Într-un articol publicat anterior, anunțam faptul că în dosarul polițiștilor ”șpăgari” de la Rutiera bistrițeană a avut loc o adevărată lovitură de teatru, unul din polițiștii anchetați, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul de caz, o bătălie de etapă câștigată de anchetatori, dar care paradoxal, nu prevestește victoria finală, ci din contră, un eșec răsunător. De fapt, ne-am cam grăbit catalogând acest fapt, recunoașterea vinovăției și înțelegerea cu procurorul ca o lovitură de teatru.

Ca să fim corecți, de fapt prima lovitură cu adevărat devastatoare în acest caz a fost dată de o judecătoare de la Curtea de Apel Cluj, care a desființat pur și simplu însăilarea, așa-zisa anchetă a procurorului, un dosar făcut pe ”genunchi”, care a sfidat orice normă procedurală.

 

 

De fapt a fost o dublă lovitură adresată justiției bistrițene, atât parchetului cât și tribunalului. Mai mult, procurorul de caz, premeditat sau nu, face și pe legiuitorul, invocând un mijloc de probă care nu este reglementat de legea penală românească, PROCESE VERBALE REZUMATIVE.

Având în vedere evoluția anchetei în acest caz, a faptului că de o bună perioadă de timp nu s-a mai lucrat în dosar, a tăcerii impuse din motive deocamdată neștiute, nu este exclus ca în viitor să apară și alte surprize care să dea peste cap acuzațiile care îl privesc cel puțin pe unul dintre inculpați.

Procuror de caz, Adrian Briciu

Procurorul de caz în dosarul foștilor polițiști de la Serviciul Rutier din cadrul IPJ BN este Adrian Briciu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

 

Doru Costin

 


Citește mai multe detalii despre acest subiect în ediția tipărită a Gazetei de Bistrița.

2 COMENTARII

  1. Cand vrei sa „scapi ” pe cineva de „belea „… te faci ca ” n-ai aplicat anumite dispozitii ori prevederi legale „… intocmai, sau nu tocmai ai respectat o anumita ” procedura ” … c-apoi stiu ei avocatii ce au de facut !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.