaţilor PDL cu trei variante de lucru susţinând-o însă mai departe pe cea a concediului redus.
Ioan Nelu Botiş le-a explicat PDL -iştilor că soluţia la care se va ajunge săptămâna viitoare va intra în vigoare imediat după adoptare şi le va afecta şi pe mamele aflate în prezent în concediu.
În calculele lui Botiş, puse pe masa PDL, deficitul care ar trebui acoperit este de aproximativ 470 de milioane de lei. Suma nu s-ar economisi în niciuna dintre cele trei variante de modificare a concediului pentru mame, dar s-ar apropia de 400 de milioane. Cifrele lui Botiş ar arăta că, în prezent, sunt 190.000 de beneficiari, din care 45.000 iau între 600 şi 1.200 de lei lunar. Alternativa prezentată: tăierea semnificativă a unor prestaţii sociale – şomaj, ajutor de încălzire, alocaţii monoparentale – care ating un milion de oameni.
În privinţa variantelor prezentate de ministrul Botiş, acestea arată în felul următor:
Reducerea de la 2 ani la 6 luni a concediului cu păstrarea indemnizaţiei actuale: maximum 3.400 lei sau 600 lei. Dacă după 6 luni de concediu  mama merge la serviciu va prim 500 de lei la salariu ,supliment, până la 2 ani. Dacă alege să stea în continuare acasă, atunci nu va mai primi nimic.
 Varianta2: Se păstrează timp de 2 ani de zile concediul de creştere a copilului, dar indemnizaţia va fi plafonată la 1.000 RON. Dacă  vor merge la serviciu, indiferent de luna în care aleg să facă asta, femeile   vor primi 100 de RON ca supliment la salariu.
 Varianta3: Se păstrează timp de 2 ani de zile concediul de creştere a copilului, dar indemnizaţia va fi plafonată la 1.500 de lei. Dacă mamele merg la serviciu, indiferent de luna în care aleg să facă asta, vor primi 100 de RON ca supliment la salariu.
 Cu toate acestea, totul a rămas în coadă de peşte, ministrul a promis că se vor căuta variante mai blânde sau compensaţii pentru pierderile cauzate, iar aleşii partidului speră ca să găsească mai multă înţelegere la primul ministru.

Ce zice Boc?

Premierul Emil Boc a declarat că este "ultimul" care ia decizia în privinţa reducerii duratei concediului maternal, afirmând că o hotărâre în acest sens va fi luată după finalizarea dezbaterii publice şi după ce vor fi ascultate toate părerile.
"Vom lua o decizie după ce se va finaliza dezbaterea publică şi după discuţiile din coaliţie. Vom lua o decizie pe care o vom anunţa. Până atunci, evident, ascultăm toate părerile şi opiniile care se exprimă pe acest subiect şi după ce această perioadă va fi finalizată vom anunţa decizia Guvernului", a spus Boc.
Întrebat care este opinia sa în legătură cu reducerea duratei concediului maternal, Boc a spus: "Eu sunt ultimul care ia decizia".
De asemenea, întrebat dacă au fost făcute evaluări privind eficienţa reducerii concediului maternal, Boc a afirmat: "Domnul ministru cred că a prezentat aceste date şi le va prezenta în continuare".

Ce s-a întâmplat de fapt?

"Susțin varianta de reducere a concediului maternal la 12 luni, urmată de stimulente de 500 de lei pentru întoarcerea la locul de muncă", a declarat  ministrul Muncii, Ioan Botiș. Declaraţia oficialului a fost făcuta după o discuţie avută cu parlamentarii PDL, pe marginea propunerii sale privind reducerea duratei concediului de maternitate la un an. Potrivit unor surse parlamentare, ministrul Muncii ia în calcul şi menţinerea la 24 de luni a concediului de îngrijire a copilului, însă acest lucru ar însemna plafonarea indemnizaţiei la 1.500 sau 1.000 de lei lunar.
Botiș a afirmat că "avem trei variante pe care lucram şi în minister şi le vom prezenta săptămâna viitoare încă o dată, îmbunătăţite".
Potrivit surselor citate, Ioan Botiş a prezentat marţi, la întâlnirea cu parlamentarii PDL, trei variante: una care se referă la acordarea timp de 12 luni a unei indemnizaţii de 85% din salariu, cuprinsă între 600 lei şi 3.400 lei, iar din a şaptea lună, mamele care se întorc la serviciu să beneficieze de un bonus de 500 lei lunar.
A doua şi a treia variantă prevăd ca mamele să beneficieze timp de 24 de luni de indemnizaţie, dar aceasta să fie plafonată la 1.000 de lei sau la 1.500 de lei, iar bonusul pentru întoarcerea la serviciu mai devreme să fie de 100 de lei lunar.
Ministrul a declarat ca susţine varianta de reducere a concediului maternal la 12 luni, urmată de stimulente de 500 de lei pentru întoarcerea la locul de muncă.
Botiş a spus că cei 500 de lei se acordă în fiecare lună, iar la aceştia se adaugă alocaţia de 200 de lei. "În plus, venim şi cu propunerea legată de cupoane de creşă", a afirmat ministrul.
"Din anul doi, rămâne la latitudinea mamelor – ele se pot întoarce oricând, în ultimele 12 luni.  În orice lună se întorc, începând din acea lună, beneficiază de stimulentul de 500 de lei", a afirmat Ioan Botiş, adăugând că "trebuie să stimulăm investiţiile în creşă".

Decizia de după…
După discuţia dintre Botiş şi parlamentarii PDL, vicepreşedintele partidului, Raluca Turcan, a declarat că BPN al PDL nu a luat o hotărâre privind propunerea ministrului  Botiş, privind concediul maternal, arătând că este o "eroare strategică" dacă partidul nu s-a consultat cu partenerii de coaliţie.

A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.