Un tânăr de 20 de ani din comuna Şanţ a furat la începutul săptămânii trecute câteva mii de lei din două aparate de jocuri de noroc amplasate într-un bar din oraşul Sîngeorz Băi. După câteva zile, poliţiştii au dat de urma lui şi l-au reţinut pentru 24 de ore. Procurorii năsăudeni au decis să-l plaseze sub control judiciar. Din banii furaţi, tânărul a apucat să cheltuiască aproape jumătate.

 

La data de 31 mai a.c., poliţiştii au fost sesizaţi telefonic, de către o femeie, cu privire la faptul că, din barul unde lucrează, persoane necunoscute au sustras o sumă de bani, informează IPJ BN.

La faţa locului, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Sîngeorz-Băi au stabilit faptul că, în noaptea de 30/31, au fost sustraşi peste 5.700 lei din două aparate pentru jocuri de noroc.

În urmă măsurilor întreprinse de poliţişti, la scurt timp, a fost identificat şi reţinut pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, din localitatea Şanţ, bănuit de comiterea faptei. De asemenea, a fost recuperată suma de 3.061 lei.

La data de 1 iunie a.c., cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, care a dispus măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, de către polițiștii din Sîngeorz-Băi.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.