Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, consideră îngrijorătoare tendința de scădere a natalității din România. Afirmația a fost făcută la Școala politică de vară organizată de Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), desfășurată recent în stațiunea Neptun.

 

Scăderea natalității reprezintă o tendință îngrijorătoare pentru România, motiv pentru care sunt necesare strategii realiste în vederea îmbunătățirii calității vieții și susținerii familiei, ca și componentă de bază a societății”, se arată într-un comunicat de presă de astăzi al Organizației județene Bistrița-Năsăud, care îl citează pe liderul formațiunii, Călin Popescu Tăriceanu. Reprezentanții ALDE mai spun că, în cadrul Școlii de vară de la Neptun, s-a pus de asemenea „accent pe teme economice și pe necesitatea unor măsuri care să încurajeze întoarcerea românilor din străinătate”.

La rândul său, co-președintele Daniel Constantin a explicat cu aceeași ocazie că el consideră ALDE un partid de calitate, explicând asta prin prezența multor profesori universitari, dar și a tinerilor cu studii, în rândul membrilor de partid. „Întâlnirea a fost un bun prilej pentru stabilirea priorităților ALDE pentru perioada care urmează, acestea fiind legate în special de organizarea internă a alegerilor parlamentare. Concluziile reprezentanților conducerii ALDE au fost că România are nevoie de un proiect ambițios, în care să fie incluși mulți tineri și, în general, oameni cu o viziune pe termen lung, pentru așezarea într-un făgaș adecvat de dezvoltare”, se mai arată în comunicat.

Școala politică de vară organizată de Alianța Liberalilor și Democraților, s-a desfășurat în stațiunea Neptun, și a reunit reprezentanți ai organizațiilor TLDE (Tineretul Alianței Liberalilor și Democraților) și OFLDE (Organizația Femeilor Liberal Democrate), precum și membri ai grupurilor parlamentare ALDE. Din județul Bistrița-Năsăud au participat Mirela Cîrcu și Cerasela Negrușa, în calitate de reprezentante ale OFLDE Bistrița-Năsăud și Pompei Cocean, în calitate de președinte TLDE Bistrița-Năsăud.

2 COMENTARII

  1. […] 66% din cifra de afaceri a României este generată de firmele cu capital străin. Nu spun că România are nevoie de capital străin. Ba din contrăȚ, a declarat Remus Borza, care va candida pe listele ALDE la alegerile parlamentare din decembrie. Urmăriți actualizările live » Gazeta de Bistrita Bistrițeni la Școala politică de vară ALDE […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.