În scurt timp partidele îşi vor prezenta candidaţii pentru alegerile europene. În ceea ce priveşte parlamentul naţional nu mai e nici o surprindere că exigenţele cu privire la alegerea candidaţilor nu mai există. Din păcate şi în Parlamentul European, în ultima legislatură, România a trimis de la personaje gen Vadim, Becali, Tokes, până la iluştri absenţi. Am exportat corupţia şi şpaga prin Adrian Severin (PSD), iar majoritatea europarlamentari români nu s-au remarcat cu nimic. Avem şi exemple pozitive. Monica Macovei este recunoscută ca fiind printre cei mai eficienţi europarlamentari din întreg Parlamentul European. Pretenţiile mele pentru un candidat la PE nu depăşesc limitele omeneşti. Adică oameni care să cunoască politică europeană, geostrategie, o limbă straină europeană, să fie recunoscut ca un specialist pe unul dintre domeniile: justiţie, economie, agricultură, mediu, politică externă. Pe lângă asta să aibă capacitatea de a înţelege întreg spaţiul european, întrucât acolo se aprobă legi pentru toţi cetăţenii din ţările membre UE.

 Am impresia că şi aici se coboară extrem de mult ştacheta, lucru uşor de observat. Lipsesc în primul rând criteriile de selecţie. PNL începe lista cu Norica Nicolai. Procuror, care, în urma unor abateri profesionale a părăsit magistratura, motiv pentru care, preşedintele ţării a refuzat-o pentru funcţia de ministru, nu s-a remarcat cu nimic în PE. În PNL are imagine proastă, în special după ce a fost impusă senator la Cluj două mandate. Este jenant să nu găseşti în mediul clujean de business, universitar, în inima Ardealului, altceva decât un procuror nereuşit din Olteniţa. Pe locul 2, probabil va fi soţia lui Crin. La PSD nu va lipsi din fruntea listei soţia lui Ponta şi toţi cei care sunt deja în PE acum, însă despre care nu ştim nimic. Ca o paranteză, liderul europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan, a declarat astăzi că doamna Victoria Nuland a venit în România să ne felicite pentru că suntem în NATO. Chiar nu la informat nimeni ce caută doamna în România? Ironia e că domnul respectiv este purtător de cuvânt al partidului. În PDL, M. Macovei, Th. Stolojan, Traian Ungureanu, Anca Boagiu probabil vor fi primii pe listă. Până aici totul e în regula. Mai rămân câteva locuri eligibile care au devenit o miză deja personală a unor lideri, care în loc să aplice criterii, merg pe tot felul de negocieri. În loc să stabilim un CV, un portret al europarlamentarului, riscăm să cădem în discuţii între diverşi lideri, iar asta ne atrage în mod categoric antipatia publică.

 

Transilvania are nevoie de oameni de stat adevăraţi, nu învârtitori de comisii şi majorităţi conjuncturale. Decizia prin care lista va continua în funcţie de rezultatele alegerilor anterioare electorale în fiecare judeţ să fie singurul criteriu, mi se pare greşită. Adică dacă vrei o listă impecabilă trebuie avut în vedere şi acest criteriu, nu doar acest criteriu. Eu cred că în continuarea listei care prevede un principiu al reprezentării regionale trebuie avut în vedere pe lângă cele expuse mai sus, pregătirea profesională şi potenţialul de capacitare şi de mobilizare electorală al candidatului. Adică un profesor universitar clujean recunoscut s-ar putea să motiveze locuitorii unui judet mare şi chiar a regiunii de nord-vest dacă este bine ales. La fel şi în Moldova şi în orice altă parte. Una e să-ţi candideze o personalitate a Iaşiului şi alta e ca un judeţ oarecare să îţi furnizeze un candidat oarecare. Transilvania a fost reprezentată în urmă cu câţiva ani de Vasile Puşcaş, de Vasile Dâncu care sunt calificaţi pentru aşa ceva, care au talie europeană. Şi Călin Rus era vorbitor de două limbi străine, cu multă experienţă profesională în plan extern. Cu alte cuvinte cred că PDL trebuie să iasă în faţă pe zona Transilvaniei cu o personalitate de forţă, care să fie captator de voturi şi cu mare potenţial electoral. Dacă va fi omul lui cutare sau omul lui cutărică vom pierde cel puţin doi europarlamentari dacă nu mai mult. Foarte probabil ca, tocmai acest aspect, să poată să facă diferenţa, în aşa fel încât partidul să depaşească prognozele sociologilor care spun că PDL va obţine 5-6 europarlamentari. Nu cred că e cazul de false patriotisme locale. Dacă eşti candidat din Sălaj, nu înseamnă că Salajul va avea ceva de caştigat. Pe de altă parte, partidul prin liderii ei, trebuie să susţină ce e bine pentru ţară şi pentru partid, nu ce e bine pentru două persoane sau chiar pentru o filială judeţeană de partid. Partidul nu se află într-o situaţie în care îşi poate permite mişcări, decizii sau candidaţi cu trecut sau cu CV discutabil. Nu-şi poate permite candidaţi cărora nu le cunoaştem decât trecutul recent, sau care, înainte de a fi promovaţi politic, nu reprezentau nimic pentru nimeni. Nici acum nu reprezintă de fapt, fiindcă sunt duşi în spate de alţii. E nevoie de oameni pe care partidul şi poate asuma în orice dezbatere, în orice situaţie, iar membrii nu trebuie să aibă emoţii că vor fi întrebaţi în campania electorală despre trecutul sau pregătirea profesională a propriilor candidaţi.

Dreapta are un electorat sensibil, vigilent, cu aşteptări. E singura şansă de relansare pentru toată dreapta romanească; aceea de a se prezenta cu liste imbatabile. Astfel PDL şi probabila alianţă PMP – FC – PNŢCD vor putea obţine cumulat, aproximativ 30 – 35 %, ceea ce poate fi un  succes de etapă. Spun asta, pentru că exista un electorat numeros care refuză USL-ul, dar totodată nu crede că USL poate fi învins. Dacă nu simte că există o alternativă cu şanse, rămâne un electorat demotivat. Acest lucru se simte şi în militanţii dreptei care încă nu simt că pot câştiga, însă a doua zi după europarlamentare s-ar putea să se schimbe această stare de fapt. E un nivel de aşteptare uriaş din partea electoratului informat, cu nivel de înţelegere a vieţii publice ridicat, care doreşte o schimbare de atitudine a celor care se pretind reprezentaţii celor de dreapta, harnici, de bună credinţă. Aşadar, atenţie maximă.

 

Alin Seserman, consilier local PDL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.