Banca Românească lansează un nou produs de creditare, fără a mai cere adeverințe de venit și garanții imobiliare

418

Banca Românească lansează Creditul FIT, un produs prin intermediul căruia clienţii pot accesa împrumuturi de până la 110.000 de lei.

Pentru accesarea Creditului FIT nu se percepe comision de analiză, nu se solicită adeverinţă de venit sau alte documente (în cazul salariaţilor/pensionarilor) şi nu sunt necesare garanţii imobiliare sau justificarea destinaţiei creditului, se arată într-un comunicat al băncii.

Produsul poate fi folosit şi pentru refinanţare. Clientul primeşte răspuns pe loc cu privire la suma maximă ce poate fi obtinuta (suma maximă ce poate fi obţinută se bazează pe un calcul estimativ folosind datele declarate în cererea de credit; răspunsul nu reprezintă decizia finală de finanţare a băncii; decizia finală de finanţare va fi comunicată după analiza de credit).

Suma minimă împrumutată este de 1.000 de lei, suma maximă este 110.000 de lei, iar perioada maximă este de cinci ani, respectiv zece ani, dacă se refinanţează credite acordate înainte de 28.10.2011 potrivit Mediafax.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