Cei doi bărbaţi care au încercat să pescuiască, luni, în pârâul Gersa folosind un cablu electric au fost reţinuţi de poliţişti sub acuzaţia de ucidere din culpă şi braconaj piscicol. Un al treilea bărbat, în vârstă de 21 de ani, care se afla alături de cei doi, şi-a pierdut viaţa după ce s-a electrocutat.

 

Poliția a fost sesizată, luni, cu privire la faptul că în grădina unei locuințe, de pe raza comunei Rebrișoara se află o persoană inconștientă, care s-ar fi electrocutat.

Potrivit unui comunicat al IPJ BN, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde în urma verificărilor amănunțite efectuate au stabilit că trei bărbați, de  ani, de 38 ani, respectiv 26 ani, toți din Rebrișoara ar fi săvârșit infracțiunea de braconaj piscicol.

Astfel, aceștia sunt bănuiți că ar fi pescuit ilegal în pârâul Gersa, care traversează prin partea din spate a locuinței tânărului, de 21 ani, folosind o rolă electrică, pe care ar fi conectat-o la o priză montată la centrala termică din locuință, un dispozitiv electric confecționat artizanal, suport pentru cablurile electrice, de pe care lipsea de pe anumite porțiuni materialul izolator.

Ca urmare a acestui fapt, a rezultat decesul tânărului, de 21 ani, prin electrocutare.

Totodată, poliția a mai fost sesizată ulterior cu privire la faptul că și bărbatul, de 38 ani ar fi fost electrocutat și ar fi inconștient. Acest aspect nu s-a confirmat.

Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigații Criminale pentru infracțiunile de ucidere din culpă și braconaj piscicol.

Față de bărbații de 38 ani, respectiv 26 ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 ore, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud cu propunerea luării unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.