Un tânăr din comuna Parva are probleme grave cu legea, după ce polițiștii l-au prins conducând băut și cu permisul de conducere suspendat. Cireașa de pe tort este însă faptul că tânărul nu a oprit la semnalele oamenilor legii. Acesta nu a oprit decât după ce a intrat într-un alt autovehicul parcat pe marginea drumului și mai apoi într-o poartă, din cauză că nu a mai putu controla mașina.  Acum tânărul este cercetat penal.

 

Potrivit IPJ BN, luni, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au efectuat semnale regulamentare de oprire în trafic, unui autoturism care circula pe DJ 172 B, prin localitatea Parva.

Persoana care conducea autoturismul nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor, continuându-și deplasarea. Astfel, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ un km, unde persoana în cauză a pierdut controlul, intrând în coliziune cu un alt autoturism parcat și cu poarta de acces a unui imobil.

Accidentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au identificat un tânăr de 19 ani, din Parva, care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că acesta a consumat băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.