Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, baronul Emil Radu Moldovan, face suplimentări peste suplimentări în cazul drumului care leagă judeţele Bistriţa Năsăud de Mureş, respectiv Drumul Judeţean 151. Deşi lucrările au fost suplimentate în luna octombrie a anului trecut, la nici patru luni a mai apărut o nouă suplimentare, de data asta de zece ori mai consistentă.

 

Noul contract lansat de către oficialii CJ BN este intitulat “completare şi remediere lucrări aferente obiectivului “Reabilitare DJ 151, km 45+810-126+712”, limita judeţelor Mureş-Bistriţa-Năsăud.” Deşi Radu Moldovan a făcut recepţia acestui drum încă din august 2012, se pare că la doi ani de la anunţarea finalizării lucrărilor ele nu sunt încă gata. Dar capitalul de imagine a fost câştigat de Radu Moldovan. Dacă suplimentările din luna octombrie au fost de doar 235.000 de lei, licitaţia lansată acum are o valoare de 2,2 milioane de lei. Deşi proiectul a fost derulat din fonduri europene, se pare că acest contract va fi derulat din fonduri bugetare. Probabil că nici oficialii Uniunii europene nu pot accepta ca un contract să fie suplimentat după doi ani de la recepţie, oricât de multe pile ar avea baronul judeţului Bistriţa-Năsăud.

Emil Radu Moldovan a suplimentat contractul pentru reabilitarea DJ 151 la mai bine de un an după semnarea recepţiei. Deşi au inaugurat cu surle şi trâmbiţe drumul încă din luna august 2012, în luna octombrie 2013 s-a semnat un nou contract pentru acelaşi obiectiv cu Lucrări Drumuri şi Poduri SA, societate aflată în subordinea instituţiei pe care el însuşi o patronează.

Contractul este intitulat “executarea unor lucrări de remediere a lucrărilor executate după cum urmează : Lot 1 – lucrări de înlocuire a dalelor existente cu dale tip elastic, refacerea infrastructurii cu introducerea de geogrile şi geotextile, acordarea trecerii la nivel cu drumul existent prin refacerea şi completarea straturilor rutiere existente; lot 2- lucrări de refacere suprafeţe de rulare şi evacuarea apelor , lot 3- execuţia de tratamente bituminoase pe acostamente; lot 4- se va realize (n.r. corect este realiza) slam bituminous pe carosabil Valoarea cheltuielilor cu lucrări diverse şi neprevăzute este 0 ( zero).” Societatea câştigătoare a fost Lucrări Drumuri şi Poduri SA. Pentru 235.593 de lei, iar actul a fost semnat pe 7.11.2013.

Proiectul de reparaţie a drumului judeţean DJ 151 a fost iniţial lansat pe vremea când preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud era Gheorghe Marinescu. Pe vremea următorului preşedinte, Liviu Rusu, s-a semnat contractul de derulare a procedurilor cu societatea Romstrade, iar pe vremea lui Emil Radu Moldovan s-a finalizat. Dar cum ultimul nu a derulat o bună parte a lucrărilor, ci doar o lună din cei doi ani cât s-a lucrat la acest an, s-a simţit nevoit să suplimenteze lucrările cu 233.592 de lei, bani care au mers prin intermediul procedurii de atribuire directă către firma Lucrări Drumuri şi Poduri (LDP), societatea aflată în subordinea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Desigur, în cadrul procedurii nu a trebuit să participe mai mult decât o singură societate, cea câştigătoare.

Ultra-competenţii subordonaţi ai lui Radu Moldovan nici măcar nu ştiu care sunt modalităţile de atribuire a contractelor publice, iar din acest motiv la rubrica “modalitatea de atribuire” aceştia au trecut ”un contract de achiziţii publice”.

Reabilitarea drumului judeţean a costat 126 de milioane de lei şi a durat trei ani de zile. Drumul are o lungime de 77 de km. Lucrarea a fost recepţionată pentru prima dată de Radu Moldovan pe 7 august 2012.

