Țepele în trafic iau amploare pe șoselele din România. Tâlharii obțin bani sau alte bunuri alte victimelor printr-o metodă simplă de abordare a persoanelor din trafic. Site-ul 4tunning.ro trage un semnal de alarmă cu privire la acest lucru:

„Ziceam mai demult cum se dau ţepele în trafic, de fapt cum se fură. Chiar zilele astea, am văzut o metodă care este încă în vogă. DACĂ CINEVA CU O MAŞINĂ CU NUMERE STRĂINE ÎŢI FACE SEMN SĂ OPREŞTI, MERGI MAI DEPARTE!

Te rugăm să nu uiţi să dai mai departe, tuturor cei pe care îi ştii, să nu aibă astfel de neplăceri. Fie că e vorba de oraş sau drumuri naţionale, europene, cum or fi, există o metodă de furat destul de nouă. Însă se pare că sunt destul de mulţi şoferi binevoitori şi cu suflet bun, care pierd tocmai din acest motiv. Atenţie mare pe Valea Oltului în special, unde am văzut personal un astfel de caz! Ce se întâmplă? Vezi în timp ce mergi câte o maşină cu numere străine, chiar şi de Bulgaria. Lângă ea, un bărbat (sau femeie) dă isteric din mâini şi-ţi face semn să opreşti, ca şi cum s-ar fi întâmplat ceva grav. Eu am văzut un Audi A4 primul model şi un VW Passat, ambele cu numere de Italia cred, lângă care se aflau astfel de indivizi. Aceştia se bazează pe spiritul civic al unor şoferi şi profită de ei pentru a-i fură.

Cum se face? Depinde de situaţie, fie îţi cer curent de la motorul tău, fie îţi cer telefonul că nu mai au baterie, fie îţi spun să îi laşi puţin mai departe. Dacă te trezeşti să le dai curent că să pornească maşină, atât îţi trebuie, că se găsesc 1-2 colaboratori care ţi-o golesc în timp ce tu eşti concentrat sub capotă: din portbagaj, din interior, etc. Sau mai bine, pleacă cu tot cu maşină. O altă situaţie este atunci când şoferul este rugat să tracteze maşină, chipurile „în până”. Maşină tractată se va tamponă intenţionat de cea din faţă şi, în timpul discuţiilor legate de asigurare, etc, şoferul bun-samaritean va fi uşurat de toate-cele.

Pe drumuri naţionale, în afară localitatiilor, dacă un şofer opreşte şi ia un astfel de personaj că să-l lase mai departe, se poate trezi chiar şi oprit într-o parcare la marginea drumului şi jefuit sub ameninţarea armei.

DE CE TREBUIE SĂ TE FEREŞTI!!! Orice maşină cu numere străine care are lângă ea un om ce-ţi face semn să opreşti. NU TE OPRI SUB NICIO FORMĂ! Aceşti hoţi au o strategie foarte agresivă şi dacă văd că nu opreşti, vor încerca să alerge după maşină ta, astfel încât să-i vezi în oglindă retrovizoare că sunt disperaţi, şi astfel să te opreşti. NU TE OPRI!”, scrie 4tuning.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.