Forţele de ordine au lansat joi dimineaţa o amplă operaţiune împotriva mediilor jihadiste din Austria şi au arestat mai multe persoane, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, confirmând informaţiile apărute în presă, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Operaţiunile sunt în curs de desfăşurare la Graz (sud-est) şi la Viena, mai multe persoane au fost arestate”, a declarat Fritz Grundnig, purtătorul de cuvânt al poliţiei din landul Stiria (sud-est).

 

Potrivit site-ului cotidianului Kurier, nu mai puţin de 800 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru această operaţiune programată de mult timp. Aceasta vizează, potrivit ziarului, persoane provenite din fosta Iugoslavie suspectate că ar intenţiona să creeze o reţea jihadistă.

În noiembrie 2014, o operaţiune a poliţiei la Viena şi Graz a permis arestarea a 13 persoane care făceau recrutări pentru jihad, între care şi Mirsad Omerovic, de origine bosniacă, condamnat în vară la 20 de ani de închisoare, fiind considerat o figură centrală a jihadismului din Austria.

Potrivit tabloidului Kronen Zeitung, persoanele arestate joi ar fi încercat să reconstruiască reţelele lui Omerovic, un predicator vienez cunoscut sub numele de „Ebu Tejma”. Publicaţia a afirmat însă că operaţiunea de joi nu are nicio legătură cu arestarea vinerea trecută la Viena a unui austriac de origine albaneză, în vârstă de 17 ani, suspectat că ar fi pregătit un atac jihadist în capitală.

Potrivit Ministerului de Interne, circa 300 de candidaţi la jihad au părăsit sau au încercat să părăsească Austria pentru a lupta în Siria şi Irak, dintre care 50 au fost arestaţi la plecare, circa 40 au fost ucişi şi 90 au revenit în Austria.

1 COMENTARIU

  1. Mai, „astia” care au navalit peste Europa ca lacustele , ar trebui imediat identificati, inventariati, adunati intr-un anume loc supravegheat si foarte strict monitorizat si imediat „azvarliti” ianpoi de unde au venit , exceptie facand cei carora li se acorda o viza temporara de sedere ori de protectie .
    Este bine ca popoarele sa interactioneze intre ele, sa se ajute unul pe altul la necaz , sa faca schimb de stiintza, tehnologie, de marfuri si produse, dar nu asa, permitzandu-le sa vina ca lacustele… puhoi peste noi, sa umble alandala si haihui pe unde , cum si cat vor, ba mai mult si cu pretentii sa le facem biserici specifice religiei lor si scoli, sa-i tinem gratis cu bani din fondurile noastre sociale si mai mai ca nu vor sa plecam noi de aici si sa le dam lor casele, nevasta si copiii… dar cel mai bine este ca fiecare sa stea acasa la „mama lui ” si-n ” cortul sau bordeiul ” ( mamii lui ) de unde provine !
    Felicitari masurilor intreprinse si luate de Orban al Ungariei ! Ar trebui sa ia model toate statele din zona cu masurile dispuse de protejare a populatiei si statului ungar . Vorba ceia, ” nu toti arabii sunt teroristi, dar toti teroristii in general sunt arabi ” ! N-au decat sa stea acasa la ei si sa lupte pentru tzara pe care le-au dat-o Bunul Dumnezeu sau Allah al lor, sa moara si sa-si dea ei viatza pentru tzara si nu sa moara europenii si americanii pentru ei , in timp ce ei fug ca potarnichile si ca iepuroii ca.ca.ciosi din calea uliului si vulpilor !
    Niciodata, nici unul dintre ei , nu se va converti la religia noastra crestina si dac-o face, va fi exclusiv de fatzada, ca din traditiile, tabieturile, apucaturile si obiceiurile lor n-o sa-i „modifice ” nimeni , niciodata ! Daca nu se iau masuri severe impotriva lor, azi- maine intreaga Europa se va umple de conflicte interetnice si interconfesionale ! Mergeti si vedeti cum in UK si celelalte tzari pe unde s-au aciuat si unde sunt tolerati, se afla la limita cea mai de jos a societatii si pe fondul lor religios , al saraciei si a promiscuitatii si mizeriei in care traiesc , comit tot felul de prostii si acte de dezordine si insecuritate nationala !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.