Gazeta de Bistriţa vă prezintă averile aleşilor locali bistriţeni, pe listă fiind de data aceasta viceprimarul Bistriţei Cristian Niculae (PSD) şi consilierii locali Camelia Tabără (PSD), Alexandru Bria (PSD), Filip Moisil (PNL) şi Vasile Moldovan (ALDE).

Terenuri, case, bani în conturi, dar şi datorii, cam astfel se prezintă în câteva cuvinte averile aleşilor locali bistriţeni.

 

Viceprimarul Niculae şi-a vândut un spaţiu comercial

Cristian Niculae, viceprimarul municipiului Bistriţa, deţine, împreună cu soţia sa, 1.000 m.p. teren intravilan, o casă de locuit de peste 237 m.p., cele două bunuri imobile fiind cumpărate în anul 2005, şi un apartament de 49 m.p., cumpărat în 1998.

În primăvara anului trecut, Cristian Niculae a înstrăinat un spaţiu comercial contra sumei de 80.000 de euro.

Fost şef al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, Cristian Niculae a încasat din această postură 27.704 lei (circa 2.300 lei lunar), în timp ce soţia sa, administrator şi asociat unic la SC Constant Com SRL, a încasat anul trecut 9.197 lei (aproximativ 760 lei lunar).

Familia Niculae a mai obţinut 1.405 euro de pe urma închirierii spaţiului comercial, înainte ca acesta să fie vândut.

Alexandru Bria

Lui Bria i-au scăzut economiile

Consilierul local Dumitru Alexandru Bria este unul dintre aleşii locali care stă foarte bine în ceea ce priveşte averea. Notar de profesie, Bria deţine două suprafeţe de teren intravilan în municipiul Bistriţa, una de 541 m.p. (cumpărată în 2006) şi una de 154 m.p. (achiziţionată în 2010), şi un teren agricola la Piatra Fântânele, în suprafaţă de 28.812 m.p., obţinut prin donaţie în anul 2001.

La capitolul locuinţe, Alexandru Bria este proprietarul  unui apartament de 72 m.p., obţinut printr-un schimb în anul 2000, şi al unei case de locuit de 350 m.p., aflată încă în construcţie, dar şi al unei case de vacanţă de 120 m.p., situată la Piatra Fântânele. Pe lângă acestea, alesul local deţine şi două autoturisme: un Nissan Patrol, fabricat n anul 2003, şi un Land Rover Discovery, fabricat în 2009.

În ceea ce priveşte banii din conturi economisiţi de notarul Bria, aceştia s-au mai împuţinat în raport cu ceea ce declara în documentul completat în 2015. Dacă anul trecut, Bria se lăuda peste 62.000 lei şi circa 21.000 de euro în conturi, anul acesta alesul local menţionează că are economii în valoare de 70.100 lei plus 200 de euro.

Din activitatea notarială, Alexandru Bria a încasat anul trecut peste 385.000 lei. La aceste venituri se mai adaugă îndemnizaţia sa de consilier municipal, în valoare de 6.320 lei, dar şi cea de membru în Colegiul director al Camerei Notarilor Publici Cluj, în valoare de peste 26.600 lei. Soţia sa, avocat de meserie, a avut venituri în valoare de aproape 51.000 lei.

camelia tabara

Tabără, aproape 27.000 lei în conturi

Inspectorul general şcolar al ISJ Bistriţa-Năsăud, Camelia Tabără, este la cel de-al patrulea mandat de consilier local. Potrivit declaraţiei sale de avere, aceasta deţine 0,2 ha teren agricol în Sigmir, achiziţionat în 1996, iar în Bistriţa – un apartament de 72 m.p., cumpărat în 1987, şi un altul de 57 m.p., dobândit împreună cu o rudă a sa în urma unei moşteniri, anul trecut. Pe lângă acestea, Camelia Tabără are un autoturism marca Opel, fabricat în 2005.