 

Garanţie de 12 ani

DJ 151 reprezintă 10 la sută din totalitatea drumurilor judeţene şi o lucrare complexă, se arăta într-un material anterior. La un an de mandate USL, drumul nu este finalizat. Chiar dacă recepţia finală a avut loc cu mare tam-tam, dar au rămas porţiuni de drum de finalizat. Este vorba de  un pasaj de cale ferată la Şintereag, tratamente bituminoase pe toată suprafaţa asfaltică, lucrări de refacere suprafeţe de rulare şi evacuarea apelor, execuţia de tratamente bituminoase pe acostamente şi slam bituminos pe carosabil. DJ 151 avea termen de garanţie 12 ani, timp în care firma Romstrade trebuia să facă toate lucrările de reparaţii ce s-ar impune.

Consiliul Judeţean speră să umfle 6 milioane de lei din penalizări

Consiliul Judeţean vrea să pună mâna pe încă 6.182.000 lei, bani ce reprezintă penalităţile aplicate acestui contract. Asta deoarece Romstrade nu a efectuat lucrările prevăzute în contract. Situaţia e de durată, deoarece firma Romstarde este în insolvenţă. Consiliul Judeţean s-a înscris pe lista creditorilor, iar solicitarea juriştilor a fost admisă provizoriu sub rezerva analizării situaţiei contractului în baza căruia au fost solicitate penalităţile.

 

Radu Moldovan a executat garanţia

Banii au fost executaţi de Consiliul Judeţean, care va continua lucrările de finalizare a DJ 151. Licitaţia pentru lucrările nefinalizate este în desfăşurare, pentru 4 loturi. Executarea unor lucrări de remediere pe DJ 151 , km 45+810-126+712  a lucrărilor executate după cum urmează : Lot 1 – lucrări de înlocuire a dalelor existente cu dale tip elastic, refacerea infrastructurii cu introducerea de geogrile şi geotextile, acordarea trecerii la nivel cu drumul existent prin refacerea şi completarea straturilor rutiere existente. Valoarea estimată: 806.406 lei.

 

DJ 151, drumul cu care se laudă toţi preşedinţii

DJ 151 leagă 16 localităţi, care sunt componente a cinci comune: Bistriţa – Blăjenii de Sus – Blăjenii de Jos – Şintereag – Şieu Odorhei – Coasta – Şirioara – Chiraleş – Lechinţa – Vermeş – Sângeorzu Nou – Sînmihaiu de Câmpie – Zoreni – Budeşti – Fânaţe – Ţagu, lungimea acestuia fiind de 77 km cu o suprafaţă carosabilă de 15.365 m.p.

Din punct de vedere tehnic, drumul este prevăzut cu trei straturi de asfalt, mai multe poduri, un viaduct cu trei deschideri în zona Blăjenii de Jos, 32 de podeţe, parapete pe o lungime de 9.950 m. lucrările propriu-zise au avut loc în timpul mandatului lui Liviu Rusu, dar la recepţia finală, PSD-iştii şi-au asumat realizarea. Marinescu a susţinut că proiectul a fost demarat în mandatul său, respectiv studiul de fezabilitate şi a fost inaugurat de Radu Moldovan.

 

Contracte estimate la peste 80 milioane lei pentru cârpeli

Contractul pentru întreţinerea curentă a drumurilor judeţene pe timp de vară a fost scos la licitaţie în luna martie de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi a fost atribuit firmei clujene SC Diferit SRL, o abonată la lucrări pe bani publici. Valoarea contractului pentru o durată de patru ani a fost estimata la peste 51,6 milioane lei (fără TVA), dar firma clujeana a adjudecat licitaţia la un preţ sub 50%, oferta acesteia fiind de 23.885.644 lei (fără TVA).

În luna aprilie, Consiliul Judeţean a mai lansat o licitaţie tot cu privire la întreţinerea drumurilor judeţene, de data aceasta fiind vorba de întreţinere periodică. Valoarea estimată a contractului a fost de 29.203.800 lei. Şi de data aceasta contractul va avea o durată mai lungă de timp, până în 2016, inclusiv. Acest contract a fost atribuit de curând SC LDP SA, societate aflată în subordinea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Printre participanţii de la această licitaţie s-au aflat câteva firme binecunoscute, abonate la bani publici. Vorbim despre SC Dimex SRL, SC ARL SA Cluj, SC Diferit SRL Cluj, SC Construct Perom şi SC Îndemânarea Prodcom SRL.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.