Conform reprezentanţilor CNADNR, pe sectiunea 2B (Campia Turzii- Cluj Vest) în lungime de 54 kilometri exproprierile au fost realizate în proporţie de 94,2%.
Reprezentanţii Bechtel declară că proprietarii a 640 de imobile care au fost deja expropriate nu şi-au primit despăgubirile în valoare de 53.942.565 lei până în momentul de faţă.

“Suprafaţa totală de expropriat estimată pentru întregul proiect „Autostrada Transilvania” este de 31.990.000 mp. Până la data de 1 octombrie 2008, în judeţul Cluj au fost expropriate 3.619 imobile, pentru care au fost plătiţi ca despăgubire 110.074.838 lei”, a declarat directorul Direcţiei de Comunicare şi Relaţii internaţionale al Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Stefan Szobotka. “În ceea ce priveşte persoanele aflate în aşteptarea despăgubirilor, pe circuitul de avizare se află două Hotărâri de Guvern privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, aferente unui număr de 640 de imobile, suma alocată fiind de 53.942.565 lei”, a afirmat Szobotka. Acesta a mai declarat pentru Gazeta de Cluj că 129 de proprietari care au fost deja expropriaţi sunt nemulţumiţi de cuantumul despăgubirii şi, prin urmare, au acţionat în judecată firma constructoare. “În prezent, potrivit informaţiilor furnizate de către SCA Cecilia Popa, care asigură reprezentarea în instanţă pentru obiectivul “Autostrada Transilvania”, pe rolul instanţelor judecătoreşti se află înregistrate 129 de cauze având ca obiect contestarea cuantumului despăgubirii. În ceea ce priveşte alocarea sumelor pentru despăgubiri, potrivit art.4 din Legea 198/2004, suma se virează în termen de 30 de zile de la data publicării Hotărârii de Guvern prin care se aprobă declanşarea procedurii de expropriere”. Conform Mediafax, Ministerul Transporturilor va aloca Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale fonduri de 140 milioane lei (circa 40 milioane de euro), banii urmând să fie acordaţi sub formă de despăgubiri proprietarilor de terenuri şi imobile amplasate pe traseul autostrăzii Transilvania, şi care nu au fost expropriate până în prezent. Fondurile vor fi virate într-un cont al CNADNR în baza unor proiecte de hotărâre iniţiate de Ministerul Transporturilor.

Bechtel “înghite” 442.000.000 euro în 2008

Bugetul aprobat pentru proiectul Autostrada Transilvania la 30 iunie a fost de 246.231.142 euro. Pentru firma Bechtel, conform acordului de modificare la contractul încheiat, necesarul pentru 2008 se ridică la suma de 442.000.000 euro. Firmei i-au fost plătiţi până în prezent, pentru anul în curs, de către CNADNR peste 194 milioane euro, iar pentru restul activităţilor necesare proiectului (exproprieri, deminări, descărcare arheologică, mutare şi protejare utilităţi) au fost plătită suma de 16.669.051 euro. Potrivit reprezentanţilor CNADNR, sumele achitate pentru Autostrada Transilvania presupun facturile către firma Bechtel pentru lucrările realizate de către aceasta, dar şi alte lucrări incluse în proiect, respectiv plata proiectantului, plata consultantului, plata serviciilor juridice (consultanţa dar şi întocmirea documentaţiei cadastrale necesare exproprierilor), deminări, descărcare arheologică, mutare şi protejare utilităţi.

Conform Business Standard, autostrada Bucureşti-Braşov aduce pierderi directe în economie de minimum 200 milioane de euro pe an, la care se adaugă pierderile indirecte, care constau în oportunităţi ratate (avertizează membrii grupului de lucru – format din antreprenori, manageri şi consultanţi care contribuie la secţiunea infrastructură în cadrul proiectului Business Standard Guvernul Privat – care au propus ca rezolvare un master-plan pe termen de două cicluri electorale, asumat politic de Parlament).

Contractul pentru ceea ce se doreşte a fi cea mai lungă autostradă din România a fost semnat la sfârşitul anului 2003. În vara anului 2004, fostul premier, Adrian Năstase, a inaugurat lucrările, dar deoarece opoziţia de atunci a considerat că investiţia este prea mare, lucrările au fost sistate pentru renegocierea contractului. Astfel, preţul a crescut de la 2,4 miliarde de euro la peste 5 de miliarde de euro. În vara anului 2006 lucrările au fost reluate, iar până la sfârşitul acestui an compania Bechtel – în urma presiunilor făcute de guvern – s-a angajat în terminarea primilor 25 de kilometri de autostradă, în sectorul clujean 2B. Conform proiectului, Autostrada Transilvania (415 km) parcurge ruta de la nord-vest de la Braşov până la Oradea, la graniţa cu Ungaria şi va trece prin Braşov, Făgăraş, Sighişoara, Târgu Mureş, Cluj Napoca şi Oradea. Contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor a fost semnat în decembrie 2003 între Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi Bechtel International (USA). În februarie 2006, în urma renegocierii contractului, a fost prelungit termenul de finalizare din decembrie 2012 pentru decembrie 2013. Proiectul este împărtit în opt tronsoane. În iunie 2004 lucrările au fost demarate simultan pe două dintre acestea – 2B Câmpia Turzii – Cluj Vest (Gilău) şi 3C Suplacu de Barcău – Borş.

Adina Fartuşnic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.