Persoanele apte de muncă și care beneficiază de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat pot pierde ajutorul social dacă refuză un loc de muncă sau refuză să participe la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională, anunță Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bistrița-Năsăud.

 

AJOFM Bistrița-Năsăud informează că, începând cu data de 22 octombrie 2018, a intrat în vigoare Legea nr. 192/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Potrivit noilor prevederi, refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de instituție atrage încetarea dreptului la ajutorul social. În această situaţie, familia sau persoana singură poate solicita un nou drept după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a dreptului la ajutorul social.

Legea nr. 416/2001 prevede că persoanele apte de muncă ce nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidenţa AJOFM Bistriţa – Năsăud, pentru încadrare în muncă, şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii”,  precizează reprezentanții AJOFM Bistrița-Năsăud.

Potrivit prevederilor legale, prin persoană aptă de muncă se înţelege persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

  • are vârsta cuprinsă între 16 ani şi vârsta standard de pensionare;
  • nu urmează o formă de învăţământ cursuri de zi prevăzută de lege;
  • are starea de sănătate şi capacitatea fizică şi psihică corespunzătoare, care o fac aptă pentru prestarea unei munci.

În condițiile Legii nr. 416/2001, familiile și persoanele singure au dreptul să primească un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială. Nivelul lunar al acestui venit se raportează la indicatorul social de referință (ISR – al cărui cuantum este de 500 de lei), și are următoarele valori:

  • 0,283 ISR (141,5 lei) pentru persoana singură;
  • 0,510 ISR (255 de lei) pentru familiile formate din două persoane;
  • 0,714 ISR (357 de lei) pentru familiile formate din trei persoane;
  • 0,884 ISR (442 de lei) pentru familiile formate din patru persoane;
  • 1,054 ISR (527 de lei) pentru familiile formate din cinci persoane;
  • câte 0,073 ISR (36,5 lei) pentru fiecare altă persoană peste numărul de cinci persoane, care face parte din familie.

1 COMENTARIU

  1. Eu as modifica si toate aceste ” ajutoare sociale ” pentru cei apti de munca le-as transforma din sume in bani … in TERENURI AGRICOLE … improprietarindu-i si fortzandu-i sa le munceasca sa se intretina singuri, cum fac si tzaranii nostri de pe la sate, unde-si cultiva pamanturile si isi tin animale de casa, cumparand doar strictul necesar .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.