SC Casa de Investiţii Alianţa SA, unul dintre dezvoltatorii imobiliari bistriţeni, a împiedicat pe unul dintre partenerii de afaceri, SC Melisit Construct SRL, să-şi recupereze schela pe care acesta i-a închiriat-o pentru lucrările de finisare la Complexul rezidenţial Alianţa de pe strada C.R. Vivu, cu toate că termenul de închiriere era depăşit cu două săptămâni. Gestul celor de la „Alianţa” a încins spiritele, încât nu mult a lipsit să iasă scântei.

Scandalul dintre cele două firme bistriţene a răbufnit săptămâna trecută, când administratorul SC Melisit Construct SRL, Sitariti Elisei, s-a dus însoţit de o echipă de muncitori pentru a-şi recupera schela pe care a închiriat-o Casei de Investiţii Alianţa. Cei de la Alianţa, avertizaţi fiind de intenţia lui Sitariti, care le-a trimis în prealabil o notificare, au apelat la firma de pază BGS pentru a-i împiedica pe proprietarii schelei să o demonteze şi să o recupereze. Sitariti Elisei nu a stat nici el cu mâinile în sân, administratorul Melisit Construct făcând apel la organele de poliţie.

Poliţia dixit!

Agentul de poliţie prezent la faţa locului a dat dreptate, în baza legii, administratorului SC Melisit Construct SRL. Cu toate acestea, intervenţiile celor de la Casa de Investiţii Alianţa nu s-au oprit aici, unul dintre acţionarii acestei societăţi făcând apel la „raţiunea” şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud (IPJ BN), comisarul-şef de poliţie Ioan Sidor Bodescu. Aici însă a avut o mică surpriză, din cauză că şeful IPJ BN i-a spus că nu are deloc dreptate şi că nu poate reţine forţat schela firmei SC Melisit Construct SRL. „I-am spus reprezentantului Casei de Investiţii Alianţa că nu poate reţine schela, cu atât mai mult cu cât a expirat termenul prevăzut în contract. L-am avertizat că în acest caz comite un abuz şi poate ajunge în penal, întrucât încalcă legea. Proprietarul schelei are tot dreptul să o ia de acolo”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa şeful IPJ BN, comisarul şef de poliţie Sidor Bodescu.

Aşteptare timp de o săptămână

Deşi legea este de partea Melisit Construct, Sitariti Elisei nu a putut să facă nimic câteva zile. Ba mai mult, administratorul SC Melisit Construct SRL susţine că are de recuperat şi o sumă destul de mare de la Alianţa, circa 60.000 de lei, în urma lucrărilor prestate la complexul rezidenţial de pe C.R. Vivu. „Ieri (n. r. – 24 august) a expirat contractul şi am venit să ne luăm schela. Le-am făcut o notificare, pe care au rupt-o când le-am dat-o. Eu am venit să-mi iau schela. (…) Eu sunt cu contractul reziliat, dar au mai pus o clauză – să le mai las schela încă două săptămâni. Au expirat şi alea două săptămâni, ieri, şi am venit să îmi iau schela. Nu-mi dau voie. Au angajat azi o firmă de pază, BGS. Poliţia mi-a spus să o dau jos, şi BGS nu mă lasă să dau schela jos. (…) Eu trebuie să-mi iau schela şi să o duc în altă parte, altfel pierd contractul. Eu trebuie să-mi iau schela! Mi-a reziliat un contract, m-a ars de bani şi acum să-i mai las şi schela. Ce se întâmplă… vedeţi şi dumneavoastră. Trăim în România! Ne joacă pe faţă!”, a spus Sitariti Elisei, administratorul SC Melisa Construct SRL.

