Au fost stabilite cuantumurile schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal

175

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la faptul că au fost stabilite cuantumurile schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal aferente cererilor de plată Campania 2016, în conformitate cu Hotărârea nr. 208/2017 pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naționale tranzitorii și schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal, precum și pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de plată 2016.

Astfel, potrivit art. 2, alin 2, 3 și 4 din Hotărârea mai sus menționată (2) Cuantumul plății pe unitatea de măsură pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează prin raportarea sumelor prevăzute la alin. (1) la suprafețele eligibile pentru culturile respective.

(3) În cazul în care cuantumurile calculate conform prevederilor alin. (2) sunt mai mici decât cuantumurile notificate prevăzute la alin. (1), se acordă cuantumul calculat.

(4) În cazul în care cuantumurile calculate conform prevederilor alin. (2) sunt mai mari decât cuantumurile notificate prevăzute la alin. (1), se acordă cuantumurile notificate, care se pot majora, în condițiile legii, până la incidența cu plafoanele fiecărei măsuri.”, au fost stabilite următoarele cuantumuri:

– sprijinul cuplat – soia – 232,3495 euro/ha;

– sprijinul cuplat – lucerna – 65,00 euro/ha;

– sprijinul cuplat – mazăre boabe pentru industrializare – 48,0660 euro/ha;

– sprijinul cuplat – fasole  boabe pentru industrializare – 190,00 euro/ha;

– sprijinul cuplat – cânepă pentru ulei și fibră – 204,00 euro/ha;

– sprijinul cuplat – orez – 460,00 euro/ha;

– sprijinul cuplat – sămânță de cartof – 970,00 euro/ha;

– sprijinul cuplat – hamei – 510,00 euro/ha;

– sprijinul cuplat – sfeclă de zahăr – 610,00 euro/ha;

– sprijinul cuplat – tomate pentru industrializare – 1.410,00 euro/ha;

– sprijinul cuplat – castraveți pentru industrializare – 510,00 euro/ha;

– sprijinul cuplat – culturi din sere – 6.305,00 euro/ha;

– sprijinul cuplat – culturi din solarii – 3.085.00 euro/ha;

– sprijinul cuplat – prune pentru industrializare – 310,00 euro/ha;

– sprijinul cuplat – mere pentru industrializare – 80,7207 euro/ha;

– sprijinul cuplat – cireșe+vișine pentru industrializare – 147,6863 euro/ha;

– sprijinul cuplat – caise+zarzare pentru industrializare – 310,00 euro/ha;

– sprijinul cuplat – cartofi timpurii, semitimpurii și de vară pentru industrializare – 710,00 euro/ha.

Plățile pentru ajutoarele naționale tranzitorii și pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2016 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 363 din 1 octombrie 2016.

1 COMENTARIU

  1. Dar pentru pasuni si fanetze, cat este stabilit ? ( ca si aia-i tot o „productie” agricola , ca animalele nu traiesc cu culturile oamenilor ci cu iarba si fan… ) .
    Ar fi bine daca APIA ar comunica sumele stabilite pentru fiecare an in parte, sa stie oamenii cat urmeaza sa primeasca, pentru ca asa… cu tzaraita… fara sa stie cat trebuie… nu este corect . Oamenii isi fac niste „planuri” de culturi si de lucrari si trebuie sa stie inca de la depunerea cererilor pe suprafata sa stie exact cat urmeaza sa primeasca ( indiferent ca este tot odata ori in transe ) , ca asa cum este reglementat acuma, nimeni nu stie acest lucru …

LĂSAȚI UN MESAJ