Aproape 600 de controale, efectuate de ISU BN în ultimii 3 ani, în cluburi, discoteci și locuri aglomerate! Vezi ce amenzi s-au dat

64

În ultimii trei ani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud  a emis 143 de avize și autorizații la cluburi și alte obiective cu aflux de persoane. Un număr de 8 obiective și-au suspendat activitatea. În același interval, reprezentanții ISU au efectuat pe raza județului aproape 600 de controale, mare parte în cluburi și discoteci, în urma cărora au aplicat pentru nereguli grave care puteau pune în pericol viața celor prezenți în spațiile respective, sancțiuni de mai bine de jumătate de milion de lei.

 

 

Acțiunile preventive derulate la nivelul județului Bistrița-Năsăud, în perioada noiembrie 2015 – septembrie 2018, au fost orientate cu precădere asupra obiectivelor care înregistrează un aflux de persoane și pentru care sunt necesare măsuri sporite de securitate la incendiu.

Inspectorii de prevenire au derulat 580 controale la cluburi, baruri, discoteci, săli aglomerate, mall-uri, unități turistice de cazare, precum și la cele de comerț și alimentație publică.

În urma acţiunilor derulate în teren, au fost aplicate 229 amenzi, în cuantum de 594.301 lei. O mare parte dintre controalele în cluburi și alte localuri publice s-au realizat inopinat, preponderent în timpul nopții, pentru a fi constatate și înlăturate neregulile care ar fi putut pune în pericol viața ocupanților”, arată reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

Principalele deficiențe identificate de specialiștii în domeniul apărării împotriva incendiilor au constat în improvizații la instalația electrică, nemarcarea cu iluminat de siguranță a căilor de evacuare și a hidranților interiori, deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, neefectuarea lucrărilor de întreținere și de reparare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor.

Alte 8 obiective au luat decizia proprie de a-și suspenda activitatea, întrucât nu erau îndeplinite cerințele de conformare la foc.

„Specialiștii în prevenire recurg la implementarea măsurii complementare de oprire a funcționării atunci când, pe timpul verificărilor, constată depășirea numărului de utilizatori cu peste 10%, desființarea sau blocarea căilor de evacuare ori desființarea instalațiilor speciale de stingere, detectare, semnalizare și avertizare”, explică reprezentanții instituției.

Potrivit sursei citate, în condițiile modificării cadrului legislativ privind obținerea avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu, în perioada 2016-2018, s-au înregistrat în fiecare an creșteri ale solicitărilor în procente de până la 40% față de anul 2015. Pentru categoriile de construcții care înregistrează un aflux de persoane, au fost emise 143 avize și autorizații de securitate la incendiu (101 avize și 42 autorizații).

Din evidențele inspectoratului, la nivel județean există 358 cluburi, baruri, discoteci, săli aglomerate, mall-uri, unități turistice de cazare, de comerț și de alimentație publică, dintre care pentru 57 (16%) mai este necesară obținerea autorizației de securitate la incendiu. Celelalte obiective se regăsesc în situația în care și-au obținut autorizația sau în situația în care nu necesită obținerea acesteia.

În ceea ce privește cluburile și discotecile, dintr-un total de 7 obiective aflate în evidențele inspectoratului, un obiectiv funcționează fără deținerea autorizației de securitate la incendiu.

Amintim faptul că prin obținerea autorizaţiei de securitate la incendiu se certifică îndeplinirea cerinţei fundamentale – securitate la incendiu (existența căilor de evacuare, a instalațiilor speciale de stingere, detectare, semnalizare sau desfumare, a celor de iluminat și a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor etc.).

În ceea ce privește construcțiile care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, ISU Bistrița-Năsăud reiterează necesitatea intrării în legalitate a acestor categorii de construcții și derulează permanent întâlniri cu reprezentanții autorităților publice locale.

LĂSAȚI UN MESAJ