Abia vineri, 28 august, a reuşit Sitariti să îşi recupereze schela buclucaşă de la blocul din C.R. Vivu. În cele din urmă tot angajaţii lui au fost cei care au demontat-o. Câteva zile însă, administratorul SC Melisa Construct a avut reţineri în a-şi demonta singur schela, din cauză că ar putea avea repercusiuni din partea reprezentanţilor Casei de Investiţii Alianţa. Sitariti Elisei spune că o parte din schelă a fost demontată de angajaţii Casei de Investiţii Alianţa, restul rămânând la locul ei. „Sincer să vă spun, acum cu scandalul acesta mi-e şi frică să merg eu cu oamenii mei să o iau jos. Schela a fost prinsă de perete blocului cu nişte dibluri de siguranţă. Acolo oricum rămân nişte găuri care bineînţeles vor fi acoperite. Însă la o adică, ei (n. r. – conducerea Casei de Investiţii Alianţa) pot să spună că cine ştie ce am deteriorat în momentul în care am luat schela şi să mă pună să plătesc. Oricum nu mi-au plătit încă tot. Mai au de-mi dat circa 60.000 de lei”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa Sitariti Elisei, administratorul SC Melisit Construct SRL.

Ciudăţenii contractuale

La începutul acestei luni, mai precis în data de 10 august, administratorul SC Melisit Construct SRL a primit o notificare din partea administratorului SC Casa de Investiţii Alianţa SA, prin care era înştiinţat de rezilierea contractului încheiat între cele două părţi. Motivul invocat este unul puţin cam ciudat, având în vedere ceea ce este prevăzut în contract. Astfel, în notificare este menţionat că „În urma verificărilor efectuate pe şantier s-a constatat faptul că lucrările restante/neconforme comunicate Dumneavoastră în data de 16.07.2009 şi 03.08.2009 nu au fost realizate decât parţial, iar calitatea lucrărilor nu este la nivelul cerut. Datorită faptului că executantul lucrează cu aceiaşi muncitori (echipe) calitatea lucrărilor nu se schimbă nici în continuare”. În contractul încheiat între cele două firme este menţionat însă că acesta poate fi denunţat unilateral „în cazul în care constată (n.r. – beneficiarul) în mod repetat (de cel puţin 5 ori) prestaţii necorespunzătoare din punctul de vedere al respectării proiectului şi al calităţii”. Ori în acest caz, se pare că executantul nu a încălcat prevederile contractuale, el nefiind notificat de către beneficiar decât de două ori, aşa cum este menţionat şi în notificarea de reziliere a contractului, şi nu de cinci ori.

No comment!

Reporterii Gazetei de Bistriţa a încercat să afle care este şi opinia părţii adverse privind toată această situaţie şi dacă SC Casa de Investiţii Alianţa SA mai datorează într-adevăr bani SC Melisit Construct SRL. Contactat telefonic, administratorul SC Casa de Investiţii Alianţa SA, Pasztor Zoltan nu a vrut să facă nici un comentariu vis-avis de această problemă. „Nu am nimic de declarat legat de domnul Elisei”, a spus Pasztor Zoltan.

Liana Mureşan

1 COMENTARIU

  1. nu este nimic nou sau ciudat ca acesti distinsi domni ,oameni de afaceri din bistrita -casa de investitii alianta -se joaca de-a Dumnezeu.Un fapt real este modul in care au acaparat partea majoritara a scil b-n sa bistrita si prin constringere si amenintare au aruncat personalul afara fara drept de replica.Au reusit sa depuna si obtina un certificat de urbanisn in 15.02.2010 cind dinsii de fapt au intrat in drept dupa AGOA din 15.03.2010.In data de 04.03.2010 au dat dovada devotamentului fata de actionarii scil si au ridicat nelegal banii din cont depunindui in caontul dinsilor pentru a cumpara actiuni in numele firmei domnului de afaceri MATE FRANCISC in valoare de 639.900 lei bani care nu le reveneau in totalitate.Sunt multe aspecte curate ale acestor investitori pe care doar cei care au suportat supliciul pe care l-au impus pot sa-l relateze.Cineva poate odata intr-o lume mai buna si mai dreapta v-a da atentie acestor afaceri curate transparente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.