Fosta șefă a Serviciului Financiar din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud (ITM BN), Virginia Platon-Georgiță, a fost găsită Agenția Națională de Integritate (ANI) în conflict de interese administrativ.  

 

Inspectorii ANI susțin că fosta șefă a Serviciului Financiar ar fi semnat niște documente aferente unui contract de vânzare-cumpărare pe care ITM BN l-a încheiat cu o firmă la care soțul acesteia este acționar.

În perioada exercitării funcției publice de conducere de șef Serviciu economic în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița – Năsăud, a semnat mai multe documente (referat, ordin de plată, ordonanțare de plată, două comenzi, cerere de admitere la finanțare a investițiilor și cerere) aferente contractului de vânzare – cumpărare încheiat între Inspectoratul Teritorial de Muncă și S.C. Elcom Internațional S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia soțul persoanei evaluate deține calitatea de asociat), încălcând astfel dispozițiile art. 70, art. 71 şi art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003„, precizează ANI, într-un comunicat.

 

Astfel, art. 70 din Legea nr.161/2003, prevede că „Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”.

De asemenea, art. 71 din Legea nr.161/2003, stipulează că „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitate, integritate, transparența deciziei și supremația interesului public”, iar art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr.161/2003, prevede că „Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii: […] c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.