În primăvara anului 2017 în Bistrița-Năsăud au fost efectuate împăduriri integrale pe o suprafață de 429 ha.

În primăvara anului 2017 la nivelul Județului Bistrița-Năsăud s-au executat împăduriri integrale pe o suprafață de 429,39 ha din care 24,91 ha sunt proprietate publică a statului și 404,48 ha proprietate publică a unităților administrative teritoriale fiind plantați peste 2,1 mil.puieți.

S-au executat completări în plantațiile înființate în fondul forestier în anii anteriori, pe o suprafață de 72,93 ha  (2,48 ha proprietate publică a statului și 70,45 ha proprietate publică a unităților administrative teritoriale ) unde  s-au folosit peste 100 mii puieți.

Marea majoritate a puieților folosiți pentru executarea acestor lucrări au fost produși in pepinierele proprii ale Direcției Silvice Bistrița, ale ocoalelor silvice private și în pepinierele private din raza județului nostru», transmite Garda Forestieră Județeană.

Cea mai consistentă regenerare a fost făcută în zona Dealu Negru, unde acțiunile s-au desfășurat pe o suprafață de 250,06 ha. În zona Tihuța – Colibița a fost regenerată o suprafață de 172,33 ha. Alte zone în care pădurea a fost «ajutată» sunt Bistrița Bârgăului, Cormaia-Anieș, Feldru, Izvorul Someșului, Josenii Bârgăului, Maieru, Bistrița, Plaiurile Heniului, Romuli, Someș – Țibleș, Telciu, valea Ilvei, Valea Șieului.

În toamna anului 2017 sunt prevăzute împăduriri pe o suprafață de 40 ha terenuri agricole degradate constituite într-un perimetru de ameliorare, amplasat pe raza Comunei Budești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.