Poliţia Română a efectuat, în primele 8 luni ale acestui an, 5.655 de percheziţii informatice şi 451 de percheziţii domiciliare, pentru destructurarea a 24 de grupări infracționale specializate în infracţiuni din domeniul cybercrime, formate din 182 de membri.

 

În primele 8 luni ale anului 2016, polițiștii au înregistrat 2.688 de sesizări penale din acest domeniu, informează Poliţia Română.

„Poliţiştii au efectuat 5.655 de percheziţii informatice şi 451 de percheziţii domiciliare, iar pentru recuperarea prejudiciilor cauzate, au fost instituite măsuri asiguratorii asupra  a 12 imobile, 19 autoturisme, a peste 140.000 de lei , 200.000 de euro și a 370.000 USD”, mai precizează sursa citată.

Astfel, 330 de persoane au fost cercetate, dintre care 143 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni informatice au fost reţinute, 118 arestate, iar 83 de persoane au fost puse sub control judiciar.

 

Anul trecut, Poliţia Română a soluţionat primul caz de manipulare a unui bancomat. La data de 4 ianuarie a.c. au fost arestate 8 persoane implicate (cetățeni români și moldoveni). Aceştia ar fi folosit un soft de tip malware, în vederea sustragerii banilor.

 

 

FRAUDE PE INTERNET:

În acest domeniu, infractorii vizează platforme de comerţ, unde postează anunțuri de vânzări fictive (de la autoturisme, mașini agricole, bunuri de lux, echipamente electronice, la închirieri imobile, vacanțe).

Un alt gen de fraude informatice sunt cele în care sunt vizate societățile comerciale, în urma cărora sunt transferate sume importante de bani din contul firmelor în contul unor destinatari frauduloși.

Fraudele cu instrumente de plată electronică se manifestă în mediu online, prin producerea de echipamente destinate contrafacerii instrumentelor de plată electronică, compromiterea cardurilor utilizate la alimentarea cu combustibil sau în domeniul atacurilor de tip phishing.

 

PORNOGRAFIA INFANTILĂ PRIN SISTEME INFORMATICE:

Poliţiştii de combaterea criminalității organizate specializate desfăşoară activităţi stabilite în cadrul Alianţei Globale împotriva Exploatării Sexuale a Minorilor pe Internet, la care România a aderat în anul 2012. Scopul acesteia include prevenirea şi combaterea faptelor de exploatare sexuală a minorilor inclusiv în mediul virtual.

 

ATACURILE INFORMATICE:

Accesul la sisteme informatice, cu depăşirea măsurilor de securitate poate fi urmată de alte activităţi infracţionale, precum modificarea/alterarea de date informatice, instalare de programe maliţioase, perturbarea gravă a funcţionării sistemelor informatice.

 

Frauda de tip „scrisoare nigeriană”Se primeşte un mail prin care utilizatorul este informat că o persoană necunoscută, din străinătate, de regulă dintr-o ţară africană, este moştenitoarea unei averi importante (câteva milioane de euro), însa pentru a intra în posesia moştenirii, are nevoie ca suma respectivă de bani să fie încasat printr-un intermediar, adică utilizatorul adresei de mail care va primi pentru acest serviciu un bonus substanţial. După mai multe mail-uri schimbate cu potenţialul moştenitor, victima va fi informată, că pentru a intra în posesia banilor, banca a solicitat ca acesta să efectueze o plată, reprezentând comisioanele necesare în vederea deblocării sumei.

Pe acelaşi tipar, se merge şi în situaţia mesajelor de tip spam, când suntem informaţi că am câştigat fără a participa la o tragere la sorţi şi am câştigat o suma de bani, iar pentru a intra în posesia acesteia, este necesar să se plătească un comision/taxe de administrare.

 

POLIŢIA ROMÂNĂ RECOMANDĂ:

La plăţile online, introduceţi dumneavoastră adresa site-ului pe care intenţionaţi să efectuaţi plata şi nu daţi click pe linkuri primite pe mail. În unele situaţii, aceste linkuri vă pot direcţiona către site-uri false, care imită perfect site-urile comercianţilor.

Înainte de a efectua tranzacţii online, verificaţi cât mai amănunţit produsul şi legitimitatea site-ului sau serviciului oferit. Atenţie la tranzacţiile în care sunt implicate persoane din alte ţări, întrucât politicile de returnare a bunului sau banilor şi de garanţie sunt mai complicate! Înainte de cumpărare, trebuie determinate taxele de transport.

Dacă este utilizat un serviciu de tip „escrow”, trebuie verificat dacă site-ul şi compania sunt legitime.  Dacă vorbim de un site de licitaţii, este recomandat să se verifice istoricul vânzătorului şi feed-backul oferit acestuia de către alţi cumpărători.

De asemenea, trebuie acordată atenţie ofertelor de bunuri nesolicitate. Acestea pot face parte din diferite scheme de fraudare online.

Fiţi atenţi şi când se solicita efectuarea plăţii în străinătate, prin serviciile de transfer rapid de bani sau prin transfer bancar. Dacă se cere transferul către o persoană fizică şi nu de o firmă, este un alt semn de îndoială. Dacă preţul este prea mic, este prea frumos să fie adevărat!

Înainte de a introduce datele cardului bancar, asiguraţi-vă că site-ul este securizat: în stânga sus va apărea un lăcăţel care vă indica faptul că site-ul este securizat, iar adresa lui va începe cu HTTPS.

Este important ca cei care efectuează plăti online să deţină un sistem de operare şi un antivirus actualizat, iar firewall-ul să fie activat. Există programe informatice care pot înregistra caracterele tastate, astfel datele cardului bancar, precum şi alte date de identificare sau autentificare pot ajunge în posesia unor persoane neautorizate.

Nu deschideţi ataşamente primite de la persoane necunoscute, acestea pot conţine viruşi sau programe de tip malware!

Parolele la conturile existente de mail ar trebui schimbate în mod regulat, acestea fiind de preferat să conţină minimum 8 caractere, cifre şi litere, caractere mari şi mici.

În situaţia în care primiţi mail-uri prin care vi se solicită datele cardului bancar, pentru actualizare sau pentru diferite scopuri, nu daţi curs acestor invitaţii! Banca nu vă va solicita niciodată prin mail aceste date. Daca veţi da click pe linkul din mail, veţi fi, cel mai probabil, direcţionaţi către un site de tip phishing, care imita site-ul real al băncii unde vi se va cere să introduceţi datele cardului.

În cazul plăţilor online, vi se vor solicita, de către comercianţi, numele înscris pe card, numărul cardului, codul CVV şi data expirării. Daca vi se cer şi alte informaţii, cum ar fi codul PIN, nu introduceţi acesta date şi părăsiţi site-ul!

Când folosiţi cardul bancar la ATM sau POS, trebuie verificat dacă ATM-ul nu prezintă modificări sau dacă nu au fost montate dispozitive la fanta de introducere a cardului bancar!

În momentul introducerii codului PIN, acoperiţi cu mâna tastele, pentru a nu putea fi văzut codul de către persoane aflate în apropiere sau înregistrat de camere video instalate artizanal pe bancomat.

PIN-ul trebuie memorat. Nu setaţi drept PIN un cod uşor de ghicit, cum ar fi 0000 sau 1234 ori data naşterii. Nu împrumutaţi cardul bancar altor persoane!

Dacă suspectaţi un caz de frauda sau cardul a fost pierdut ori furat, contactaţi imediat banca pentru blocarea cardului şi depuneţi plângere.

 

(sursa foto: www.v3.co.uk)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.