Avem cu circa 1.500 angajaţi mai mulţi decât în 2017! Care este câştigul salarial mediu în Bistriţa-Năsăud

138

Judeţul Bistriţa-Năsăud are mai mulţi salariaţi decât anul trecut, salarii mai bune, dar şi şomeri mai puţini. Asta reiese din datele transmise de Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud.

 

Potrivit sursei citate, la sfârşitul lunii august 2017 efectivul salariaţilor din judeţ era de 69.541 persoane, mai mult cu 36 persoane faţă de luna iulie. Faţă de luna august 2016, în luna corespunzătoare de anul acesta numărul salariaţilor din Bistriţa-Năsăud a fost mai mare cu 1.455 persoane. Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,3 %.

Şi în ceea ce priveşte câştigul salarial, bistriţenii stau mai bine. Astfel, în luna august 2017 a fost de 2.611 lei, cu 20,3% mai mare faţă de luna corespunzătoare a anului trecut, dar mai mic cu 2,9 procente faţă de luna iulie anul acesta.

Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 1.879 lei, cu 2,9% mai mic faţă de luna anterioară şi cu 19,7% peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent.

Însă faţă de indicatorii la nivel naţional stăm însă mai prost, câştigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ fiind cu 20,6%, respectiv 20,5% mai mici.

 

 

Numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud la sfârşitul lunii august 2017 era de 3.763 persoane, în creștere cu 279 persoane faţă de luna anterioară şi cu 508 persoane mai puțini faţă de acelaşi moment al anului 2016. Din numărul total al şomerilor 48,2% erau femei.

Rata şomajului a fost de 2,8%, cu 0,2 puncte procentuale mai mare decât în luna anterioară, cu 0,4 puncte procentuale sub nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent şi cu 1,4 puncte procentuale sub rata şomajului la nivel naţional.

LĂSAȚI UN MESAJ