Nu cu mult timp în urma, buldogii de la ANI au dat pe gura o veste de senzatie, care a dat fiori multor carii, care rod cu sârg din banul public la noi în judet. Printre alte verzi si uscate, seful de la ANI a anuntat ca apropape 90 de persoane, lipitori si sugative ale banului public, ar face obiectul investigatiilor în cauza. Dintre acestea cazuri, un numar de 15, o serie de functionari cu statut special, respectiv politisti, ar avea legatura cu modul în care au devenit burghezi peste noapte. De asemenea, aceleasi guri rele mai povestesc ca printre cei 15, ar fi si vreo doi politisti din judetul Bistrita-Nasaud, care si-ar fi agonisit averile prin metode nu tocmai ortodoxe. Nu este posibil, mai spun aceleasi voci, ca unii dintre cei vizati de la noi din judet, nu cu mult timp în urma, la venirea în Bistrita, umblau cu nadragii rupti în fund, iar acum nu le mai ajunge nimeni la nas – terenuri în intravilan, autoturisme noi, vile, haine de firma, amante de lux si alte acareturi. Nimeni nu spune ca bogatia realizata pe cai cinstite ar fi un pacat, din contra este o virtute, dar toata lumea este de acord ca averile agonisite necinstit, încalca legea si onoarea de functionar public cu statut special. Dar sa nu anticipam, sa vedem ce se întâmpla.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.