Guvernul a alocat 11.583.000 de lei pentru refacerea infrastructurii în cinci judeţe – Alba, Gorj, Iaşi, Maramureş şi Vaslui – afectate de căderile de precipitaţii abundente în ultima perioadă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Alina Petrescu. „O altă Hotărâre adoptată astăzi în cadrul şedinţei de Guvern, şi anume 11.583.000 de lei au fost alocaţi din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului pentru remedierea şi refacerea infrastructurii afectate de calamităţile generate în ultima perioadă de precipitaţiile abundente. Vă repet suma, 11.583.000 de lei, e vorba de o sumă totală alocată şi distribuită pentru judeţele Alba, Gorj, Iaşi, Maramureş şi Vaslui”, a declarat Alina Petrescu, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei de Guvern.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a precizat că sumele alocate au fost stabilite „în urma solicitărilor făcute de administraţiile publice locale, inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă şi după evaluările şi de către instituţiile prefectului din judeţele menţionate”. Potrivit unui comunicat al Executivului, fondurile sunt necesare pentru refacerea infrastructurii afectate de calamităţile naturale produse de inundaţii şi vor fi distribuite astfel: judeţul Alba – 94.000 lei, judeţul Gorj – 9.000.000 lei, judeţul Iaşi – 441.000 lei, judeţul Maramureş – 1.347.000 lei, judeţul Vaslui – 701.000 lei, conform Agerpres.

„Cantităţile foarte mari de precipitaţii căzute pe raza acestor judeţe, precum şi topirea zăpezii, au generat inundaţii şi alunecări de teren ce au afectat infrastructura hidrotehnică, terasamentele şi malurile de apărare, structura drumurilor judeţene, drumurilor comunale, podurilor, podeţelor şi digurilor. (…)Suma alocata pentru cele cinci judeţe va fi utilizată pentru refacerea de drumuri judeţene, comunale sau săteşti, refacerea de străzi, poduri şi podeţe, acest lucru contribuind la desfăşurarea transportului rutier în condiţii de siguranţă”, precizează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.