Din 2015, şefa Inspectoratului Şcolar are în conturi peste 26.700 lei, însă are şi datorii în urma unui credit bancar contractat în 2011, în valoare de 25.000 de euro, pe care trebuie să îl achite până în anul 2026.

Anul trecut, Camelia Tabără a încasat, ca inspector general şcolar, 61.697 lei (peste 5.100 lei lunar), la care se adaugă 7.707 lei – îndemnizaţia sa de consilier municipal, dar şi suma de 24.811 lei de pe urma unei convenţii încheiate cu AJOFM Cluj.

Soţul Cameliei Tabără – Nuţu Tabără, director al Direcţiei pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud, a încasat anul trecut de la instituţia pe care o conduce salarii în valoare totală de 37.919 lei (circa 3.160 lei lunar), la care se adaugă alţi 444 lei de pe urma unor colaborări şi contracte şu Liceul Agricol şi AJPIS BN.

Vasile Moldovan

Moldovan munceşte ca să-şi completeze veniturile din pensii

Vasile Moldovan, aflat la cel de-al treilea mandat de consilier municipal după cele două de primar al Bistriţei, deţine 32.872 m.p. teren agricol şi 1.916 teren forestier, în Ţăgşor (Budeşti), de pe urma unei moşteniri din anul 2004, 2.700 m.p. teren agricol pe care l-a cumpărat în perioada 2005 – 2006, în municipiul Bistriţa, 600 m.p teren agricol în Tiha Bârgăului, cumpărat în 2005, plus 15.090 teren agricol, acesta fiind moştenit în anul 2005 de soţia sa, în localitatea Olteţ din judeţul Braşov. La acestea se adaugă o casă de locuit de 30 m.p, situată în Ţăgşor, şi aceasta fiind moştenită în 2004, o casă de 107 m.p în Bistriţa, construită în 2006, dar şi o casă de vacanţă de 51 m.p, construită în 2007, în Tiha Bârgăului. Totodată, Vasile Moldovan este proprietarul unui autoturism Volkswagen Golf, fabricat în 2002.

Economiile alesului local se ridică la 6.000 de dolari, el precizând totodată că deţine 34 de acţiuni la SC Comelf SA, iar alte 74 sunt deţinute la SC Alfa SA.

Anul trecut, Vasile Moldovan a încasat din pensii 28.500 lei (aproape 2.400 lei lunar), aceste venituri fiind completate cu suma de 2.500 lei din postura de expert judiciar, dar şi cu încă 7.585 lei – îndemnizaţia sa de consilier municipal. Soţia sa, de asemenea, pensionară, a încasat anul trecut din pensii 16.000 lei (circa 1.300 lei lunar).

Filip Moisil 6

Moisil, activităţi independente de zeci de mii de lei

Filip Moisil este un alt ales al bistriţenilor cu state vechi în Consiliul Local Bistriţa, el acum la al patrulea mandat.

Potrivit declaraţiei sale de avere de anul acesta, Filip Moisil este proprietarul unui teren intravilan de 1.706 m.p., în comuna Şanţ, dobândit prin moştenire în anul 2014, şi al unui apartament de 75 m.p., pe care l-a cumpărat împreună cu soţia sa în anul 2003, în municipiul Bistriţa. Totodată Moisil deţine, din 2013, şi un autoturism marca Renault Clio, fabricat în 2010.

Alesul local precizează în declaraţia de avere că în 2007 a contractat un credit bancar în valoare de 8.000 de euro, datorie pe care trebuie să o achite până în 2022.

În 2015, Filip Moisil a încasat 16.676 lei de la SC Giatos Consulting, firmă care îi aparţine fostului consilier local Gheorghe Tuţă, iar din activităţi independente a mai obţinut încă 48.620 lei. La aceste sume se adaugă şi îndemnizaţia sa de consilier local, în valoare de 6.447 lei.

Soţia lui Filip Moisil a încasat anul trecut 21.748 lei, ca angajată a Penitenciarului Bistriţa, plus 1.094 lei de la SC Help medical SRL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.