Bistrita-Nasaud are cea mai mica suprafata construita din taraDeşi pare greu de crezut, în condiţiile în care casele aflate în construcţie sunt la tot pasul în judeţul nostru, Bistriţa-Năsăud are cea mai mică suprafaţă construită din ţară, de doar 8.250 de hectare, dintr-un total de 535.520 hectare.
La polul opus se află judeţul Constanţa, care are cea mai mare suprafaţă acoperită de construcţii. Mai exact, 31.227 de hectare din acest judeţ sunt ocupate de clădiri (n . r .- aici intră construcţiile de toate tipurile, de la case şi blocuri până la magazine).

Locurile doi şi trei sunt ocupate de judeţele Bihor şi Dolj, acestea având o suprafaţă construită de 31.186 de hectare, respectiv 30.598 de hectare. Cel puţin asta reiese dintr-un top întocmit de econtext.ro.
Capitala se află pe locul 24 în clasament, cu o suprafaţă construită de 15.774 hectare. Clujul ocupă locul 14 în top. Aici, 19.313 hectare de teren sunt ocupate de clădiri. Cu trei locuri mai jos se situează judeţul Iaşi, unde suprafaţa construită este de 18.357 hectare.
Anul acesta, până la ora actuală, Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei Bistriţa a eliberat aproape 700 de autorizaţii de construcţie, însă majoritatea sunt pentru mansardări sau introducerea utilităţilor, gen apă sau gaz.

Doar 3% din suprafaţa României este construită

Piaţa imobiliară din România a trecut prin multe transformări majore în ultimii ani, de la creşteri accelerate, atunci când economia mergea bine, până la scăderi dramatice, odată cu venirea crizei financiare. Dacă unii constructori au reuşit să facă averi impresionante şi să ridice adevărate imperii imobiliare, alţii nu au reuşit să mai termine ce au început sau nu au cui vinde clădirile.
Jurnaliştii de la econtext.ro au făcut o analiză a felului în care a evoluat suprafaţa construită din România din anul 2000 şi până în prezent. Dacă în anul 2000, construcţiile ocupau o suprafaţă de 632.856 hectare din teritoriul ţării, în zece ani, acestea au ajuns să ocupe o suprafaţă de 728.256 de hectare. Cu alte cuvinte, s-a înregistrat o creştere cu 15 procente.
Conform aceluiaşi top, în 2005, suprafaţa construită din ţara noastră era de 657.055 hectare, în 2008 de 692.078 hectare, iar în 2009 de 703.262 hectare. În 2010, suprafaţa construită reprezenta 3% din suprafaţa totală a României, care este de aproape 24 de milioane de hectare.

Bistriţa-Năsăud, codaşul ţării

Bistriţa-Năsăud ocupă ultimul loc în clasamentul privind suprafeţele acoperite cu clădiri în fiecare judeţ, cu o suprafaţă totală construită de 8.250 hectare.
Pe site-ul Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud se precizează că judeţul nostru are o suprafaţă totală de 535.520 hectare, reprezentând 2,24% din suprafaţa ţării. Din punct de vedere administrativ, judeţul este compus din 62 de unităţi administrativ teritoriale, din care un municipiu (Bistriţa), trei oraşe, 58 de comune 235 de sate.
Cu un loc mai sus se află judeţul Sălaj, cu o suprafaţă totală construită de 9.268 hectare. Nici judeţele Harghita, Tulcea, Covasna şi Vrancea nu stau mult mai bine din acest punct de vedere, toate având o suprafaţă construită mai mică de 11.000 de hectare.
Judeţele care au suprafeţe construite cuprinse între 12.000 şi 13.000 de hectare sunt Maramureş, Alba şi Caraş-Severin, iar cuprinse între 16.000 şi 17.000 de hectare sunt Dâmboviţa, Hunedoara şi Ialomiţa.
La celălalt capăt al clasamentului, judeţul cu cea mai mare suprafaţă acoperită de clădiri este Constanţa, aceasta fiind de 31.227 de hectare, urmat de Bihor, cu 31.186 de hectare, şi Dolj, cu 30.598 de hectare.
Locurile patru, cinci şi şase sunt ocupate de judeţele Timiş, Braşov şi Prahova, cu o suprafaţă construită de 28.923 hectare, 28.626 hectare şi 22.488 hectare.

Totuşi, în judeţ se construieşte

Chiar dacă recesiunea a afectat serios atât economia ţării, cât şi buzunarele românilor, în unele zone din ţară se construieşte mai mult decât în anii trecuţi. Un astfel de caz este Regiunea Nord-Vest, din care face parte Bistriţa-Năsăud, care a înregistrat în luna iunie a acestui an o creştere cu peste 20 de procente faţă de perioada similară a anului trecut. Fie că îşi fac case noi sau le mansardează ori recompartimentează pe cele în care locuiesc deja, locuitorii judeţului nostru se mişcă bine din acest punct de vedere.
Informaţiile postate pe site-ul Primăriei Bistriţa arată că, anul acesta, în perioada ianuarie-august, am fost eliberate aproape 700 de autorizaţii de construcţie. Mai bine de jumătate dintre ele sunt pentru instalarea de utilităţi – gaz, curent electric, apă -, pentru refacerea branşamentelor vechi, recompartimentări şi mansardări.
Anul trecut, Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei Bistriţa a eliberat circa 1.200 de autorizaţii de construcţie. Şi de această dată majoritatea actelor au fost emise în vederea mansardării sau a introducerii utilităţilor.
Creşteri în ceea ce priveşte numărul autorizaţiilor de construcţie eliberate s-au înregistrat şi în regiunea Sud-Est, unde au fost emise, în luna iunie a acestui an, 500 de autorizaţii, faţă de 496 în iunie 2010, ceea ce înseamnă o majorare de 0,8 la sută. Totodată, Regiunea Nord-Vest a înregistrat creşteri substanţiale, de 20,6 la sută. În luna iunie a acestui an au fost eliberate 562 de autorizaţii, faţă de 466 în luna iunie 2010.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre celelalte regiuni ale României, unde numărul autorizaţiilor de construcţie este în scădere. Conform econtext.ro, în Regiunea Nord-Est s-au eliberat, în luna iunie a acestui an, 914 autorizaţii, faţă de 1.068 în iunie 2010, ceea ce reprezintă un declin de 14,4 la sută. Nici regiunea Sud-Muntenia nu stă mai bine, în condiţiile în care s-au eliberat, în luna iunie 2011, 724 de autorizaţii, faţă de 870 în iunie 2010, reprezentând o scădere de 16,8 la sută. În regiunea Sud-Vest Oltenia au fost eliberate în aceeaşi perioadă 358 de autorizaţii, cu 23,7 la sută mai puţine decât în perioada similară a anului trecut.
Scăderi s-au înregistrat şi în regiunea Vest unde, în iunie 2011, au fost emise 374 de autorizaţii, faţă de 414 în iunie 2010. Aici, scăderea a fost de 9,7 la sută. Dacă în regiunea Centru au fost eliberate 338 de autorizaţii, cu 5,6 la sută mai puţin decât în perioada similară a lui 2010, în regiunea Sud-Vest Oltenia s-au eliberat, în luna iunie a acestui an, 391 de autorizaţii, cu 4,2 la sută mai puţine faţă de luna iunie 2010.
În total, la nivel naţional, în prima jumătate a anului au fost eliberate aproape 19.000 de autorizaţii de construcţie pentru clădiri rezidenţiale, cu 4,5 la sută mai puţine faţă de perioada similară a lui 2010.

Iulia Bartha
iulia@gazetadebistrita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.